Omul fără noroc e ca tămâia fără foc

Familia Secară a venit în localitatea ceea pentru că nu avea unde trăi şi o mătuşă le-a propus casa de la ţară. „Oricum e pustie, spunea femeia, nu am de gând să o înstrăinez, dar nici să locuiesc în ea.” Mătuşa Alexandra stătea la feciorul ei la oraş. A rămas bărbatul văduv şi nu avea cine îngriji de el şi de cei trei nepoţi. Astfel, cei alde Secară s-au mutat în sat. El s-a angajat la şcoală, iar nevasta lui – la alimentara din sat.
Firea ei veselă şi şugubeaţă te cucerea din prima clipă

Şi o specialitate şi alta presupunea comunicare. Au devenit într-o lună oameni ai satului. Vecinii îi invitau la petreceri, trăgeau des pe la discoteca din sat, nu scăpau nicio activitate care le-ar fi trezit curiozitatea. Liliana, nevasta lui Secară, era o femeie deosebită. Ce-i drept, era cam plinuţă la trup, dar avea un păr bogat de un castaniu neobişnuit. Era pistruiată şi avea o faţă albă-albă încât, dacă te uitai la ea mai atent, vedeai cum curge sângele prin venele feţei… Ochii săi de un verde întunecat te hipnotizau în momentul când te fixau în privirea lor… Însă nu trăsăturile feţei o făceau simpatică şi agreabilă. Firea ei veselă şi şugubeaţă te cucerea din prima clipă. Găseai în preajma ei mereu şi bărbaţi, şi femei. Soţul ei, Costică, era mai retras, cam crispat, dar avea statură înaltă, chip plăcut, era sportiv de felul lui şi femeile îl găseau interesant.
Vă spuneam că satul i-a primit cu simpatie pe cei doi. O familie de învăţători, tineri şi ei, îi tot invitau la ospeţe. Erau cam de-o seamă, unica deosebire dintre ei era că familia ceea avea doi copii, mărunţi, născuţi unul după altul. Trăiau din salariu şi se întreţineau din ce le mai trimiteau părinţii. Ştiţi cum se adună în cercuri intelectualii şi funcţionarii într-un sat? După interese, după stare materială, după vârstă. Aceste două familii se potriveau în multe privinţe – le plăceau întâi de toate distracţiile. Locuiau la ţară şi aici care ar fi putut fi plăcerile? Seratele de la căminul cultural, o dată în săptămână se duceau la film sau la discotecă şi ospeţele când la un cuplu, când la celălalt. Femeile se întreceau la gătit bucate ca să dovedească celeilalte că e mai pricepută şi mai ingenioasă.
Alimentara Lilianei – cuibuşor de nebunii

Uite însă că de la un timp nevasta ceea cu copii rămânea acasă tot mai des de una singură. Bărbatul ei se ducea cu prietenii să petreacă câte o seară în centrul raional. Nu s-ar fi neliniştit femeia, dar iată că au pornit prin sat vorbe că soţul ei, Andrei, medic în localitate, stă ore întregi în alimentara Lilianei, că la ora mesei o ia cu maşina spitalului şi o duce în centrul raional şi că după masă  Liliana nu deschide magazinul la timp. Lumea, supărată foc, s-a plâns şi primarului. Au ajuns vorbele şi la Costică care, vă spuneam, nu era un terchea-berchea, aşa că satul a răsuflat uşurat când a aflat că Liliana a încasat bătaie. „Aşa-i trebuie, spuneau femeile, e cam zvăpăiată, dacă nu o ţine din scurt Costică, socoate că a pierdut-o!” Nici la Andrei în familie nu era tocmai bine. Ancuţa porni să îl bănuiască de toate relele.
Peste un timp de la întâmplarea asta, Andrei şi-a anunţat nevasta că pleacă la un stagiu de două săptămâni la Chişinău. Tot atunci a dispărut din sat şi Liliana. Nu ştia Costică nici cu spatele ce gânduri poartă femeia lui. Ea a scris cerere de eliberare din serviciu fără ştirea lui. Când era la lecţii, ea şi-a strâns în două valize lucruşoarele şi atâta au mai văzut-o sătenii. N-a fost greu ca oamenii să pună la cap aceste două dispariţii din sat şi să formuleze gândul: împreună sunt, dar unde? Ancuţa s-a dus în centrul raional la superiorul lui Andrei să afle unde îşi poate găsi soţul şi a aflat că şi acesta s-a eliberat din funcţie şi nu ştie nimeni de urma lui.
Cine zice că nu poţi muri de inimă rea nu ştie ce-i durerea

Abia hăt peste jumătate de an, Andrei i-a trimis nevestei nişte bani şi o scrisoare prin care a rugat-o să îi dea divorţul, deoarece vroia să se însoare cu Liliana care aştepta copil de la el. „Să îi spui şi lui Costică că locuim la Kiev şi, dacă poate, să ne ierte. Să mă ierţi şi tu, Ancuţă, n-am vrut să-ţi fac rău ţie şi copiilor, dar a fost peste puterile mele să rezist pasiunii.” Costică, cam dur de felul lui, oricum nu şi-ar fi primit nevasta înapoi oricât de mult ar fi iubit-o. Acum ştia sigur că l-a părăsit pentru prietenul lui. Cum nu avea copii, zicea că nu e mare pierdere, se mai însoară el. Ancuţa însă de ruşine, de necaz, s-a îmbolnăvit rău de tot. Şi pe cine credeţi că l-a rugat să o ajute? Pe Costică, cel care o înţelegea cel mai bine în momentul acela. Internată în spitalul raional, starea femeii se înrăutăţea cu zi ce trecea. Medicii erau nedumeriţi, parcă nu avea nimic serios, dar se usca văzând cu ochii, se scurgea viaţa din ea inexplicabil de iute. Toţi erau îngrijoraţi. Într-o zi, când a venit Costică cu copiii la spital, femeia l-a rugat: „Ai grijă de ei, nu-i da nimănui, nici părinţilor mei, nici la orfelinat, creşte-i tu, te rog, cu gură de moarte te rog.
A murit femeia asta de inimă rea. Cine zice că nu se poate aşa ceva nu ştie ce-i durerea. Între timp, s-a mai întâmplat un lucru la Kiev. În timpul naşterii, a murit şi Liliana, aducând pe lume o fetiţă. I-au pus numele lui Costică pentru că nu era divorţată femeia. Andrei vroia să dea fetiţa la orfelinat. Zicea că doar pe un timp, până îşi clarifică situaţia. Organele de tutelă i-au scris însă lui Costea şi l-au întrebat ce are de gând să facă cu fetiţa: o ia la el sau nu? Costea a luat-o. Astăzi e tată a trei copii, are peste 40 de ani şi nu s-a mai însurat. Gurile rele spun că muierile miloase nu ocolesc casa lui…
The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână