Omorâtă pentru că l-a respins

Acuzat că şi-a omorât iubita cu sânge rece, suspectul nu se prezintă la şedinţele de judecată

 

taisia3

Cei doi indivizi care au pus la cale în decembrie 2014 omorul unei tinere din capitală au fost eliberaţi din sala de judecată, însă au fost reţinuţi imediat într-un alt dosar, pentru 72 de ore. Aceştia l-au ameninţat cu moartea pe fratele victimei. Părinţii fetei sunt disperaţi, litigiul durează de un an, răstimp în care luptă ca vinovaţii să se aleagă cu o pedeapsă pe măsura faptei lor. Aceştia îşi fac griji că inculpaţii, fiind cercetaţi în stare de libertate, ar putea părăsi R. Moldova.

Taisia Brânză (foto) avea 29 de ani, visa să aibă un copil, iar pentru a-şi asigura un trai decent se pregătea să meargă la muncă în străinătate. A avut însă nenorocul să îl întâlnească pe Andrei Z., un tip de 31 de ani din capitală, absolvent al unei facultăţi de drept, care fusese căsătorit. Mama fetei, Eugenia Brânză, ne-a povestit cu lacrimi că cei doi se cunoşteau de un an, însă relaţia lor şchiopăta de la un timp, se certau des din diferite motive. „Într-o zi, fata mi-a spus: ‚Mamă, eu nu mai vreau să fiu cu el, nu este om de viaţă’. Nu îi mai răspundea la telefon, nici nu îi citea mesajele. O ameninţa, chiar a găsit numărul de telefon al unei colege de-a fetei prin care i-a transmis să nu se ascundă de el, căci o va găsi oricum, că dacă nu va fi a lui, nu va fi a nimănui”, îşi aminteşte femeia.

Mama victimei: „Asta e marea mea durere. Mai ales când, în şedinţele de judecată, stai lângă tatăl celui care ţi-a omorât copilul şi să nu te privească niciodată în ochi şi să-şi ceară iertare”

După ce a rupt orice legătură cu el, Taisia visa să aibă un copil şi se pregătea să meargă la lucru în Dubai, avea deja contract de muncă şi actele necesare. Despre aceste planuri ar fi aflat însă fostul iubit al fetei, care ar fi angajat nişte indivizi să o urmărească. „Mamă, Andrei i-a pus pe toţi cunoscuţii lui, pe cumetrii săi, să mă urmărească, aşa că, te rog, să nu dai numărul meu de telefon nimănui, să nu spui unde sunt”, o ruga Taisia pe mama ei.

Doamna Eugenia ne-a spus că a văzut deseori lângă bloc două femei şi un bărbat. Din conţinutul mesajelor de pe telefonul ale iubitului fetei se înţelege că el ştia despre orice pas al acesteia. „Arde lumina în bucătărie şi în cameră, dar nu ştim în care odaie este ea acum”, se menţiona într-un mesaj.

1000 de dolari a costat viaţa Taisiei

După ce a rupt Taisia orice relaţie cu fostul ei iubit, acesta ar fi incendiat maşina fratelui ei şi l-ar fi ameninţat cu moartea. Părinţii fetei nu înţelegeau cine ar fi putut face aşa ceva, deoarece, spun ei, nu au duşmani, însă fata le-a spus că Andrei a făcut-o, la fel, acesta l-ar fi ameninţat şi pe fratele fetei că îl va omorî. Taisia se temea de individ şi nu ieşea niciodată singură din casă.

„Problemele acestui individ au rădăcini adânci din copilărie. Este vorba de frica de abandon, de a pierde, de a rămâne singur. A trăit mereu cu teama de a fi părăsit şi acest lucru nu l-a acceptat fiind deja matur. Este un tiran, foarte slab în interior, cu multe probleme, emoţii nesatisfăcute şi fără valoare personală. Astfel de persoane recurg la diverse acte de violenţă şi sunt dependenţi de bunurile care le aparţin. În cazul dat, fata era pentru el un obiect pe care el nu dorea să-l piardă. Ulterior, a găsit o persoană mai slabă emoţional decât el, care i-a săvârşit planul”, a menţionat Irina Novac, psiholog-consilier.


La 2 decembrie 2014, tânăra a mers la piaţă după cumpărături. „M-a sunat şi mi-a spus că este în apropierea casei, trece ceva timp şi văd că nu mai vine. Nu ştiu cum s-a târât din ascensor în casă, când am deschis uşa, era desfigurată, credeam că a fost lovită în gură, a făcut un pas şi a căzut. Soţul era în coridor, a prins-o în braţe, striga apă, am turnat repede apă. Am chemat salvarea şi poliţia, le-am spus că numai iubitul ei putea să facă una ca asta, pentru că fata m-a prevenit. Am accentuat că el are dublă cetăţenie şi poate să plece în orice moment din R. Moldova. El avea într-adevăr bilet la avion, dar nu a reuşit, a fost reţinut”, ne-a spus printre lacrimi mama victimei. Individul care a stropit-o cu acid sulfuric, a anunţat ulterior poliţia că urma să primească de la iubitul fetei 1000 de dolari.

Individul şi-a recunoscut vina

Cei doi suspecţi şi-au recunoscut vina în cadrul urmării penale. La prima şedinţă de judecată, inculpatul acuzat că a comandat omorul a spus că se simte rău şi procesul a fost amânat. Nici la următoarele trei şedinţe acesta nu s-a prezentat, invocând motive de sănătate. Judecătorul Ghenadie Bârnaz a spus în şedinţa din 22 martie că starea de sănătate a suspectului ridică semne de întrebare, deoarece acesta se îmbolnăveşte numai când trebuie să se prezinte la şedinţe.

Bârnaz a cerut să i se facă investigaţii medicale. În şedinţa de marţi, 22 martie, judecătorii au examinat un demers din partea avocatului inculpatului privind eliberarea acestuia din penitenciar şi plasarea în arest la domiciliu, având la bază decizia Curţii Constituţionale despre ilegalitatea arestului preventiv ce depăşeşte durata de 12 luni. Imediat după şedinţă, cei doi au fost eliberaţi, însă au fost din nou reţinuţi pentru 72 de ore într-un alt dosar penal deschis de procurori pentru că l-ar fi amenințat cu moartea pe fratele victimei.

„Ajutaţi-ne să găsim dreptate”

Mama Taisiei a făcut o criză de nervi aflând că cei doi indivizi ar putea fi cercetaţi în stare de libertate. „Cum aşa?! Mi-au omorât copilul şi să fie lasaţi în liberate?! Sunt periculoşi pentru societate, pentru familia mea!”, a strigat cu disperare mama Taisiei. „El a mai ieşit o dată din RM, deşi nu avea dreptul, a fost la mare prin regiunea transnistreană”, a menţionat doamna Eugenia. Nici avocatul victimei şi nici al inculpatului nu au vrut să discute cu presa. Următoarea şedinţă va avea loc pe 5 aprilie.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)