Pâinea fermierului cea de-a pururea

 

Dumitru Alexeev din Izvoare, Orhei

Cu regret, pentru fermieri o recolta bogată nu presupune şi venituri mari

Deşi recolta de grâu din acest an este considerată de oficialităţi cea mai bună din ultimii zece ani, depăşind un milion de tone, fermierii nu au de câştigat, deoarece preţul grâului desfăcut pe piaţă nu depăşeşte 2,00 lei. Potrivit lui Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, preţul de achiziţie a început să se majoreze la 2,5 lei, un preţ acceptabil şi dorit de agricultori.

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a anunţat săptămâna aceasta rezultatele secerișului 2013. Potrivit lui, recolta de grâu din acest an este cea mai bună din ultimul deceniu, precizând că recolta din acest an a depășit un milion de tone. Conform bilanțului, pentru prima dată recolta medie la 1 hectar este mai mare de 3,1 tone, iar 40 la sută din grâu este alimentar.

Vasile Bumacov a mai spus că, „din această cantitate, 30 de mii de tone vor rămâne în rezerva de stat, pentru export vor fi distribuite 160 de mii de tone, 70 de mii de tone vor merge ca material semincer, 340 de mii de tone vor asigura securitate alimentară a țării, 400 de mii vor fi consumate de sectorul zootehnic”.

Costul grâului influenţează doar în proporţie de o treime prețul

Referindu-se la posibilitatea micșorării prețurilor la pâine, ministrul Agriculturii a precizat că formarea costului depinde de relațiile dintre producător și procesator, menţionând că prețul pâinii nu constă numai din grâu, „partea leului este energia, utilajul, costul grâului influențează doar o treime prețul, chiar şi mai puțin”, a specificat Bumacov, subliniind faptul că, dacă ar fi posibilă o scădere a preţului la pâine, aceasta ar fi una nesemnificativă.

Şi expertul în economie Viorel Chivriga nu crede în ieftinirea pâinii şi altor produse de panificaţie. „Asta ar fi o surpriză neimaginabilă pentru toţi. Trebuie să-i înţelegem şi pe cei care produc pâine, că în foarte multe cazuri aceştia activează în defavoarea lor. Sunt diferite resurse administrative, unele hotărâri de guvern, de exemplu, care-i constrâng să o comercializeze la un preţ mai mic. În acelaşi timp, ei sunt puşi într-o situaţie de concurenţă neloială, atunci când unii sunt ajutaţi de stat, iar alţii lăsaţi deoparte. Asta se întâmplă când sunt repartizate unele credite tehnice, cum ar fi grâul alimentar din rezerva de stat. Aici au acces unele întreprinderi mai aproape de stat. Ori că statul are o cotă parte din capitalul acestor întreprinderi, ori sunt conduse de anumite persoane care se află sub umbrela politică a unor partide ce gestionează întreprinderile în cauză”.

„Cel care munceşte mult are puţin”

Fermierul Dumitru Alexeev din satul Izvoare, raionul Orhei, îi dă dreptate ministrului Agriculturii că recolta din acest an este una bună, deşi au mai fost ani cu roadă. Bărbatul se ocupă de agricultură de vreo 12 ani şi spune că mare avere nu are, pentru că cel care munceşte mult are puţin. „Cu 12 ani în urmă, preţul la 1 kg de grâu era 1,50 lei, iar 1 litru de motorină costa 3 lei. Azi preţul la grâu poate fi de 1,60-1,80 lei, dar 1 litru de motorină costă aproximativ 17 lei. În plus, piesele s-au scumpit de câteva ori, munca trebuie plătită, şi noi muncim degeaba”, explică fermierul.

„Doar 30% din grâul pe care-l cultiv este alimentar”

Dumitru Alexeev a semănat în acest an circa 120 de ha de grâu, strângând în medie circa 3 tone de grâu la un hectar. Cu desfacerea producţiei agricole nu întâmpină greutăţi. „Vin şi-l cumpără la un preţ mic, după părerea mea – 1,60-1,80 pentru 1 kg. Dacă ar fi 2,50-3,00 lei şi pe uliţa noastră ar fi mai vesel”, mărturiseşte agricultorul. Potrivit lui , doar 30% din grâul pe care-l cultivă este alimentar, restul este pentru furaj.

Fermierul Igor Griţco, din Lalova, Rezina, consideră că acest an nu este cel mai bun din ultimul deceniu. „După condiţiile climaterice şi munca pe care am depus-o, nu am recolta aşteptată. Am strâns grâul de pe cele 99 de hectare semănate, în medie 3 tone la hectar. Grâul strâns de pe moşia sa este alimentar, pentru că are glutenul 25, asta fiind confirmat şi de câteva probe făcute la un laborator. Calitatea grâului este obţinută prin intermediul îngrăşămintelor chimice introduse la timp. Igor Griţco vinde grâul la preţul de 2 lei pentru 1 kg. „Ar fi optim ca acesta să fie de 2,50 pentru 1 kg, deoarece anul acesta îngrăşămintele s-au scumpit faţă de anul trecut”, motivează el.

 

Legi pe hârtie

Viorel Chivriga consideră că statul poate avea un rol deosebit ca piaţa cerealelor să funcţioneze ireproşabil. Pentru asta avem pârghii legale şi normative. „Avem o lege cu privire la funcţionarea preţurilor agricole preluată din cadrul legislativ al României. Ea prevede toate mecanismele, care pot fi utilizate de stat pentru o bună funcţionare a pieţei produselor agroalimentare. În afară de aceasta, nu sunt utilizate toate pârghiile consiliilor create pe filierele produselor. Acestea ar trebui să aibă posibilităţi de funcţionare mai mari decât funcţiile de consultare”.

Intervenţia „insistentă” din partea statului

„Până ca statul să acţioneze prin atribuţiile sale la menţinerea şi stabilirea unui preţ convenabil de comercializare a grâului, prin intermediul Ministerului Agriculturii, preţul grâului a început să crească şi se apropie de cota de 2,5 lei pentru un kilogram, care ar fi preţul real de achiziţionare pentru acest an şi care se va menţine pentru următoarele două luni de zile”, a spus Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, pentru ziarul „Economist”. Slusari acuză lipsa unei politici adecvate de intervenţie din partea statului.

Paradox: pentru agricultori, recolta mai mică e mai profitabilă

Referindu-se la celelalte culturi agricole – floarea-soarelui, porumb, fermierul Dumitru Alexeev spune că este cam devreme să se pronunţe despre cantitatea recoltei. Din spusele fermierului, la un hectar de floarea-soarelui, recolta poate ajunge la 2,5 tone la un hectar. Şi aici nu vor avea mult de câştigat. „Anul trecut, 1 kg de floarea-soarelui costa 7 lei. În prezent, preţul unui kg de floarea-soarelui este de 3,50-4,00 lei. După cum se vede, şi în acest an floarea-soarelui va fi mai ieftină, în urma căreia agricultorii nu au de câştigat, dar numai de achitat cheltuieli. Pentru noi, agricultorii, este mai uşor când e mai puţină producţie agricolă pentru că preţul este mai mare şi avem şi noi ceva în buzunar”, explică bărbatul.

Statul RM şi inacţiunile sale în domeniul agriculturii

Comentând opinia fermierilor că o recoltă bogată nu înseamnă venituri mai mari pentru agricultori, expertul în economie de la IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga, spune că „aici trebuie făcuţi paşi înainte: să crească randamentele şi, în acelaşi timp, să se reducă şi costurile de producere. Atunci, în mod inevitabil, chiar şi vânzările la un preţ mai mic ar fi destul de profitabile, iar situaţia s-ar schimba rapid. Dar fără intervenţia statului – cu ajutoare la procurarea motorinei, preparatelor chimice, fertilizanţilor, insecticidelor – este foarte dificil. Doar când se înregistrează o productivitate mai mare, poţi considera că anul este bun”.

Victoria Popa  

 

 

 

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa