Ora de nemurire cu Eminescu

Eternitatea lui Mihai Eminescu a fost celebrată pe 15 iunie, cu prilejul împlinirii a 122 de ani de la moartea sa. Bustul poetului naţional de pe Aleea Clasicilor din grădina publică „Ştefan cel Mare” a fost acoperit cu flori de către oameni politici din partide antagoniste sau aliate, poeţi, prozatori, reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor şi ai altor uniuni de creaţie.

Au depus buchete de flori şi președintele interimar al R. Moldova, preşedintele Parlamentului Marian Lupu, prim-ministrul Vlad Filat, Mihai Ghimpu, liderul PL, primarul degrevat al capitalei, Dorin Chirtoacă. La comemorare a participat şi ambasadorul României în R. Moldova.

”De Mihai Eminescu ne amintim în fiecare zi, pentru că vorbim în limba în care a creat poetul”, a remarcat premierul, care a recitat pentru presă o strofă din poezia „Criticilor mei”. Pentru Dorin Chirtoacă, poemul preferat este „Doina”: „De-i suna a treia oară/ Toţi duşmanii or să piară/ Din hotară în hotară/, Îndrăgi-i-ar ciorile/ Şi spânzurătorile!”. Mihai Ghimpu a ales pentru acest 15 iunie poezia romantică „Pe lângă plopii fără soţ”.

Oamenii de cultură spun că Eminescu este viu în sufletul lor. „Cu Eminescu trăim zilnic. La fiecare pas îl întâlnim şi îl pomenim”, afirmă scriitorul Titus Ştirbu.
Menționăm că în aceeaşi zi, la Biblioteca Naţională (BNRM) a avut loc ediţia a XX-a a simpozionului ştiinţific „Valori bibliofile”. Directorul BNRM Alexe Rău a prezentat o viziune nouă asupra bibliofilismului românesc. Nina Negru şi Victoria Vasilică au oferit publicului o privire retrospectivă asupra celor douăzeci de ediţii ale simpozionului „Valori bibliofile”.

I.N.

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)