Onor la tricolor!

CAMPANIE JURNAL // Vom insista ca autorităţile să se sesizeze şi să redenumească „Ziua Drapelului de Stat”, care se sărbătoreşte la 27 aprilie, în „Ziua Tricolorului”

La 28 octombrie 2011, în ajunul aniversării a douăsprezecea a publicaţiei JURNAL de Chişinău, lansăm campania „Onor la tricolor”. Tot în acea zi, în faţa Poştei Centrale din capitală, va fi instalat un cort al JURNALULUI, iar cei care vor fi alături de noi vor avea posibilitatea să stea de vorbă cu reporterii şi editorialiştii ziarului. În plus, vizitatorii vor primi şi panglici cu tricolorul. Prin această Campanie JURNALUL ţine ca autorităţile să se sesizeze şi să redenumească „Ziua Drapelului de Stat”, care se sărbătoreşte la 27 aprilie, în „Ziua Tricolorului”. Tricolorul pe care liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, l-a numit în 2000 drapel fascist.

Victoria POPA

Simbol al libertăţii şi renaşterii naţionale, tricolorul este expresia mândriei de neam şi de ţară pentru o familie tânără din raionul Hânceşti. Ajungând la Hânceşti, aflăm că tricolorul este arborat la casa ce aparţine lui Sergiu şi Zinaida Buruiană, o familie tânără de intelectuali care au doi fii, Sergiu şi Nichita. Emoţionată că am venit la poarta ei pentru că am văzut tricolorul arborat de mai mult timp, Zinaida Buruiană ne invită în casă.

Tricolor şi-o singură iubire

Zicând că nu vede nimic neobişnuit şi că prin alte părţi este un lucru firesc, Zinaida Buruiană adaugă că ideea de a arbora tricolorul le-a venit cu un an în urmă, după ce împreună cu soţul au avut o discuţie în baza unui articol apărut în unul din ziarele de la Chişinău. Materialul punea în discuţie un conflict interetnic. „Nu-mi aduc aminte cum se numea exact articolul, dar ne-a provocat  indignare. De ce nu ne mândrim cu ceea ce avem şi trebuie să demonstrăm lucruri evidente?”, s-a aprins tânăra femeie.

Familia a decis în mod demonstrativ să arboreze tricolorul şi pe casa lor, care atrage atenţia oricărui trecător de pe şoseaua Giurgiuleşti-Chişinău şi Leuşeni-Chişinău. Discuţia părinţilor a fost auzită şi de cei doi fii – Sergiu, în vârstă de 13 ani, şi Nichita – de patru ani. Aceştia au fost cei care le aduceau aminte şi-i întrebau pe părinţii lor când vor înălţa tricolorul la balconul casei. Părinţii le-au explicat copiilor însemnătatea drapelului naţional pentru un popor, zicându-le că trebuie să se mândrească cu Moldova şi locul unde au crescut, iar „valorile naţionale trebuie promovate”, consideră Zinaida Buruiană.

„Să facem ceva şi noi pentru ţară”

„Cred că a venit timpul să facem şi noi ceva pentru republica noastră şi cred că trebuia să arborez tricolorul încă în casa părinţilor mei. Oricum e bine că am făcut-o acum. Poate fi un exemplu şi pentru alţii”, ne spune convingător Zinaida Buruiană, care este jurist de profesie, fost viceprimar de Hânceşti.

Familia Buruiană a înălţat tricolorul pe data de 27 august 2011, Ziua Independenţei Republicii Moldova. Drapelul a fost cumpărat cu 170 de lei dintr-un magazin de la Hânceşti. De la ei aflăm că mai mulţi gospodari din Hânceşti au avut arborate tricoloruri pe 27 august, doar că a doua zi le-au scos.

„Îl vom ţine până se va decolora, apoi vom cumpăra altul şi-l vom arbora. De ce nu? Avem tot dreptul. Noi suntem fricoşi şi nu preţuim tot ce avem”, a spus Zinaida. Femeia ne-a mai spus că este întrebată de vecini de ce nu-l scoate din moment ce sărbătoarea a trecut, aceasta le răspunde că steagul nu încurcă nimănui. Şi-apoi, drapelul arborat dezvoltă un spirit naţional copiilor, care trebuie să cunoască multe lucruri chiar din copilărie.

L-a pupat după ce l-a denigrat

Menţionăm că, într-o şedinţă a Parlamentului, în anul 2000, în timpul unui discurs rostit de un deputat de dreapta, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a numit tricolorul „drapel fascist”. Ulterior, Voronin a spus că nu se referea la drapelul Republicii Moldova, ci la cel românesc. Deşi l-a numit „fascist” zicând că „aşa şi este”, câştigând la 25 februarie 2001 alegerile şi devenind preşedinte al Republicii Moldova, Voronin a depus jurământul şi a pupat tricolorul.

La 27 aprilie 1990, tricolorul a fost instituit ca Drapel de Stat al Republicii Moldova.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa