Pâine şi sare pentru „omuleţii verzi”

Într-o singură zi, Igor Dodon a făcut două isprăvi, în spiritu-i bine cunoscut, ce pot fi calificate ca demagogice. Prima: a dispus retragerea „Proiectului strategiei securității naționale și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia, elaborate în perioada mandatului fostului Președinte” (lăsând, de fapt, statul fără o strategie de apărare).

Îi place s-o facă pe grozavul, nu e pentru prima dată. Dar, în aceeaşi zi, acelaşi personaj organizează o deocheată conferinţă de presă la Holercani, pe malul Nistrului. În limba rusă. Rosteşte un lung şi plictisitor discurs, dar anunţă rezumativ şi patru principii de bază ale politicii sale, strategii prioritare, de care se va conduce în următorii ani: integrarea Transnistriei în RM, „educaţia patriotică”; „economie şi asigurare socială” şi… „echilibrarea politicii externe”.

La prima vedere, nici nu merită atenţie. Până la urmă, sunt opţiunile politice (adevărat, extremiste, distructive, bune pentru oricine, mai puţin pentru un preşedinte „neafiliat politic”). Nu e pentru prima dată. Dar se pare că de data asta el trebuie luat în serios. Băiatul a intrat în rol şi devine periculos. El începe să pună în aplicare planul serviciilor străine, distructiv în esenţă; să execute ordinele în calitate de agent de influenţă străin.

Strategia Naţională de Securitate nu e un document formal. Au lucrat la proiect experţi şi el este documentul strategic necesar dezvoltării instituţiilor ce asigură securitatea statului. Cineva ar crede că Strategia e înlocuită cu alta, dar nu e aşa. Prin decret, Comisia pur şi simplu e lichidată. Decretul predecesorului ar fi fost abrogat cică „deoarece conținutul lor nu mai corespunde schimbărilor substanțiale care au avut loc în mediul național, regional și internațional de securitate”. Ce s-a schimbat în ţară şi în lume? Există semne pe care noi nu le-am înţeles? Guvernarea actuală e gata şi ea să schimbe vectorul geopolitic conform dorinţelor lui Dodon? Apropo, de ce „coaliţia” nu desemnează un ministru al apărării, dacă în toate variantele de remaniere a guvernului Ministerul Apărării rămâne!? Cui îi convin jocurile de-a unirea cu Transnistria exact în momentul de paralizie a Armatei Naţionale?

Acum, dacă citim „planurile strategice” de pe malul Nistrului (anunţate pe un ton milităros, de parcă anunţa intrarea ţării în război), ele se reduc la schimbarea vectorului geostrategic al RM. Integrarea Transnistriei (anunţată în limba rusă şi dublată de promisiunea că se va discuta şi revenirea la grafia rusească!) presupune integrarea Republicii Moldova în sistemul politic, economic şi militar al Transnistriei. „Patriotismul” tot încolo bate. „Economia şi asigurarea socială” e pură demagogie, iar „echilibrarea politicii externe” înseamnă un făţiş discurs antiromânesc, antioccidental, pro-Rusia, practicat de I. D. deja de o bună jumătate de an.

Agentul de influenţă se developează fără frică. El nu se îngrijeşte de reacţia Occidentului sau a României, de reacţia clasei politice şi a cetăţenilor RM. El ştie că asta va plăcea patronului său. Or, în ce constă „echilibrarea politicii externe”? În a-i înjura pe europeni şi pe români? În a ne certa cu lumea şi a intra pe lista ţărilor-paria? În ce constă „reintegrarea”? În a renunţa la limba română şi la alfabetul românesc? În a vorbi ruseşte ca să nu se supere transnistrenii? În a renunţa la armata naţională şi a ne încadra în armata transnistreană?

SIS-ul nu are nimic de spus (de guvernare nu zic, vor ieşi nişte declaraţii sterile de acolo)? Dar procuratura? Diversiunea împotriva statului încă nu este evidentă? Să aibă dreptate comentatorii care presupun că „schimbările substanțiale” din „mediul național, regional și internațional de securitate” au intervenit după eşuata vizită „alor noştri” la Bruxelles?

La Holercani au fost expuse toate tezele care lichidează fie şi firavele cuceriri de la 1989 încoace. Inclusiv, independenţa ţării, care, alipită la Transnistria pe criteriile acestui nou Ianukovici (adică ale Rusiei, aici suprapunerea ideilor este perfectă), îşi pierde orice sens. Ceea ce este limpede, e că cel care îşi zice „preşedintele republicii” a pregătit perfect terenul pentru apariţia „omuleţilor verzi” – nu are cine să li se împotrivească. Dar ce să mai vorbim, ei deja sunt printre noi, în persoana (citez) „forțelor sănătoase”, care vor să ia puterea la parlamentarele viitoare (şi pentru care forţe îşi răceşte gura „preşedintele întregului popor”).

“… Şi era ajunul lui 28 iunie”.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)