Opinie: „Ambasadorul Germaniei, Matthias Meyer, ar trebui să-şi ceară scuze”

Brandt este recompensat cu Premiul Nobel pentru pace, după îngenuncherea simbolică de la Varşovia, fiind astfel cancelarul german care cerea iertare poporului polonez pentru atrocităţile comise de dictatura nazistă.

Brandt este recompensat cu Premiul Nobel pentru pace, după îngenuncherea simbolică de la Varşovia, fiind astfel cancelarul german care cerea iertare poporului polonez pentru atrocităţile comise de dictatura nazistă.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat recent că următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, va fi unirea cu Republica Moldova. Potrivit ambasadorului Germaniei la Chișinău, Matthias Meyer, discuțiile despre unirea acestor două state sunt ca o „furtună într-un pahar cu apă… Noi vedem Republica Moldova ca stat aparte”, scrie Constantin Codreanu.

Distinsul diplomat fie suferă de amnezie, fie a avut restanțe la istorie, fie este un demn urmaș al celor care au făurit cel de-al treilea Reich. E cel puțin neobrăzare sau/și prostie formidabilă să îți permiți să te expui cu privire la un asemenea subiect, tu, reprezentant al unui stat care suferă de devastatoarea moștenire nazistă, într-o asemenea manieră. Practic, ambasadorul continuă prin astfel de declarații gândirea totalitară a lui Hitler și Stalin și, astfel, reiterează în secolul XXI prevederile pactului criminal Ribbentrop-Molotov.

În locul unor declarații tâmpite, aș recomanda domnului Meyer și altor oficiali germani care mor de grija ReUnirii celor 2 state românești, să repete gestul unui neamț cu adevărat demn. Willy Brandt (născut Herbert Ernst Karl Frahm), cancelar al Germaniei în perioada 21 octombrie 1969 – 7 mai 1974.

Dl Meyer nu știe, mai mult ca sigur, că în 1971, Brandt este recompensat cu Premiul Nobel pentru pace, după îngenuncherea simbolică de la Varşovia, fiind astfel cancelarul german care cerea iertare poporului polonez pentru atrocităţile comise de dictatura nazistă.

Poate domnul Meyer nu știe nici de cele câteva zeci de miliarde de dolari plătite Israelului de către Germania drept compensație pentru atrocitățile Holocaustului…

Am putea să îi aducem aminte dlui Meyer și de faptul Germania are să dea statului român 19 miliarde de euro, reprezentând o datorie istorică. România şi Germania au încheiat în 23 martie 1939 un contract de clearing, prin care ţara noastră se obliga să livreze Berlinului diverse mărfuri. Contractul prevedea că Germania trebuia să plătească în mărci germane imperiale către BNR, care achita apoi în lei româneşti către exportatori.

Domnule Meyer, țara pe care o reprezentați, a distrus vieți a milioane de oameni, a recurs la cele mai greu de imaginat metode de descompunere fizică și psihică a umanității, a sfârtecat state și destine ale unor națiuni. Inclusiv a celei române. Ar trebui să vă cereți scuze pentru crimele odioase comise de înaintașii Dvs., nu să ne spuneți nouă, românilor, cum să ne făurim viitorul.

Constantin Codreanu

Menţionăm că Ambasadorul a declarat, în cadrul unei emisiuni de la postul TV7, că Germania vede Republica Moldova ca un stat aparte și a subliniat faptul că discuția despre unire nu ar trebui să existe în aceste momente, scrie infoprut.ro.

„Noi îi respectăm pe toți președinții țărilor membre ale Uniunii Europene și fiecare poate să aibă propria părere. Noi vedem Republica Moldova ca stat aparte. Un stat care este un subiect al dreptului internațional. Un stat care se află pe drum spre Europa. Și sperăm că va ajunge membru al Uniunii Europene. Și această cale merge direct spre Europa. Pentru aceasta nu aveți nevoie de altcineva. Sunteți cu toții bineveniți la noi. Această discuție nu trebuie să fie acum. Aș numi această discuție ca o furtună într-un pahar cu apă. Prin urmare acestui subiect nu i-aș da o valoare prea mare acum”, a precizat ambasadorul Germaniei în Republica Moldova.