Orange a creat un teren de joacă pentru copii la Glinjeni

O rază de lumină, speranţă şi bucurie de nedescris pentru copiii din satul Glinjeni, raionul Făleşti, care vor avea deja unde să-şi petreacă timpul liber. Compania Orange le-a creat un teren de joacă dotat cu tot echipamentul necesar în curtea Centrului de asistenţă socială de zi şi plasament temporar pentru copii şi familii aflate în dificultate „Nufărul Alb” din această localitate.

Fericirea se citea pe toate chipurile copiilor care priveau cu atenţie şi fascinaţie noul loc de joacă, uitând de problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. Dumitriţa Gram, elevă, s. Glinjeni, r. Făleşti: „Terenul de joacă se află chiar lângă şcoală şi în pauzele dintre lecţii toţi elevii merg acolo pentru a se juca, a prinde un loc la scrânciob sau în căsuţă. Acesta este cel mai frumos loc din satul nostru”.

Scopul proiectului a fost de a crea platforme de comunicare şi petrecere a timpului liber pentru cei peste 500 de copii şcolarizaţi din Glinjeni, dintre care 87 au un părinte plecat la muncă peste hotare, 56 – ambii părinţi, iar 30 de copii sunt din familii social-vulnerabile şi sunt beneficiari ai Centrului comunitar „Nufărul Alb”.

Elevii, părinţii şi profesorii sunt recunoscători Companiei Orange pentru un asemenea cadou care contribuie la dezvoltarea fizică a acestor copii. „Prin intermediul activităţilor în aer liber, copiii devin mai sociabili, îndrăzneţi, îşi dezvoltă spiritul de echipă şi, fără îndoială, deprind un mod sănătos de viaţă”, este de părere Maria Vacarciuc, directoarea Centrului comunitar „Nufărul Alb”.

Terenul de joacă a fost creat în cadrul Parteneriatului pentru copii – o iniţiativă de parteneriat public-privat de succes care are la activ mai multe proiecte realizate. Dintre companiile private, Orange Moldova a fost prima care a salutat ideea creării acestui parteneriat şi s-a aliniat obiectivelor programului, implementând proiecte reale. Creat la iniţiativa Lilianei Palihovici, vicepreşedinte al Parlamentului RM, Parteneriatul este susţinut şi de Fundaţia Est-Europeană, UNICEF, UNFPA şi alte instituţii din ţară.

Mickael Faure, director Marketing şi Comunicare, Orange Moldova: „Suntem bucuroşi să participăm la inaugurarea celui de-al doilea proiect susţinut de către compania Orange în cadrul Parteneriatului pentru Copii şi anume deschiderea unui teren de joacă pentru copiii din satul Glinjeni. Prin asemenea proiecte, noi contribuim la dezvoltarea regională a ţării noastre şi ne reconfirmăm statutul de companie social-responsabilă”.

Parteneriatul pentru copii are misiunea de a contribui la dezvoltarea regională şi a oferi oportunităţi de dezvoltare pentru copii. Fiind nu doar o acţiune singulară, ci una pe termen lung, programul are drept scop promovarea responsabilităţii sociale a sectorului privat şi mobilizarea comunitară în favoarea tuturor copiilor.

Liliana Palihovici, vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova: „Doar prin parteneriate putem susţine serviciile pentru copiii cu dizabilităţi şi cei care provin din familii social-vulnerabile. Iniţiativa Parteneriatului pentru copii a fost lansată pe 1 iunie 2010 şi, cu suportul partenerilor Orange Moldova, UNICEF şi alte instituţii, am reuşit să realizăm mai multe proiecte locale”.

Cornelia Radu