Ostaticii scaunelor cumpărate

Actuala guvernare a ajuns ostatica intereselor de grup ale unui oligarh atotputernic, declara deunăzi cunoscutul analist politic Vladimir Socor. A unui personaj cunoscut sub numele de „păpuşar”. O metaforă mai sugestivă nici că se poate.

Nu are unde evada

Într-un stat de drept nu trebuie să existe o dispută între primul-ministru şi un om de afaceri particular, „care a cumpărat câteva scaune în Parlament”, consideră Vladimir Socor. Şi adaugă: „funcția de prim-vicespeaker este un post înfiinţat anume pentru o persoană, pentru satisfacerea intereselor acestei persoane şi a grupului dependent de dânsul”.

Asta e. AIE trece prin zile grele. Luată ostatică în propria curte de un partener de la guvernare, actuala putere nici nu are unde evada măcar. Nimeni din afară n-o poate răscumpăra. Nici americanii şi nici UE nu au cum să trimită Forţele Speciale pentru a o elibera. Alianţa se zbate între ciocanul opoziţiei comuniste şi nicovala „Păpuşarului”.

Ce s-ar putea întreprinde în aceste împrejurări? Care e soluţia? Cum să scăpăm de belea?

Potrivit lui Vladimir Socor, în condițiile în care criza politică din Republica Moldova nu a luat sfârșit, medierea externă a acestor conflicte de interese ar fi una de bun augur. De acord. Aceasta e pastila pentru calmarea nervilor. Dar care e tratamentul propriu-zis, totuşi?

Guvernarea monocoloră arată ca dracul

Punând un diagnostic exact, Vladimir Socor propune un remediu care mi se pare îndoielnic. „Ar fi în interesul naţional al Republicii Moldova, consideră el, să existe un guvern monocolor, monopartid, eventual cu aliaţi mai mici, care să formeze o majoritate parlamentară coerentă. O guvernare care să nu ţină seama de capriciile şi ifosele unor parteneri de coaliţie, interesaţi nu atât în guvernarea ţării sau în interesul naţional, cât în interese de partid şi de grup”.

Cu alte cuvinte, reputatul analist susţine că dacă la guvernare s-ar afla nu trei, ci o singură persoană, nu o coaliţie de partide, ci o singură formaţiune politică, totul ar fi bine şi frumos. Eroare gravă.

Problema nu stă nu în coaliţie, ci în jucătorii ei. În calităţile lor morale. Şi în natura puterii de la Chişinău care se încăpăţânează să combine businessul cu politica.

Şi pe urmă, cine anume să reprezinte această guvernare de o singură culoare? PLDM? Filat? PL? Ghimpu? Sau PD şi Plahotniuc? Şi ce se va întâmpla dacă „guvernarea monopartidă” se va conduce nu de interesul naţional, ci de interesele meschine şi de grup?

Noi am avut deja „un guvern monocolor” emanat de la PCRM. Şi un conducător unic în persoana lui Vladimir Voronin a existat. Era mai curată şi funcţională acea putere? Pe dracul!

Anume regimul comunist monocolor a impus în vârful piramidei practicile terorismului de stat, când oamenii de afaceri indezirabili erau ori şantajaţi să plătească un fel de dijmă stăpânilor clipei, ori chiar expropriaţi şi aruncaţi în temniţă.

Singurul păpuşar era atunci nimeni altul decât Vladimir Voronin care cumula funcţiile de şef al statului, lider de partid şi oligarh total. În anturajul său avea câţiva asistenţi, nişte păpuşari mai mici. Nimeni însă nu mişca în front fără asentimentul capului oligarhiei de partid. Piscul politic părea un monolit de nezdruncinat.

Se fura pe rupte fără ca cineva să fie tachinat de mass-media. Ostaticul păpuşarului de odinioară era nu numai puterea politică, ci şi Republica Moldova în întregime. Oamenii nu se înghesuiau panicaţi să-şi scoată banii de la bănci pentru că totul era sub controlul lui „Papa”, după cum era alintat Voronin de figuranţii teatrului său de păpuşi politice.

Statul funcţiona cu succes şi într-o linişte de mormânt după modelul „Cosa nostra”. Altfel spus, ca o afacere secretă de crimă organizată. Aceste vremuri vrem noi să revină?

Cine eliberează ostatica?

Imaginaţi-vă că în locul lui Voronin conducător unic al ţării ar fi devenit colaboratorul lui de odinioară, cunoscut el însuşi azi, după cum ar zice Socor, sub numele de „păpuşar”. Ar fi fost mai bine?

Pentru Păpuşarul zilei de azi, neîndoios, guvernarea monocoloră ar fi un adevărat paradis. Nu l-ar deranja nici presa, nici comisiile de anchetă. Şi-ar face mendrele în voie. Atâta doar că nu ar şti şi nu ar suferi nimeni, exact ca pe vremea comuniştilor.

Aşa fiind, părerea mea este că pe moment o coaliţie în condiţiile noastre e mai bună decât un regim monopartid, întrucât asigură o competiţie purificatoare în sânul AIE. O supraveghere reciprocă a actorilor de la putere, descurajând astfel elementele coruptibile. Alianţa, cu toate defectele ei, asigură un anumit acces la informaţii şi o dezbatere liberă a tuturor problemelor, fapt ce scoate din amorţeală societatea.

Altminteri zicând, guvernarea de coaliţie, informându-şi şi sensibilizându-şi cetăţenii, cu voie sau fără voie, pune în mişcare propria echipă de salvare. Pentru că singura Forţă Specială capabilă să elibereze puterea politică de prizonieratul oligarhic este opinia publică.

Petru BOGATU

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu