Omul care a dat de naiba

PROSTIA OMENEASCĂ // Să nu calci în picioare demnitatea unei femei!

Ce mai întâmplare şi asta! Vreau să vă spun povestea lui Isai pentru că l-am cunoscut destul de bine. Şi ori de câte ori dădeam pe cineva drept exemplu, îl pomeneam pe el. Are acum peste 60 de ani, chiar la începutul lunii martie şi-a sărbătorit ziua de naştere. Până nu de mult, era un om ca toţi oamenii – gospodar, bun familist, fiu atent cu părinţii lui şi coleg de serviciu nemaipomenit.

Vă daţi seama că toată lumea îl iubea şi îl respecta. S-a însurat imediat după armată. În cinci ani, nevastă-sa i-a născut trei copii, doi dintre care erau gemeni. Din an în an, trăiau tot mai frumos. Adunau avere ca albinuţele în stupul lor. Pe la 45 de ani, doar lapte de pasăre le lipsea.

Cum a intrat nebunia în Isai

El avea succes în carieră, mai făcea un ban şi în afara serviciului, căci nu era om prost. După ce şi-au agonisit averea, ce griji să mai aibă? Copiii creşteau şi îi bucurau cu sârguinţa şi cuminţenia lor. Dar uite cum se întâmplă când nu mai ai alte scopuri în viaţă decât înavuţirea, te trezeşti într-o bună zi că te apucă plictiseala. Şi nevasta nu-ţi mai pare frumoasă, şi casa nu mai este atât de primitoare ca altădată, şi părinţii îmbătrânesc şi se smintesc. Vreau să vă spun că Isai era tot mai nemulţumit de ce avea şi căuta tuturor nod în papură.

Florica, nevasta lui, l-a bănuit deodată că are pe cineva, altfel de ce nu-şi găsea astâmpărul? Însă, în acel moment, bărbatul chiar nu avea pe nimeni. Abia mai târziu, când trecuse de 50 de ani, i-a apărut prima amantă. El, care niciodată nu a avut amantă, cum a văzut-o pe Nătăliţa, a simţit că, până atunci, n-a trăit deloc. Aceasta avea 35 de ani, era după un divorţ cu scandal şi venise în colectivul lor să-şi vină în fire. Isai umbla din urma ei de parcă n-a văzut femeie în viaţa lui. Toată lumea îl vorbea pe la colţuri: „Uite cum se sminteşte omul la bătrâneţe!”.

Dădeau vina pe vârstă, ziceau că, după 40 de ani, puţini bărbaţi rezistă ispitei. Nătăliţa şi Isai au devenit amanţi, dar n-a durat mult relaţia lor că nevastă-sa a şi aflat. Într-o zi, Florica a venit ca o pajură la Isai la lucru şi aşa a mai flocăit-o pe Nătăliţa, încât, până în seară, aceasta a scris cerere de eliberare şi a dispărut o vreme din oraş. Însă în Isai a intrat nebunia! Odată ce a gustat din fructul interzis, nu se mai putea opri, fraţilor! Azi una, mâine alta şi tot aşa a ajuns în gura lumii. Nu-i mai asculta pe părinţi, lua în derâdere vorbele nevestei şi le închidea gura copiilor: „Nu-i treaba voastră! Căutaţi-vă de treabă!”.

Vroia să-şi petreacă viaţa aşa cum îi cerea sufletul

Îi părea că încă e tânăr, deşi fosăia când îşi lega şireturile la pantofi, burta i se revărsa peste cureaua de la pantaloni, avea pungi sub ochi în fiecare dimineaţă şi un gât creţ ca la curcani. Adică, dacă s-ar fi uitat mai des în oglindă şi ar fi avut mai multă minte, nu dădea de naiba. Florica se obişnuise cu escapadele lui şi îl aştepta să-şi piardă puterile în pat, şi atunci să vezi tu răzbunare! Să nu dea Domnul să calci în picioare demnitatea unei femei! Florica aştepta să vină ceasul când o să-l îngenuncheze pe moşneag, însă, la sfârşitul acelui an, au divorţat. Isai le-a spus copiilor că mai are de trăit douăzeci de ani şi vrea să-i petreacă aşa cum îi cere sufletul.

Se întâlnea atunci cu o copiliţă de 23 de ani, avea 58 bătuţi pe muchie. A luat-o de nevastă şi s-a mutat în gazdă cu ea. Nici la un an după aceea, Rodica i-a născut o fată. Gurile rele spuneau că nu era a lui, dar de ce să nu o crească dacă se credea încă în puteri? Peste o vreme, tânăra soţie i-a mai născut o fată. Avea bucurie mare că uite ce poate face la anii lui. Umbla fudul nevoie mare. Urbea noastră – un sat mare cu neamuri şi prieteni – urmărea cu sufletul la gură cum se desfăşura relaţia asta. Mai ales că eroul nostru e o persoană publică.

Nu poţi ascunde la nesfârşit un adevăr

Între timp, Isai şi-a cumpărat apartament. Fetiţele îi ziceau tată şi se agăţau de gâtul lui. Vă daţi seama că niciuna nu-i semăna la chip, nu semănau nici măcar cu Rodica. Aceasta le spunea curioşilor că s-au aruncat în una din mătuşile ei. Dar nu poţi ascunde la nesfârşit un adevăr. Şi cine credeţi că l-a scos la iveală? Florica! A păscut-o pe Rodica, din gelozie şi răzbunare, până a aflat cu cine se culcă.

Mi-i greu să vă spun dacă o fi plătit pe cineva sau dacă o urmărea chiar ea. Ştiu doar că Isai primea cu regularitate scrisori anonime şi fotografii în care tânăra sa nevastă era surprinsă la braţ cu acelaşi bărbat. Ba se sărutau pe o alee în parc, ba ieşeau împreună dintr-un bloc de pe bdul Ştefan cel Mare. Mai târziu a aflat că acolo se dădea în chirie un apartament. Floricăi nu i-a trebuit mult ca să-i trezească fostului ei soţ bănuiala. Trăise cu el 30 de ani şi îl cunoştea ca pe nimeni altul.

De scârbă, a început să se ofilească rău

Şi aşa s-au pornit certuri în familia lui Isai. Acesta tot mai des dormea la părinţi care locuiau la vreo 30 km de Chişinău. S-ar fi dus şi pe la copiii săi, dar îi era ruşine. Îşi dădea seama că cunosc adevărul şi că râd de el. De scârbă, a început să se ofilească rău. Din senin îl apuca inima, avea în continuu dureri de cap şi nu mai putea de supărare! Când se gândea cât de mult a ţinut la Rodica şi ea şi-a bătut joc de el, nu-i mai venea a crede că fetele sunt ale lui, se uita la fotografiile amantului nevestei sale şi găsea tot mai multe asemănări. Dar îi purtau numele şi le recunoscuse la naştere, deci era obligat prin lege să le asigure material. Au început să trăiască separat. Rodica şi cele două fete locuiesc în apartamentul lui. Nu sunt încă divorţaţi, o iubeşte atât de mult că i-ar ierta tinerei neveste păcatul, doar să-i promită că nu va mai face aşa ceva. Om slab, ce vreţi dumneavoastră?! Rodica însă o face pe supărata, chipurile, născoceşte din gelozie fel de fel de prostii. Şi ce dacă s-a sărutat în parc? E un prieten de-al ei mai vechi. Ea nu-i scoate ochii că a fost însurat şi a avut atâtea amante… Până o să se rezolve situaţia asta, Isai doarme în garaj. Şi-a pus acolo un pat pliant, iarna asta s-a încălzit la un reşou. Dar ce-o să fie mâine?

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână