Orheienii, indignaţi că Shor ar vrea să le fie primar

Controversatul om de afaceri, Ilan Shor, având statut de bănuit în dosarul BEM, candidează la funcţia de primar de Orhei din partea Mişcării Social Politice „Ravnopravie”

sorhei

Alegerile locale din acest an şi programele electorale ale celor 11 candidaţi la funcţia de primar de Orhei au împărţit locuitorii urbei în două tabere: cei care cred că oraşul ar putea prospera cu Ilan Şhor la cârmă, pentru că e deja un om bogat (şi va fura mai puţin), şi cei care sunt bulversaţi de situaţia că un personaj implicat în schemele de sustragere a 13,3 miliarde de lei prin intermediul băncilor din RM mai are îndrăzneala să aspire la funcţia de primar al localităţii.

Daria Moraru, o fostă profesoară din Orhei, acum aflată la pensie ne relatează că sunt voci care îl susţin pe Şhor, în special cei tineri, care sunt de părere că acesta ar fi deja un om bogat şi că „evreii, dacă au, împart şi cu alţii”. „Eu le-am spus: ce-ar zice părinţii voştri, dacă s-ar trezi din mormânt, că voi îl sprijiniţi pe unul dintre cei mai mari hoţi ai acestei palme de pământ?”, se indignează pensionara.

Ademeniţi prin muzică şi tricouri

Despre faptul cum se împart opiniile oamenilor privind candidatura lui Shor la funcţia de primar de Orhei, vorbeşte şi directorul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, Valentina Sandu. În opinia sa, Shor este susţinut în special de tineri, susţinători ai echipei F.C. „Milsami”. „Înaintarea candidaturii acestuia a dezorientat oamenii. Azi e în arest, iar mâine – primar. El organizează concerte. Pe 23 mai, la un astfel de eveniment a împărţit tricouri cu sigla „Milsami” în faţă, pe spate având scris: „Mulţumim, Ilan Shor!”. Pentru ce să-i mulţumim? Din păcate, tineretul de azi e atras de tot ce e pe gratis, iar basarabeanul unde-i gratis acolo se duce…”, observă Sandu.

„Lipsă de respect faţă de acest stat”

Unii experţi în PR sunt de părerea că intrarea lui Ilan Shor în cursa electorală demonstrează încă o dată lipsa de respect faţă de cetăţenii acestui stat. „Felicit „Milsami” că a câştigat campionatul la fotbal, dar asta nu înseamnă că, dacă una din multiplele investiţii personale ale lui Shor i-a adus rezultate, îi vor aduce rezultate şi alegerile locale. Să ne amintim că, la un moment dat, oraşul Orhei n-a vrut să-i cedeze stadionul public lui Shor. Probabil, avea motivele proprii. Consider că un om care îşi respectă concetăţenii, aşa cum declară, ar fi trebuit să se oprească un pic din demersul său atât de obraznic. Să se clarifice întâi cu situaţia sa legală, după care să aibă pretenţii de primar, indiferent dacă este vorba de Orhei sau de satul Cotiujenii Mari”, ne-a declarat un expert în PR, care însă ne-a rugat să nu-i dăm numele.

În privinţa stadionului din Orhei, pe care Shor voia să-l ia în arendă sau să-l cumpere, secretarul Consiliului Raional Orhei, Sergiu Caraman, ne-a informat că această problemă „nici n-a fost pusă pe agenda de lucru la consiliu”, pentru că propunerea lui Shor a fost refuzată din start.

Relaţia de rudenie a lui Shor cu Felix Lihtgolţ

Cunoscutul chirurg Felix Lihtgolţ, care a locuit la Orhei între anii 1946 şi1992, după care s-a stabilit în Germania, se află acum la Orhei. Solicitat de JURNAL de Chişinău să ne spună în ce relaţii de rudenie este cu candidatul de la „Ravnopravie”, Lihtgolţ ne-a spus că soţia sa, Lilia Lihtgolţ, este vară dreaptă cu mama lui Ilan. „Miron Shor, tatăl lui Ilan Shor, a fost primul businessman din Moldova care a deschis primele magazine, unde se puteau cumpăra lucruri de import. Miron Shor era foarte ataşat de oraşul Orhei, sentiment transmis, se pare, şi fiului”, susţine Felix Lihtgolţ.

Ce spun orheienii despre Shor?

Surse apropiate familiei Shor ne-au relatat că Ilan Shor s-a născut la Tel Aviv, iar când avea trei ani, familia sa a trecut cu traiul în Republica Moldova. Miron Shor a făcut afaceri în Israel, în baza cărora a deschis în anii 90 centrul de binefacere „Miron Shor”. După 1997, organizaţia de „binefacere” a început să se ocupe de deschiderea magazinelor Duty Free, marfa cărora nu era impozitată la vamă, ceea ce i-a permis lui Miron Shor să aibă profituri mari. Se mai zice că mama lui Ilan, Maşa Shor, în ultimii ani din viaţă ai lui Miron Shor, nu era împreună cu el. Acesta avea o relaţie de concubinaj cu o rusoaică din Ucraina, Ilona, care „era”, „este” capul afacerilor pe care le deţinea Miron Shor.

Visul lui Ilan

Potrivit sursei noastre, zilele acestea Shor a fost la Spitalul din Orhei, unde a discutat cu personalul medical. „Astăzi, când am devenit un om de afaceri prosper, pot să-mi realizez visul! Am dorinţa şi puterea să fac din Orhei cel mai bun oraş!”, le promite locuitorilor din Orhei controversatul om de afaceri.
Sursa noastră ne spune că Shor se arată interesat de soarta stadionului, a şcolii sportive, susţinând că ar vrea să investească în întreprinderile locale închise în anii 90.

Maia Sandu: „De parcă statul nu a pierdut suficienţi bani”

Într-un interviu pentru anticorupţie.md, ministrul Educaţiei, Maia Sandu, a spus tranşant: „Am văzut că cel puţin persoana care poate fi bănuită de implementarea acestor scheme – nu zic că este şi autorul pentru că aceste scheme trebuie dovedite – a fost lăsată liberă ca să poată să participe în alegeri. Mi se pare un caz extrem de ridicol şi înţeleg că legea o permite, dar atunci poate trebuia deja să ne autosesizăm şi să modificăm legea, ca să nu se întâmple asemenea cazuri bizare în viitor. Nu am văzut nicio reacţie în acest sens. Am văzut iarăşi un exemplu de nesimţire totală din partea unui judecător, care a decis că acest om trebuie ţinut în arest la domiciliu, şi nu în izolator, asta ca statul să mai cheltuie nişte bani acum, supraveghind această persoană. De parcă statul nu a pierdut suficienţi bani din cauza acestui om. Deci, iarăşi, sunt nişte exemple strigătoare la cer.”