Operaţie de „succes”, soldată cu deces

Deşi apendicectomia „a decurs bine”, medicii încă nu ştiu cauza care provocat decesul tânărului de 21 de ani

Victor Psenitchi

Pe 22 aprilie curent, Victor Pşeniţchi (foto), student la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova (USM), originar din Bravicea, Călăraşi, a decedat la Spitalul Clinic Republican (SCR), după o intervenţie de extirpare a apendicelui. Medicii au afirmat că operaţia a fost efectuată bine, cu toate acestea, tânărul a fost găsit dimineaţă mort în salon. Potrivit lor, moartea a survenit după un stop cardiac.

Mama tânărului, Elena Pşeniţchi, ne-a spus că fiul ei a decedat din cauza ignoranţei medicilor şi vrea ca medicul ce i-a operat fiul să nu mai activeze în medicină. Cu dosare penale deschise, lucrătorii medicali continuă să lucreze. Procurorul Vera Chiranda ne-a declarat că „e prematur să fie suspendaţi din funcţie”. Victor Pşeniţchi a fost cel mai mare copil din cei trei ai soţilor Elena şi Sergiu Pşeniţchi. Familia mai creşte două fete de 15 şi, respectiv, 3 ani. După spusele lui Alexandru Cernolev, coleg şi prieten al lui Victor Pşeniţchi, tânărului i s-a făcut rău în noaptea de 21 spre 22 aprilie. „Spunea că îl doare burta şi credea că îi va trece. A suportat durerea vreo trei ore, apoi a chemat urgenţa, care l-a dus la spital”. A fost diagnosticat cu apendicită, fapt confirmat de medicul de gardă.

Operaţie de „succes”

Potrivit medicilor, intervenția chirurgicală a fost efectuată cu succes, însă tânărul a fost găsit mort dimineaţă. Medicii încă nu știu ce ar fi putut provoca decesul băiatului, însă presupun că a suferit un stop cardiac. Alexandru Cernolev povesteşte că Victor Pşeniţchi a fost un student activ, implicat în activităţile extrauniversitare. „Pleca deseori acasă ca să-şi ajute părinţii la lucrul pământului, avea un trai mai dificil”, povesteşte Alexandru Cernolev.
„Este un caz ieșit din comun. Multe lucruri sunt neclare. După necropsie, vom afla ce s-a întâmplat. A fost operat, parcă toate lucrurile s-au făcut normal și, inexplicabil, a făcut stop cardiac”, a declarat pentru Sănătate INFO, Sergiu Ungureanu, vicedirectorul SCR, fără să spună, dacă pacientul a fost sau nu monitorizat de personalul medical de gardă.
Am sunat la Secţia chirurgie toracică, SCR, unde am vorbit cu chirurgul Teofil Iusco, care ne-a spus că medicul Vladimir Sile, cel care l-a operat pe Victor Pşeniţchi, e la operaţie. Teofil Iusco ne-a mai spus că este la curent cu acest caz tragic, dar că ştie că „Vladimir Sile operează de mulţi ani şi bine”.
„Să uite de medicină pe viaţă”

Solicitată de JURNAL de Chişinău, mama băiatului decedat Elena Pşeniţchi (43 de ani) aşteaptă rezultatele expertizei medico-legale. „Am vorbit şi cu medicul care l-a operat pe băiatul meu. Vladimir Sile este medic-rezident, face de patru ani operaţii. Nici nu ştie câte operaţii a făcut până acum. Tremura halatul pe el şi a mârâit ceva sub nas. Nu putea vorbi, doar şeful secţiei, Sergiu Ungureanu, a spus ceva. Medicii înşişi nu ştiu exact cauza decesului”, susţine mama tânărului decedat.

Potrivit ei, după intervenţie, tânărul a fost transportat în salon, unde i s-a făcut o perfuzie, apoi surorile medicale au plecat la culcare. Pacienţii din salon au văzut că tânărul se simţea rău. Dimineaţă, surorile medicale au intrat în salon la strigătele bolnavilor… Victor era deja mort. „Am legat tei de curmei din sărăcia noastră ca el să înveţe. Femeia este sigură că fiul ei a decedat din cauza ignoranţei medicilor. Ea ştie că nu-şi poate întoarce copilul înapoi, însă vrea ca medicul respectiv „să uite de medicină pe viaţă. Să nu mai îngroape alţi oameni”.

Nu sunt suspendaţi din funcţie pe perioada anchetei

Solicitat de JURNAL de Chişinău, şeful Serviciului de presă şi relaţii publice al Direcţiei de poliţie a mun. Chişinău, Adrian Jovmir, a declarat că cei trei lucrători medicali au interdicţia de a părăsi teritoriul capitalei. E vorba de un chirurg, un medic anesteziolog și o asistentă medicală. Dosarul este gestionat de Vera Chiranda, procuror în cadrul Procuraturii sectorului Centru, mun. Chişinău. Aceasta a spus că dosarul penal a fost deschis în baza art. 213 al Codului penal al RM, care prevede pedeapsa cu închisoare de până la trei ani, dacă lucrătorii medicali se fac vinovați de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, în urma cărora pacientul decedează sau suferă alte vătămări corporale grave. Procurorul consideră că lucrătorii medicali nu pot fi suspendaţi din funcţie, „pentru că e prematur”. Potrivit ei, expertiza medico-legală va fi cunoscută abia peste vreo două săptămâni.

The following two tabs change content below.