„Orăşenii din Bălţi şi Orhei, ca și moldovenii, în general, sunt laşi”

 

Interviu cu profesorul universitar Pavel Parasca, doctor habilitat în istorie

Pavel Parasca

Pavel Parasca este unul dintre oamenii de ştiinţă care nu au îngenuncheat niciodată, este profesorul pentru care au avut şi au respect până şi cei mai înverşunaţi promotori ai tezelor kominterniste, pornind cu „eminenţa cenuşie”, Mark Tkaciuk, şi terminând cu alde Dodon. Sărăcia însă se vede că îl apasă şi pe acest om cu o foarte puternică coloană vertebrală. Acesta a publicat un mesaj pe o reţea de socializare în care spune că a ajuns la sapă de lemn şi că nu mai poate să îşi plătească facturile.

Stimate domnule Pavel Parasca, mesajul Dvs. i-a surprins pe mulţi. Este o solicitare disperată de ajutor, dar şi o încercare de a atrage atenţia asupra problemei pensionarilor. Acum un an, spicherul Andrian Candu promitea că moldovenii vor trăi mai bine. Cum e să fii pensionar într-un stat în care se fură enorm?

Este foarte dificil. În statele cu adevărat democratice, oamenii sunt fericiţi când ies la pensie. Este perioada în care îşi permit să călătorească, să meargă la un sanatoriu. La noi, odată cu ieşirea la pensie, începe cea mai grea perioadă din viaţă. Am o pensie de circa 3.000 de lei, dintre care jumătate o plătesc unei îngrijitoare pe care am angajat-o după ce am suferit în 2014 un ictus. Mai trebuie să achit facturile şi să fac o minune ca să-mi ajungă şi pentru întreţinere. Acum, în perioada rece a anului, trebuie să achit doar pentru căldură 2.111 lei. Se acumulează uneori sume destul de mari, dacă plătesc facturile nu-mi rămâne nimic pentru întreţinere.

Desigur că pensia nu ajunge. Mai am un prieten bun, care îmi împrumută ori de câte ori am nevoie. Îi promit că luna viitoare, când voi primi pensia, îi întorc. Apoi, când văd că nu-i chip să îi întorc, îl rog să mai amâne termenul pentru o lună. Din când în când, mă ajută feciorii, dar nu pot chiar să mă susţină în permanenţă, au şi ei problemele lor. Aurel chiar mi-a propus să mă mut la ei, la Herson, dar nu pot lăsa tot ce mi-e atât de cunoscut aici şi să mă duc la vârsta mea, să încep o viaţă nouă, cu atât mai mult în pretinsa „Novorossie”…

Cam aşa trăieşte un pensionar în Moldova, încearcă să supravieţuiască fără un medicament ori altul, fără produse alimentare, apăsat de griji şi datorii, frustrat că ar putea să ajungă o povară pentru ai săi. Am fost obişnuit în viaţă să dispun de ceea ce am obţinut din munca mea, să nu aştept ca cineva să-mi pună în mână de milă ca să nu mor de foame. De aceea am decis să public mesajul pe Facebook. Poate este cineva care ar putea să mă ajute, să îmi ofere o angajare în domeniul cercetării, care mi-ar reda siguranţa în ziua de mâine…

– Credeţi că mai poate fi resuscitat acest stat, cu bătrâni care mor de foame, spitale fără medici, cu funcţionari între salariile şi averile cărora se atestă o discrepanţă enormă?

Acest sistem este o tristă moştenire din perioada sovietică, unde funcţionarii publici erau privilegiaţi, primeau salarii, pensii care le permiteau să huzurească. Din păcate, cei 25 de ani de independenţă nu au fost însoţiţi de reforme, de instruirea oamenilor, a politicienilor care au rămas cu mentalitatea sovietică. În situaţii din astea ieşirea în stradă nu încurcă, le mai aminteşte guvernanţilor inclusiv de existenţa oamenilor care au muncit toată viaţa şi care au visat să trăiască decent până la ultima suflare, dar care duc lipsă la bătrâneţe de lucruri elementare. Lucrul acesta este cu atât mai depresiv cu cât ştii că există pensionari privilegiaţi, foşti funcţionari cu pensii de zeci de mii de lei.

Atâta timp cât lupta cu corupţia este o luptă formală în R. Moldova, lucrurile nu se vor schimba. Doar dacă actul justiţiar s-ar încheia cu o confiscare a castelelor şi scoaterea lor la mezat, adică cu recuperarea în bugetul statului a sumelor apropiate de cele furate, ar fi o măsură care i-ar face pe potenţialii dornici de a-şi băga mâna în buzunarul statului să fie mai reţinuţi.

Perioada de după evenimentele legate de renaşterea naţională a fost potrivită să rezolve problema acestui teritoriu, dar toţi cei care erau la putere au conchis că cel mai bine e să menţii statalitatea moldovenească, cu parlament, preşedinte, maşini la scară, privilegii de serviciu…

–  Credeţi că unirea cu România rămâne o şansă pentru a ieşi din impasul în care ne aflăm?

La începutul anilor 90, atât România, cât şi Basarabia erau conduse de politicieni care nu aveau nivelul necesar de gândire să realizeze acest proces atât de important. Era şi o frică artificială de Rusia, care nu ar trebui acum să fie. De bine, de rău, Rusia are şi diplomaţi care sunt în stare să judece. Din păcate, nu toţi sunt în funcţii astăzi. Mai sunt funcţionari de teapa lui Valeri Kuzmin, care şi-a început cariera de ambasador în RM şi şi-o continuă în România. El încerca să ne înveţe pe noi cine suntem şi ce limbă vorbim, iar acum face acest lucru în România, fără să-şi dea seama că îşi etalează judecata primitivă.

Ultimele sondaje atestă că numărul unioniştilor creşte. Acest lucru mă face optimist. Totuşi, când vorbim de reunire, trebuie să ţinem cont că nu este totul perfect nici în România. Şi acolo sunt dornici să paraziteze pe contul societăţii, însă instituţiile de drept sunt independente şi îşi fac bine treaba. La noi, din păcate, lupta cu corupţia se mimează.

Mai avem şi Transnistria care a fost gândită să fie o piatră legată de picioare, să ne tragă la fund. Dacă Transnistria ar fi lăsată la autoîntreţinere, cred că liderii de la Tiraspol ar fi început demult să judece altfel. Rusia le trimite subvenţii la plata pensiilor şi salariilor. Dacă nivelul de trai în RM ar fi demn de invidiat, vă asigur că şi mentalitatea celor din stânga Nistrului s-ar schimba radical. Şi asta ar putea să se întâmple după reunirea Basarabiei cu România, pentru că România este o putere, cu un nivel de trai mult mai înalt decât cel din RM.

–  Totuşi socialiştii continuă să conducă în sondaje. Cum se explică această fidelitate a moldovenilor faţă de ruşi şi ce părere aveţi despre comportamentul obedient al preşedintelui Igor Dodon?

Trebuia ridicată demult problema demiterii lui Igor Dodon, pentru că atitudinea lui nu corespunde normelor elementare de comportament al unui şef de stat. Pe toţi îi preîntâmpină, îi avertizează. Cred că dacă ar avea într-adevăr posibilitatea să pedepsească, n-ar fi împotriva practicilor staliniste.

Ca să judeci altfel, cu demnitate, trebuie să depui mai multe eforturi pentru a mai citi, a mai studia ceva. Şi asta, din păcate, nu prea vor să o facă cetăţenii noştri.

–  În ultimul timp, suntem martorii unor scandaluri în care numele unor lideri politici sunt asociate cu cele ale autorităţilor din lumea criminală. Cum să ne apărăm de aceşti pretinşi politicieni?

Cetăţeanul simplu nu ar trebui să apară în stradă atunci când organizează manifestaţii deranjante fie Usatîi, fie Şor, fie altcineva. Dacă le-ar spune: căraţi-vă de aici, dar orăşenii din Bălţi, ca şi cei din Orhei, ca şi moldovenii, în general, sunt laşi. Mi se pare că avem politicieni şi politiciene destul de bine pregătiţi pentru a realiza o cotitură radicală în organizarea structurală a statului şi în promovarea politicii atât interne, cât şi externe.

Ar fi bine ca oamenii să voteze raţional la următoarele alegeri, să dea dovadă de mai mult spirit critic, să aleagă în funcţie de ce le dictează conştiinţa pentru a ieşi din această situaţie. Totodată, aş avea un mesaj pentru actualii politicieni: mai multă omenie! Anulaţi găştile!

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

 

  • “Luminița Cutiuța”

    —————————————————————————-
    Numai Re-Unirea
    cu Patria-mamă România Mare europeană
    ne este Salvarea
    de terorismul dondonist neo-comunist fascist ocupant!