Omul de un secol şi doi ani

A fost rănit de două ori, a supravieţuit focurilor de armă şi unei explozii şi a cucerit-o pe Olimpiada

Cetăţeanul de onoare al oraşului Cahul, grănicerul de onoare al R. Moldova, Grigore Sidorenko a împlinit recent 102 ani, calităţi care nu au de suferit odată cu trecerea anilor. Imediat ce ne vede că i-am păşit pragul casei, unde vedem câteva buchete de flori aduse de poliţişti de frontieră, Sidorenko ne invită să luăm loc pe un scaun şi începe să caute prin sertare… un pieptene.

Cu şuviţele de păr încărunţit bine aranjat, bătrânul începe să depene firul amintirilor. Are ce ne povesti. A trecut prin două războaie mondiale, foamete, decesele celor apropiaţi, cele mai colorate însă sunt momentele frumoase din viaţa lui. Bătrânul ne împărtăşeşte şi secretul longevităţii. Cu o zi înainte de a merge la Cahul, îi contactăm pe poliţiştii de frontieră din zonă ca să-l anunţe că va avea oaspeţi de la Chişinău. „Nu l-am găsit acasă. Vecinii ne-au spus că e plecat la fiica lui”, ne spune poliţistul de frontieră Ion Pitihasnîi.

A doua zi, avem noroc şi-l găsim pe bătrân acasă, pe strada Garoafelor din Cahul. „Eh, de nu m-ar deranja durerea de picioare, aş fi erou”, ne spune bătrânul zâmbind. Are un simţ al umorului rafinat şi nu ezită să mai bage şi câte o glumă, chiar şi atunci când îşi aminteşte despre momentele grele din viaţa lui. S-a născut la 18 aprilie 1911 în Burgustan, Imperiul Rus, iar din 1944 și până în prezent locuieşte în oraşul Cahul. Cel de-Al Doilea Război Mondial l-a adus pe tărâmurile R. Moldova. „Nu voi uita niciodată ziua în care soţia mea a intrat în cameră şi mi-a spus alarmată că s-a început războiul. A doua zi, am fost chemat pe front. Aveam şi un fiu de cinci ani, însă din acea zi nu mi-am mai văzut nici soţia şi nici fiul. Nemţii i-au omorât”, spune îndurerat bătrânul.

A câştigat „Olimpiada”

În timpul războiului a fost rănit de două ori, a supravieţuit focurilor de armă şi unei explozii în urma căreia s-a ales cu o contuzie cerebrală. Nu a lăsat însă arma din mâini. „Îmi spuneau că nu mai trebuie să ies pe câmpul de luptă. Dar trebuia să mă răzbun. Şi am luat automatul în mâna sănătoasă!”, spune Sidorenko, ridicând cârja în sus şi îndreptând-o în gol.

Nu se plânge pe soartă. Odată ajuns la Cahul, nu doar şi-a găsit un loc de muncă, punctul de trecere de la Cahul unde a lucrat mai bine de un deceniu, dar şi femeia care i-a vindecat rănile sufleteşti şi alături de care a petrecut cei mai frumoşi ani din viaţa lui. „Nu mi-a fost deloc uşor să o cuceresc pe Olimpiada, însă peste un an şi jumătate ea însăşi mi-a propus să ne oficiem relaţia. Aveam pe atunci 35 de ani. Acum locuiesc în casa ei. Soţia mea mă aşteaptă de 20 de ani la cimitir, dar nu pot să mă culc de viu în sicriu”, remarcă moşul.

Cele mai fericite momente din viaţa lui sunt naşterea celor doi copii. Îi pare rău că, deşi a reuşit să-şi salveze de foamete cele trei surori care au rămas în grija lui în urma decesului tatălui în 1929, s-a simţit neputincios atunci când fiul lui de 30 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut în cap de pe o bară.

„Era antrenor la şcoala de sport din Cahul. Făcea exerciţii la bară şi s-a prăbuşit. Am rămas doar cu o fiică de care am grijă, deoarece este invalid de gradul întâi. Am şi nepoţi, dar unii au uitat de mine, în special cei de pe fecior. După moartea lui, mă vizita adesea nora, până într-o zi…”, veteranul îşi întrerupe povestea vieţii. Şi-ar fi putut găsi sfârşitul în urma unei vizite a nurorii sale. Bătrânul care a supravieţuit două războaie era cât pe ce să-şi dea suflarea intoxicat cu 50 de grame de tărie adusă de nora sa.

Izvorul vieţii centenarului

Deşi nu aude prea bine, este deprins să audă întrebarea pe care i-o adresează mai toţi cei care îi păşesc pragul. „Cum am reuşit să ajung până la aşa vârstă? Hmm! Am o grădină lângă râul Frumoasa, ştiţi că şi Cahulul avea pe timpuri această denumire? În fiecare dimineaţă fugeam până acolo, lucram câte jumătate de oră şi fuga înapoi. Când m-am plictisit să fug, mi-am luat bicicletă. Mă mişc mult”, ne împărtăşeşte secretul longevităţii Grigore Sidorenko. „Râul Frumoasa are o apă care îţi dă sănătate”, se grăbeşte să adauge omul de 102 ani.

Bătrânul ne contrazice atunci când îl întrebăm cum se descurcă de unul singur. „Nu sunt singur. Îl am pe Tarzan, care mă păzeşte, aşa cum am păzit şi eu hotarele acestei ţări minunate care mă găzduieşte aproape 70 de ani. Şi am un motan roşcat cu care mă lupt în fiecare zi pentru că urcă pe masă”, ne spune bătrânul, îndreptând cârja spre motanul năzbâtios.

Este un gentleman adevărat. Ne petrece până la poartă şi ne îndeamnă să mai venim în ospeţie. A reuşit să ne povestească doar o secvenţă din viaţa lui, ar avea multe de spus, ar putea multe să le mai facă, dar, din cauza anilor, puterile îl lasă, însă amintirile nu se decolorează cu trecerea timpului.

Svetlana Panţa

 

 

The following two tabs change content below.