„Omul se duce acolo unde i-i bine”

5La adunarea satului din Doroţcaia au participat şi persoane străine

5 La adunarea satului din Doroţcaia au participat şi persoane străine

Doroţcaia, în derută, alege între Chişinău şi Tiraspol

De vinerea trecută, la Doroţcaia, sat din stânga Nistrului, nu mai este linişte. Locuitorii s-au împărţit în două tabere: cei care pledează pentru trecerea localităţii sub jurisdicţia Tiraspolului şi cei care vor să rămână în subordinea Chişinăului. Reprezentantul autorităţilor separatiste în sat, Piotr Dobrinski, încurajează atitudinile secesioniste ale oamenilor ademeniţi de pensiile mai mari din regiunea separatistă, posibilitatea de a-şi lucra propriile terenuri agricole fără impedimente şi beneficiile cetăţeniei transnistrene.

Marţi, 8 aprilie, mă pornesc spre Doroţcaia din Gara Centrală auto din Chişinău. În nici jumătate de oră, suntem la Nistru. Trecem pe podul de la Vadul-lui-Vodă şi, cotind spre Coşniţa, drumul devine aproape european.

„În Transnistria viaţa-i mai uşoară”

„Voronin ni l-a făcut, când era preşedinte”, face o precizare vecina de alături. Vorbăreţ, şoferul microbuzului (fratele primarului de Doroţcaia, după cum aflu în scurt timp) face glume, pasagerii râd. Mă decid să intru în vorbă cu el şi să-l întreb despre întâmplarea de vineri, când un grup de săteni a vrut să arboreze drapelul Transnistriei pe sediul primăriei din localitate. Şoferul mă roagă, iarăşi în glumă, să scot camera de luat vederi, fiindcă lui îi place să fie filmat vorbindu-le corespondenţilor. Devenind, însă mai serios, dl Leaşco, susţinut de mai multe replici ale pasagerilor, mă asigură că oamenii s-au săturat de sărăcie, de liderii corupţi de la Chişinău şi de incapacitatea lor de a rezolva problema accesului la pământurile satului, aflate dincolo de şoseaua Tiraspol-Râbniţa. „În Transnistria viaţa-i mai uşoară, totu-i mai ieftin şi omul se duce acolo unde îi este bine”, concluzionează şoferul.

110 aprilie 2014, adunarea satului, Doroţcaia

1 10 aprilie 2014, adunarea satului, Doroţcaia

Femei nemulţumite, la primărie

Cobor la staţia terminus, vis-a-vis de casa de cultură ornată cu gravuri păstrate din timpurile sovietice. Primarul e de negăsit, telefonul e închis. La primărie, pe banca de la intrare, stau câteva femei şi discută între ele. Aflând cine sunt şi de unde vin, femeile se agită şi, aproape într-o voce, încep a spune ce le doare.

Galina, o doamnă destul de tânără, cu înfăţişare, mai degrabă, de femeie de oraş şi un evident accent local, gesticulează indignată: „M-am săturat de sărăcie şi greutăţi. Umblu cu ziua să câştig un ban. Am doi copii, unul de 18 ani, altul trebuie să meargă la şcoală, sunt mamă solitară, un bănuţ nu mi-a dat statul pentru a creşte copiii, iar în Transnistria plătesc indemnizaţii sociale pentru copii până la 18 ani în cazul mamelor solitare şi pensiile acolo sunt foarte bune. Mi-i greu, am mamă bătrână, stă la pat. N-am pământ lângă casă, doar 10 ari, cu via mamei. Ne-au dat 200 kg de grâu, dar ce facem noi cu puţinul acesta? Ne vom putea liber lucra pământurile noastre de dincolo de drum, dacă vom trece la Dubăsari”, conchide dna Galina.

2Nemulţumirile privind amenzile pentru lipsa poliţei de asigurare obligatorie

2 Nemulţumirile privind amenzile pentru lipsa poliţei de asigurare obligatorie

Eudochia Ciudina îmi spune că s-a născut la Străşeni, dar deja de 39 de ani e căsătorită la Doroţcaia şi se consideră săteancă din partea locului. „Pe noi nu ne iau în seamă, Coşniţa e favorizată, are străzi bune. Policinschi nici nu se uită la noi. Moldova îmi dă o pensie de 600 de lei, dar în Transnistria aş ridica o pensie de 1700 de ruble. Suntem din raionul Dubăsari, dar mergem la spital la Criuleni, acolo nu sunt prea interesaţi de noi, căci suntem străini pentru ei. Ne cer poliţe şi ne mai pun să plătim. La Dubăsari totul e mai ieftin, nu ne cer poliţe, e o altă atitudine faţă de noi, acolo pe noi ne primesc ca şi pe ai lor”.

„Să rămânem cum am fost, cu Moldova”

„Eu n-aş vrea să trecem în subordinea Tiraspolului”, îmi spune mai liniştit, în drum spre primărie după compensaţie, cu copilul în cărucior, dna Raisa Filipenco, angajată la grădiniţa-creşă din sat. „Transnistria stă şi ea ca pe ape, copiii ar trebui să treacă la alfabetul rusesc şi n-ar avea nici un viitor. Deşi în Transnistria indemnizaţiile sociale şi pensiile sunt mai mari, gazul e mai ieftin, dar pentru nişte bani în plus face oare să ne necăjim copiii şi să-i lipsim de viitor? Probleme şi greutăţi, desigur, avem, mă aflu în concediu de maternitate şi primesc 300 de lei, dar celor care nu lucrează le-au adăugat şi primesc 400 de lei. Mamelor cu copii mici le-au scăzut, lor le-au majorat indemnizaţiile. Doamna Buliga n-a făcut deloc bine, dânsa trebuie să ştie că şi copiii noştri trebuie să mănânce ceva”.

2Nemulţumirile privind amenzile pentru lipsa poliţei de asigurare obligatorie

2 Nemulţumirile privind amenzile pentru lipsa poliţei de asigurare obligatorie

„Eu votez cu Transnistria…”

Un pic mai la vale de primărie, chiar pe băncuţa din faţa Muzeului de istorie şi arheologie din Doroţcaia stau doi bărbaţi de vreo 50-60 de ani şi discută ultimele evenimente din sat. De unde până unde, intru şi eu în discuţia lor. Anatoli Ivanovici (aşa se prezintă omul) mă priveşte suspect şi, pentru început, evită să dea răspunsuri categorice. „La adunare vom hotărî. Mulţi săteni au paşapoarte transnistrene, pământul nostru e în Transnistria şi noi nu-l putem lucra. Oamenii au câte 100 de hectare semănate cu grâu şi orz tomnatic şi aşa stau acolo, căci nu putem trece drumul (Tiraspol-Râbniţa, nota red.). Trebuie să ne facem foaie de migraţiune pentru 45 de zile, dar acum nu ne lasă nici cu documentul acesta să ne lucrăm pământurile. Păşunile satului, la fel, se află dincolo de şosea, nu avem cu ce ne întreţine animalele. Cum să trăim noi? Sunt bătrân. Soţia a lucrat ultimii ani în Transnistria, acum e la pensie, eu sunt pensionar din Moldova, pensia ei nici nu se compară cu a mea. Dar să-mi ceară paşaport pentru a merge până la Grigoriopol (10 km distanţă), sau la Dubăsari (că e alături) nu se poate, nu e normal! O soră a mea stă la Tiraspol, una-i la Carmanova, alta la Dubăsari, trei stăm cu traiul aici, în Doroţcaia. Numai pe fiica mea o am la Chişinău. Cui îi trebuie aşa divizare între fraţi? Problemă mare, ce mai vorbă!”.

„Îmi fac paşaport transnistrean şi mă mut la Hârtop”

Celălalt bărbat, se prezintă Andrei, în vârstă de 52 de ani. Îmi mărturiseşte că până şi astăzi îi este frică de poliţiştii moldoveni, care l-au snopit în bătăi în 1992, pe motiv că i-ar fi ajutat pe nişte combatanţi-separatişti să fugă la Dubăsari. „Lucram ca şofer, nişte combatanţi transnistreni m-au oprit pe drum şi m-au pus să-i duc cu maşina până la şosea. A doua zi, au venit poliţiştii moldoveni şi m-au luat, pe motiv că i-am dus pe separatişti. Dar ce-am putut eu face, aveam soţie şi doi copii mici? M-au bătut bine aici, mai apoi, am mâncat o bătaie bună şi la Coşniţa. Mi-au dat lovituri la cap, mi-au rupt toate coastele şi, de atunci, n-am mai fost om. Am doi fraţi la Chişinău şi fiica învaţă acolo, dar eu, neapărat, vreau să-mi fac paşaport transnistrean şi să plec la Hârtop (Grigoriopol) cu traiul”, îşi încheie vorba Andrei, pornind încet spre casă.

Sătenii se grăbesc la adunarea satului, unde au venit mai mulţi oficiali cu „promisiuni”

Sătenii se grăbesc la adunarea satului, unde au venit mai mulţi oficiali cu „promisiuni”

„A fost un strigăt după ajutor…”

Intru în magazinul de peste drum de Muzeul de istorie şi etnografie. Vânzătoarea şi două femei îşi îndreaptă, precaut şi curios, privirile spre mine. Aflând scopul vizitei mele, una din ele se grăbeşte să iasă din magazin, iar vânzătoarea, doamna Valentina, se arată a fi cooperantă: „E vorba, de o parte de oameni, în special pensionari, care ar vrea să trecem în subordinea Tiraspolului, căci acolo pensia e mai mare, lumina şi gazul sunt mai ieftine, dar nu se face chiar aşa cum cred ei, noi suntem oameni mici, trebuie să se înţeleagă şi să rezolve problemele cei de la conducere. Avem mulţi dintre noi, sătenii, copii care învaţă şi locuiesc la Chişinău, sunt şi mulţi bugetari chiar în sat care n-ar fi de acord cu aşa ceva. Dar şi cei din Transnistria nu sunt gata să ne primească chiar aşa, căci au şi ei buget deja adoptat, au şi ei problemele lor. Pe de-o parte, oamenii care au ieşit vineri în centrul satului poate şi bine au făcut, căci imediat au fost auziţi la Chişinău, ne-au vizitat mai mulţi demnitari. Întâmplarea, mai degrabă, a fost un strigăt după ajutor…

Pământurile şi pensiile mici – o piatră de poticnire

Avem un preşedinte al „sovietului sătesc”, numit de Tiraspol, Piotr Dobrinski. Mai înainte, era un alt reprezentant, mai în vârstă, care nu se implica în politică, primea sătenii la el acasă, le elibera anumite tipuri de certificate. Dar acesta deja vrea cabinet la primărie, drapel arborat. Primăria i-a propus loc, dar fără arborarea drapelului, fără miliţie transnistreană în sat, că nu pot coexista într-o localitate două organe de putere a două state vecine. Din cauza asta acest Dobrinski a şi incitat lumea, în special pensionarii. Toţi vor pensii mai bune. Spre exemplu, soţul meu ţine partea Moldovei, chiar a luptat în 1992. „Cât primeşti mata, mătuşă Zina?”, se întoarce pe neaşteptate vânzătoarea spre bătrâna, pensionară a RM, care a rămas să ne asculte discuţia. „1100 de lei, cu 33 de ani lucraţi”, răspunde repede femeia. „Eu, însă, continuă vânzătoarea, m-am folosit de faptul că-s locuitoare a raionului Dubăsari şi am solicitat pensia de la dânşii. Conform legislaţiei moldoveneşti, n-am atins vârsta de pensionare, dar în baza legislaţiei transnistrene, de la 52 de ani, mă consider pensionară şi primesc o pensie de 1700 de lei în bani moldoveneşti. În Moldova nu-s aşa pensii. După legea Chişinăului, având trei copii, eu ar fi trebuit să ies la pensie abia la anul, adică la 57 de ani… Faceţi dvs. comparaţia”, mă îndeamnă doamna de la tejghea.

În sat, lumea e împărţită în tabere

Merg iarăşi la primărie să găsesc primarul şi în uşă mă ciocnesc de doamna care se grăbise să iasă din magazin când a aflat scopul venirii mele la Doroţcaia. Ea a evitat să se prezinte, spunându-mi doar că e fostă profesoară de matematică, de patru ani la pensie, „basarabeancă din Orhei”, căsătorită la Doroţcaia încă din 1970. „Am rămas singură aici, soţul a decedat, copii mi-s în Italia la muncă, evident sunt pentru Moldova, dar prefer să tac şi să mă feresc, căci toţi ştiu că-s de dincolo de Nistru şi chiar mi-i frică să mă implic. Nu merg nici pe la adunări, fiindcă n-aş putea să tac şi mai mulţi îmi reproşează că-s ‘din Basarabia’. În sat nu e linişte, lumea e împărţită în tabere, oamenii se ceartă. Intelectualii şi funcţionarii din sat sunt pentru Moldova, iar cei fără de cultură şi atitudini civice sunt pentru Transnistria”, spune ea.

„Oamenii nu înţeleg situaţia reală”

În primărie nimeresc în biroul contabilei Zaclita Berzan. Din şefi doar ea e prezentă la acea oră. Îi solicit comentariul cu privire la ultimele evenimente din sat. După ea, oamenii nu înţeleg care e situaţia reală în acest moment. „Problema a început odată cu eliberarea paşapoartelor transnistrene pentru locuitorii satului. Dacă aţi observat, la noi satul e plin de oameni, puţini au plecat la muncă peste hotare. Sunt din cei care pleacă pentru un timp scurt la Moscova, mai câştigă ceva bani, revin şi îşi construiesc case. Cu paşapoarte transnistrene oamenii au mai mare trecere în Rusia. Domnul Dobrinski, preşedintele sovietului sătesc numit de Tiraspol (numai în satul nostru s-a admis aşa ceva), adună documente de la oamenii din sat, dar paşapoartele întârzie să le facă. Acum, el sperie locuitorii că dacă nu vor veni la adunările organizate de dânsul, ar putea să nu primească paşapoartele. Autorităţile de la Tiraspol intenţionează să acumuleze mai multe acte ale locuitorilor, fiindcă vor să pună problema trecerii satului sub jurisdicţia Transnistriei. „Până acum nimeni n-a fost restricţionat să meargă pe teritoriul controlat de Tiraspol, să-şi facă paşaport transnistrean şi să primească pensiile şi indemnizaţiile lor, iar mai apoi să primească şi poliţa de asigurare moldovenească, şi nu e nici o problemă în asta.

Pe de altă parte, autorităţile transnistrene nu le permit gospodarilor noştri să-şi lucreze pământurile, ca răspuns, după cum am înţeles, la accizele impuse agenţilor economici din Transnistria de către guvernul de la Chişinău. Cum apar ceva probleme în relaţiile cu Chişinăul, Tiraspolul imediat ne limitează accesul la pământurile noastre. Astfel, ei îşi mediază problemele lor pe spatele oamenilor din Doroţcaia”, crede Zaclita Berzan.

Chişinăul a stabilit preţuri la gaz şi electricitate ca în Transnistria

„La adunarea de vineri n-au ieşit funcţionari publici şi intelectuali, profesori, oameni care-şi caută de lucru, ci pensionari sau persoane care au avut probleme cu inspectoratul ori cu poliţa de asigurare. Ei, oricum, mare politică nu pot face, căci aproape tot satul lucrează în sfera bugetară şi şcoala de la Grigoriopol s-a refugiat în localul şcolii noastre şi funcţionează în schimbul doi. Este totuşi o concentraţie „moldovenească” importantă aici. Trebuie să ştiţi că beneficiem de privilegii de care nu se bucură alte sate din partea dreaptă a Nistrului. Primim compensaţii speciale la gaz şi lumină din partea RM (pentru 300 de cubi de gaz şi 60 kW energie electrică). Noi întocmim liste ale sătenilor şi Chişinăul ne întoarce diferenţa, încât gazul să coste ca şi în regiunea transnistreană. Dar oamenii nu înţeleg că plătim aceiaşi bani ca şi transnistrenii. Omul de rând e deprins că trebuie să primească compensaţii, dar nu înţelege că statul moldovenesc îi compensează ca preţul gazului să nu fie mai mare. Pe viitor, după cum am înţeles, compensaţia respectivă va fi alocată gospodăriei gazului şi în factură o să vină un preţ similar cu al transnistrenilor”, mi-a spus doamna contabilă.

„Satul nu trebuie dat pe mâna separatiştilor”

Eugenia Mihailenco, femeia de serviciu de la Primărie, intră şi ea pe firul discuţiei noastre: „Dacă aici pensia, în medie, e de 700-800 de lei, acolo e 1700-2000 de ruble (adică 2200-2500 de lei moldoveneşti). În fiecare semestru pensia lor se indexează. Astfel, jumătate din pensionari satului au mai puţin de o mie de lei, iar cealaltă jumătate ridică o pensie de două ori mai mare. Oamenii compară şi au început să se mănânce între ei”.

În momentul când scriu aceste rânduri, la Doroţcaia se desfăşoară adunarea generală a satului. Primarul Andrei Leaşco mi-a închis în trei rânduri telefonul. Intuiesc că atmosfera de acolo e cât se poate de încinsă şi domnului primar nu-i arde deloc a comentarii. În scurt timp vom afla ce au hotărât localnicii. Una e clar, alegerea lor ar putea aţâţa un conflict îngheţat de 20 de ani a cărui rezolvare rămâne a fi cât se poate de complicată şi incertă.

Nadine Chilianu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău