Păcatul tinereţii din noaptea de Anul Nou

Povestea acestei iubiri îşi are începutul acum mai bine de 50 de ani. Alexandru, al doilea fecior din familia harnicilor gospodari Ilarion şi Vaselisa M. dintr-un sat din fostul judeţ Chişinău, îşi satisfăcea serviciul militar în Irkutsk. Frumos şi ager flăcău era acest Alexandru. Toate fetele din sat mureau după el, iar în armată se topeau de dragul lui soţiile tinerilor ofiţeri.

Magica noapte de revelion

Îl adora pe Alexandru şi Anastasia, soţia unui energic ofiţer, aflat mai mult prin deplasări. La cumpăna dintre anii 1958 şi 1959, ofiţerul Grebenşcikov lipsea de acasă. Cei doi, deşi erau căsătoriţi de şase ani, încă nu aveau copii. Şi iată că Anastasia s-a pregătit ca la carte de noaptea dintre ani. A împodobit frumos bradul, a aşezat mici surprize sub el pentru toţi invitaţii. Împreună cu Liuba şi Marusea, soţiile altor doi militari cu care a decis să sărbătorească Anul Nou, au gătit bucate de sărbătoare.

Ca să aibă şi ea un bărbat alături, l-a invitat la petrecere pe sergentul Alexandru din unitatea soţului, care îi făcea, de foarte multe ori, cumpărăturile şi alte servicii.

Noaptea a fost de poveste. Cu bucate ruseşti, cu vodcă şi şampanie. Se închinau pahare, se mânca, se cânta… Anastasia râdea întruna, gustând câte o picătură din păhărel. Alexandru spunea din când în când câte o glumă şi aproape că nu servea. În schimb, bărbaţii celor două femei dădeau peste cap pahar după pahar. Copiii lor îşi vedeau de joacă în jurul bradului. Pe Anastasia a fermecat-o felul în care roşea moldoveanul atunci când se apropia de el. Vântul iernii ruseşti bătea furios la ferestre, iar în casă era cald şi bine.
Cu veselie multă, cei adunaţi nici n-au prins de veste când ceasul a bătut miezul nopţii. Au ciocnit cu toţii paharele, s-au sărutat reciproc. Anastasia l-a sărutat pe tânărul chipeş pe obraz, iar acesta s-a îmbujorat şi mai tare. Au mai gustat câte ceva, au cântat, au dansat, apoi s-au retras care la bucătărie, care în odaia vecină. Copiii adormiseră pe jilţul de lângă brad. Anastasia cu Alexandru au prins a număra clipele noului an la un colţ de masă. Orice atingere uşoară, orice vorbă a soţiei ofiţerului umpleau de bucurie sufletul tânărului moldovean. Spre dimineaţă, Anastasia l-a sărutat lung pe buze, făcându-l să plece fericit în cazarmă. Camarazii încă dormeau şi el s-a întins în pat, dar somnul nu l-a mai prins. Se gândea la femeia cu buze senzuale, la cei de acasă, la Crăciunul care se apropia în satul lui.

Relaţii primejdioase

Sfioasă la început, primejdioasă mai apoi, aşa poate fi definită relaţia dintre soţia ofiţerului Grebenşcikov şi sergentul Alexandru.
Din noaptea de revelion, prietenii de familie au înţeles că între cei doi există o atracţie care ar putea să se transforme într-o poveste de dragoste. Dar nu le-au scos vorbe, nu au suflat niciun cuvinţel ofiţerului. Mai mult, ori de câte ori era nevoie, Marusea le dădea celor doi îndrăgostiţi cheia de la apartamentul unei mătuşe, care era plecată să îngrijească de sora ei bolnavă în alt oraş. Astfel, când în apartamentul acelei mătuşiţe, când în propria locuinţă, cei doi îndrăgostiţi se întâlneau în taină şi-şi potoleau pojarul patimilor.
Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă. Câteva luni mai târziu, într-o sămbătă, soţul Anastasiei s-a pornit în deplasare. Alexandru vine, ca de obicei, în casa familiei Grebenşcikov. Şi ce credeţi? Din anumite motive, deplasarea s-a amânat şi, pe la 4.00 dimineaţa, soţul a bătut la uşă. Anastasia, năucită, nu ştia ce să facă, cum şi unde să-l ascundă pe amant. În cele din urmă, a hotărât să-l închidă în dulapul cu haine. Şi aşa, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, a deschis uşa, s-a gudurat ca o pisică pe lângă soţ, i-a dat să mănânce, i-a turnat un păhărel de vodcă, iar în pat l-a acoperit cu sărutări. Când s-a convins că acesta a adormit buştean, şi-a scos iubitul din ascunziş şi l-a ajutat repejor să plece.
Altă dată era cât pe ce să fie observată de soţ în momentul când intra cu Alexandru la scara blocului „mătuşii”. Şi aşa, pe furiş, timp de un an şi jumătate, s-au iubit ca în filme. Când lui Alexandru îi mai rămăsese câteva luni până la eliberare, Anastasia l-a anunţat că a rămas însărcinată.

Alexandru se întoarce la baştină

Deşi şi-ar fi dorit cu toată inima ca frumoasa rusoaică să-i devină soţie, Alexandru a ştiut din start că această idilă nu are perspectivă. Era pregătit de marea despărţire. Nu i-a fost deloc uşor să lase la Irkutsk cele mai frumoase clipe din viaţa lui şi să ia cu el doar amintirile. Dar nu avea de ales. Anastasia i-a mulţumit pentru nopţile de vis, i-a dorit fericire şi s-au înţeles ca pruncul ce se va naşte să rămână o taină a marii lor iubiri. I-a mai promis că va face tot posibilul ca Alexandru să-şi cunoască feciorul sau fiica care urma să vină pe lume.

Întors acasă, a tânjit vreo două luni, după care şi-a găsit consolarea, sprijinul şi mângâierea în prima lui dragoste, pe care o lăsase în sat – Lidia, copila dascălului cu care învăţase într-o clasă. Din clipa în care s-au reîntâlnit, Alexandru a înţeles că ea este femeia cu care va dura casă de piatră. Înzestraţi cu simţul umorului amândoi, glumeau, făceau planuri, iar după nuntă s-au pus pe gospodărit. Lidia era o femeie cu caracter, foarte puternică şi manifesta mai multă înţelegere faţă de firea şi personalitatea lui Alexandru decât rusoaica. La intervale de doi–trei ani, au adus pe lume două fete şi doi băieţi. Din când în când, Alexandru primea câte o scrisoare din Irkutsk, după care umbla abătut toată ziua. Zicea că acele scrisori vin de la familia unui ofiţer, care l-a ajutat mult în armată. Odată a primit şi o poză cu acea familie, adică ofiţerul cu soţia şi fecioraşul lor, Vanea.
Într-o vară, soţia ofiţerului cu fecioraşul, care trecea în clasa a IV-a, au venit în ospeţie. Lidia, bucuroasă, i-a primit, le-a căutat în cinste timp de două săptămâni, aşa ca o gazdă primitoare. Iar Vanea atât de mult s-a împrietenit cu copiii lui Alexandru încât nu mai vroia să se întoarcă la Irkutsk. Îi plăcea tare mult să se joace şi cu „deadea” Saşa, cum îi spunea el.

Taina se descoperă

Au trecut anii. Alexandru şi Lidia şi-au aşezat copiii pe la casele lor. Fiecare le-au dăruit câte doi nepoţei. Dar iată când mai scăpaseră şi ei de griji, ca din senin, domnul Alexandru, care nu a bolit niciodată, s-a îmbolnăvit brusc. O ciroză hepatică l-a dat gata în două săptămâni. Şi atunci când a simţit că nu mai are scăpare, şi-a cerut iertare de la nevastă pentru greşelile de voie şi cele fără de voie. I-a dezvăluit taina nemărturisită până atunci şi, căzând în genunchi, i-a mulţumit pentru toate şi, în deosebi, pentru faptul că a ştiut să-i asigure pacea interioară pe tot parcursul vieţii. Şi aşa, stând în genunchi, i-a sărutat mâinile, cerându-i din suflet iertare pentru acel păcat al tinereţii. (Aceasta s-a întâmplat acum şase ani.)

Atunci a înţeles doamna Lidia de ce soţiorul ei era atât de drăguţ cu soţia ofiţerului în timpul acelei vizite şi de ce Vanea semăna atât de mult cu Mişulică al ei. Nu s-a supărat pe domnul Alexandru, care a fost un bărbat înţelept şi a ţinut mult la familie. L-a iertat. Povestea însă a încuiat-o în inima ei şi abia anul trecut, la sărbătorile de iarnă, a hotărât să le spună copiilor despre acea noapte de Anul Nou din tinereţea tatălui lor şi despre idila pe care acesta a avut-o cu rusoaica. Se simţea cam prost şi n-ar fi vrut să plece în pământ cu această taină. Cele auzite au cutremurat sufletele copiilor. Se lăsase o tăcere adâncă. La un moment dat, una dintre fiice a exclamat printre lacrimi: „Trebuie neapărat să ne întâlnim cu Vanea şi să-i spunem că e fratele nostru!”. Plângeau de bucurie şi ceilalţi copii.

Şi aşa, cu ochii umeziţi de lacrimi şi inimile pline de bucuria vieţii, au hotărât să scrie la emisiunea „Jdi menea”. Ei sunt convinşi că îl vor găsi pe fratele lor, pentru că îşi doresc aceasta cu tot cugetul, cu tot sufletul, cu toată mila şi bunătatea lor. Or, sângele apă nu se face şi aşa ceva se întâmplă o dată în viaţă şi nu oricui.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce