Orfanii care şi-au găsit familia

Autorităţile, în parteneriat cu UNICEF, şi-au propus să reducă numărul copiilor din orfelinate

Sufleţelele abandonate prin orfelinate aşteaptă nerăbdătoare să vină cineva într-o zi să le ia „acasă”. Mânuţele lor nu s-ar mai dezlipi de gâtul celei căreia abia aşteaptă să-i zică „mamă”. Îşi leagă speranţele de fiecare om care păşeşte pragul instituţiei unde au nimerit fără voia lor, chiar dacă unii abia îşi pot număra anii. Mai mult de jumătate dintre copiii aflaţi în orfelinatele din Republica Moldova şi-au găsit în ultimii cinci ani familii. Aceştia fie au plecat înapoi în familiile biologice, fie au fost integraţi în cele extinse (rude apropiate) sau în casele de tip familial, alţii au fost înfiaţi. Dar peste cinci mii şi jumătate de copii îşi mai aşteaptă încă o familie.

Familia Bubulici din satul Chetrosu, raionul Drochia, are de aproape un an încă cinci copii acasă. „Avem trei copii. Fiul cel mai mare s-a căsătorit în SUA cu o americană şi avem deja un nepoţel. Celălalt fiu e student la Chişinău, iar fiica e în ultimul an de liceu în sat. Anul trecut, am fost în America şi cuscrii noştri de acolo au 12 copii. Am văzut cât e de frumos să ai casa plină de bucurie. Ai noştri au crescut, dar ţin minte şi acum câtă nevoie au avut de mămică atunci când erau mici. Cum am revenit din SUA, a doua zi ne-am dus şi am depus cerere să luăm acasă copii din orfelinate”, ne spune, cu vocea-i caldă, Lidia Babulici cum le-a venit ideea ei şi soţului să se dedice unei case de tip familial. Doamna, care are 48 de ani, a lucrat timp de 20 de ani la maternitate, lucru care i-a întărit dragostea de copii pe care o avea încă de mică, astfel încât, dacă ar putea, ar lua toţi copiii abandonaţi acasă. „Doamne, când te gândeşti că sunt atâţia copii cu lacrimi în ochi care îşi aşteaptă mama…”, zice femeia.

Surorile, „mame” pentru frăţiori

Aşa au ajuns la ei în decembrie 2011 cinci copii cu vârste între trei şi doisprezece ani. „Atunci când am mers la organizaţia „Salvaţi copiii” din Chişinău, mă înecam în ochii copilaşilor de acolo. Erau aşa de mulţi copii de până în trei ani, multe fetiţe, care ne priveau cu nişte ochi… Mă scufundam în ochii lor. Dumitraş, care ieri (miercuri – n.r.) a împlinit nouă ani, şi-a făcut un vânt în mine, m-a cuprins şi nu se mai dezlipea. Simţeam o bucurie, dar şi o durere nesfârşită în suflet pentru fetiţele celea mici care mă priveau…”, îşi aduce aminte Lidia Bubulici.

Apoi, au plecat cu soţul în altă încăpere să vorbească cu cei pe care urma să-i ia acasă – fraţii Olguţa şi Denis şi fraţii Dănuţa, Dumitru şi Ionel. „Cine ne spune o poezie?”, a legat vorbă Marin Bubulici. Toţi copiii tăceau. Apoi, au prins curaj pe rând. „Tu câţi ani ai?”, l-a întrebat pe Ionel, dar el era cel mai tăcut dintre toţi. Atunci, sora lui a început să-l îndemne insistent: „Neluţu, spune câţi ani ai! Hai spune! Ia veniţi să vedeţi că el arată patru degeţele sub masă”. „Dănuţa se temea că dacă el nu o să spună, noi nu o să-l luăm acasă. Să fi văzut cum îşi ţineau fetele frăţiorii lângă ele! E ceva de nedescris”, povesteşte doamna care a botezat în jur de 300 de copii la viaţa ei.

„Mamă” din prima zi!

Pentru că, din cauza legislaţiei, nu au putut să-i ia acasă decât peste două luni, Olguţa, care anul trecut avea 12 ani, a aşteptat evenimentul cu bagajele făcute în tot acel timp, visând casa în care urma să plece. Dănuţa şi-a cerut voie din prima zi să le zică „mamă” şi „tată”, iar băieţeii au strigat prima dată „tată” în cor atunci când într-o seară s-a stins lumina în odaia lor. Aşa cum şi-au dorit, casa s-a umplut de gălăgie şi bucurie. Mezinii Denis şi Ionuţ strigă de la poartă atunci când se întorc de la grădiniţă: „Mămica! Tăticu!”. Iar fetele mai mari desenează şi le scriu poezii cu dedicaţie părinţilor. „Mămică, aşa-i că ne-ai aşteptat mult  să venim? Şi noi am aşteptat mult ca să venim la tine”, a surprins-o într-o zi Ionuţ pe mămica strângând-o cu putere.

În acest an, pentru prima dată în viaţa lor, copiii au avut parte de sărbători la zilele lor de naştere, cu tort, cu cadouri şi cu invitaţi. Familia Bubulici susţine că se străduie să le ofere copiilor toată dragostea şi înţelegerea pentru a-i face să uite coşmarurile prin care au trecut, deşi au abia câţiva anişori.

Viaţa ca o pradă

Mama Olguţăi şi a lui Denis a decedat la numai 29 de ani după ce a suferit trei intervenţii chirurgicale la cap în urma unei lovituri cu ciocanul aplicată chiar de tatăl copiilor. Tatăl lor, care le-a provocat cele mai mari chinuri în tot timpul cât au trăit alături de el, maltratându-i şi pe ei, şi pe mamă, e acum la închisoare pentru 18 ani, dar nu e lipsit de drepturile părinteşti. Iar ceilalţi trei fraţi provin dintr-o familie cu părinţi degradaţi. „Uneori, îmi povestesc toţi prin ce au trecut şi încerc din răsputeri să-i fac să uite. Dănuţa mi-a spus cum, odată, mama şi tata nu au fost acasă o săptămână. Ea avea şapte anişori, Dumitru – cinci şi Ionuţ – un an, fiind şi sugar, dar au rămas singuri acasă. Am întrebat-o ce au mâncat, cu ce l-au hrănit pe Ionuţ? Mi-a spus că umblau pe la gunoi şi mai găseau pâine uscată, acasă aveau o sticlă de oţet şi turnau pe pâine şi mâncau. În rest, nimic. Erau într-o stare jalnică atunci când au fost găsiţi”, i se ridică un nod în gât mamei Lidia.

„O să plecaţi mirese din casa mea”

Acum, toţi cei cinci copii încercaţi greu de soartă au parte de o copilărie frumoasă, sunt veseli şi simt că sunt apreciaţi şi iubiţi. Asta îi face să progreseze şi la învăţătură. Am întrebat familia Bubulici, caracterizată drept una de gospodari de către vecini, cum se descurcă. Statul alocă doar câte 14 lei pe zi pentru un copil. „Sunt oameni de bună-credinţă care ne-au mai adus hăinuţe, preotul din sat ne-a adus la Paşte mai multă pâine şi am făcut pesmeţi, am făcut peste 600 de borcane de conserve. Încercăm să ne descurcăm”, zice gospodina care într-o discuţie cu „fetele mele” le-a spus că o să iasă mirese din casa ei. Gospodarul casei este meşter şi, de fapt, unicul sprijin financiar al casei.

De altfel, familia Bubulici este cea care de zece ani pregăteşte colacii şi bucatele din proprie iniţiativă pentru sutele de oameni care vin de ziua Doinei Aldea-Teodorovici la Cimitirul Central din Chişinău să o pomenească, lucru care s-a întâmplat şi ieri.

Asistenţi parentali profesionişti

Marina Pintilii din Chişinău a văzut într-o zi un anunţ în autobuz şi şi-a zis că vrea să devină asistent parental profesionist. Au trecut cu soţul mai multe teste şi în casa lor în care cresc două fiice a ajuns şi o fetiţă în vârstă de doi ani subnutrită, cu probleme de sănătate şi inhibată. La început, plângea nopţi la rând. Şi dacă abia de lega silabele când a venit în familia Pintilii, astăzi micuţa merge la grădiniţă, recită poezii şi este un copil isteţ. A suportat trei intervenţii chirurgicale, iar situaţia ei s-a schimbat mult. Deseori o cuprinde strâns pe femeie şi îi cere o confirmare: „Mamă, tu eşti mămica mea!”. Acum, autorităţile încearcă să-i stabilească statutul, astfel încât să fie plasată fie la rude, fie să fie adoptată. Mama naturală s-a dezis de ea. A luat numai frăţiorul fetei, după ce tatăl a nimerit în închisoare, iar acum se pregăteşte să nască încă un copil, după ce şi-a refăcut viaţa.

Băieţelul cu două mame

Valentina Cozma din Chişinău este asistent parental profesionist de aproape doi ani şi tot de atunci are în casă un băieţel. Mama acestuia este grav bolnavă, e ţintuită la pat şi, ca să nu nimerească la orfelinat, băieţelul a ajuns în familia Cozma. „Este un copil vioi, activ. Iniţial, urma să stea la noi puţin timp până se făcea mama bine, dar situaţia mamei nu s-a îmbunătăţit. Eu îi vorbesc mereu de ea, mergem să o vizităm. Ea s-a îmbolnăvit când micuţul avea un an. Acum, băiatul ne spune la amândouă „mamă”. În familie la noi o să mai vină o fetiţă cu dizabilităţi pentru o perioadă de 30-40 de zile”, ne spune Valentina Cozma. Potrivit ei, dacă mama băiatului nu se va face bine, ea este pregătită să-l crească şi mai departe în familia ei.

Fetiţa care a împlinit familia!

Şi cazul familiei Gemănoaie din satul Borogani, raionul Leova, este demn de toată aprecierea. „După cinci ani de căsătorie şi drumuri pe la medici, am înţeles că şansele de a avea un copil sunt mici. Atunci am decis cu soţul să înfiem un copil şi să ne oferim această bucurie. Am scris o cerere la Serviciul de tutelă şi curatelă din Leova. Toţi ne sfătuiau să luăm un copilaş mai mare de trei ani, ca să ne fie mai uşor, dar eu am vrut un nou-născut. Fetiţa s-a născut pe 29 ianuarie şi eu pe 30 ianuarie eram la maternitate lângă ea cu hăinuţe, scutece şi tot de ce are nevoie o mămică cu un bebeluş. Numai nu am alăptat, dar mă sculam cu bucurie în fiecare noapte să-i pregătesc mâncărica”, povesteşte plină de elan Svetlana Gemănoaie, învăţătoare de clasele primare în sat. Acum, cei doi soţi nu-şi închipuie viaţa fără micuţa care va împlini cinci ani în curând. „E foarte frumoasă, seamănă cu noi, e liniştită, cuminte, înţelegătoare”, nu conteneşte să-şi descrie femeia copilul. În total, şapte familii din Borogani au înfiat copii în ultimii ani.

STATISTICĂ

Servicii de alternativă în locul orfelinatelor

În perioada 2007-2012, numărul copiilor din internate s-a redus cu 62 la sută, de la circa 11 500 la începutul reformei în 2007, la 4 393 în octombrie curent. Totodată, numărul instituţiilor rezidenţiale a scăzut de la 67 la 49.

Majoritatea copiilor s-au întors în familiile biologice sau și-au găsit o familie alternativă. Reducerea numărului copiilor în instituții se datorează eforturilor de dezinstituționalizare, dar și de prevenire a noilor intrări în orfelinate. Potrivit experților, progresele au fost mai mici în cazul copiilor cu dizabilități și copiilor mici cu vârsta între 0-3 ani.

Reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului este realizată de Guvernul Republicii Moldova, cu suportul UNICEF și al organizatiilor neguvernamentale. În cadrul reformei au mai fost create 105 centre sociale de zi pentru familiile cu copii în dificultate, 36 de centre de plasament, 80 de case de tip familie în care au fost plasați 342 de copii, 164 de servicii de asistență parentală profesionistă în care au fost plasați 239 de copii și au fost angajați 1140 de asistenți sociali comunitari.

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)