Onor la tricolor!

CAMPANIE JURNAL // Vom insista ca autorităţile să se sesizeze şi să redenumească „Ziua Drapelului de Stat”, care se sărbătoreşte la 27 aprilie, în „Ziua Tricolorului”

Continuăm campania „Onor la tricolor”. Astăzi, în faţa Poştei Centrale din capitală, este instalat un cort al JURNALULUI de Chişinău, iar cei care vor fi alături de noi, la cea de-a 12-a aniversare a publicaţiei noastre, vor avea posibilitatea să stea de vorbă cu reporterii şi editorialiştii ziarului. În plus, vizitatorii vor primi panglici tricolore. Prin această campanie, JURNALUL ţine să sesizeze autorităţile, în ideea de a redenumi „Ziua Drapelului de Stat”, care se sărbătoreşte la 27 aprilie, în „Ziua Tricolorului”.

Victoria POPA

Simbol al libertăţii şi renaşterii naţionale, tricolorul este expresia mândriei de neam şi de ţară şi pentru o familie din satul Măgdăceşti, raionul Criuleni, care a arborat tricolorul pe faţada întreprinderii de deservire auto, care îi aparţine, de pe şoseaua Chişinău-Bălţi. Solicitat de JURNAL, proprietarul staţiei, Vladimir Negrescu, ne-a sugerat să vorbim cu fiul său, Eugen Negrescu, deoarece tricolorul a fost înălţat la iniţiativa şi insistenţa sa.

Tricolorul, Constituţia şi imnul

„Călătorind prin Europa, am văzut la multe case particulare drapelul statului lor.  Mi-a plăcut şi am decis că şi noi trebuie să arătăm una dintre valorile noastre naţionale: tricolorul, Constituţia şi imnul”, ne-a spus cu mândrie Eugen Negrescu în vârstă de 26 de ani, administrator la o companie ce se ocupă cu importul-exportul de utilaje. Tânărul a mai spus că l-a agăţat repede şi nu aşa cum a dorit de fapt. În viitorul apropiat, Eugen vrea să monteze tricolorul pe acoperişul întreprinderii familiale.

Se mândreşte cu simbolurile naţionale şi Anatolie Cristea, pictor-restaurator la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Şi asta o dovedesc şi pozele pe care le are pictorul moldovean. Ne-a spus că le-a făcut anul acesta de Ziua Independenţei Republicii Moldova, când a ieşit în oraş pentru a se bucura de orice activitate organizată cu prilejul acestui eveniment. „Mi-au atras atenţia trei biciclişti care mergeau cu tricolorul. I-am oprit rugându-i să se fotografieze cu mine. Am vrut să am o poză cu cei care se mândresc cu unul din simbolurile noastre naţionale”, ne-a spus cu o francheţe deosebită pictorul-restaurator. Tot în acea zi şi-a făcut o poză la monumentul lui Ştefan cel Mare, în spatele căruia, de gardul parcului, era legat un tricolor de vreo zece metri. Mărimea drapelului i-a atras atenţia. Anatolie Cristea a rugat un trecător să-i facă o poză.

Despre simbolurile naţionale trebuie să se vorbească în şcoli

„Mă mândresc cu simbolurile noastre naţionale şi le transmit această dragoste şi celor doi copii ai mei”, ne-a mărturisit pictorul. Chişinăueanului îi pare rău că „pe mulţi cetăţeni nu-i interesează problemele noastre naţionale şi nu le vorbesc următoarelor generaţii despre unele lucruri importante pe care trebuie să le cunoască toţi”. Mai mult, el este de părerea că despre simbolurile naţionale trebuie să se vorbească în şcoli.

Dragostea şi mândria pentru istoria neamului o are şi Ilie Gherţescu, student în anul V la UTM, Facultatea Urbanism şi Arhitectură. Acesta şi-a exprimat patriotismul şi dragostea faţă de simbolurile naţionale desenând tricolorul cu guaşă pe faţă. „Am cumpărat guaşă şi, cu trei degete, am pictat cele trei culori ale tricolorului nostru”, ne povesteşte studentul. Astfel i-a susţinut pe fotbaliştii moldoveni când au jucat meciul Grecia-Moldova. În timpul meciului de fotbal, cu mai mulţi prieteni şi fani ai fotbalului, au avut şi două tricoloruri, unul dăruit de Asociaţia Românilor de pretutindeni, celălalt cumpărat cu 175 de lei. Ilie Gherţescu ni s-a confesat că are agăţat tricolorul în camera sa de cămin. Pentru el tricolorul înseamnă libertate, democraţie şi individualitate.

The following two tabs change content below.