Omagiu lui Andrei, tânărul care a decedat în Norvegia pe 27 iunie curent (II)

andrei sarbuMărturiile celor care l-au cunoscut pe Andrei Sârbu

Andrei a colindat toată Europa, Asia, America, Africa. Plin de impresii, cu fotografii şi imagini video, se întorcea acasă şi nu se mai sătura să le povestească părinţilor despre cele văzute. Povestea atât de viu, încât frumuseţea locurilor vizitate de el cobora în casa familiei sale.

Din amintirile mamei

„În ultima lui vacanţă l-am întrebat: ‘Andrei, acuşi împlineşti 30 de ani. De ce nu te căsătoreşti?’. Mi-a răspuns: ‘Mamă, vreau să mai văd lumea. E atât de frumoasă!’. Era o pasiune a lui – să vadă, să cunoască oameni şi locuri noi. Nu-i cădeau din mâini camera şi aparatul de fotografiat. A vizitat foarte multe ţări. Unii trăiesc câte o sută de ani şi nu văd atâtea cât a văzut el în cei 30 de ani. Primea cu inima tot ce e frumos şi printre frumuseţi a şi murit… Nu era atras de bani. Punea alte valori în faţă. Avea un salariu 1000 de euro. Îi cheltuia pe cărţi, camere de luat vederi, aparate de fotografiat, pe îmbrăcăminte, încălţăminte, vestimentaţie pentru concert. Îi plăcea să se îmbrace frumos şi cu gust. Ţinea foarte mult la părinţi, la fraţi, la nepoţica de la frate… Când venea acasă, era încărcat cu cadouri pentru toţi.”

Din amintirile tatălui

„Se pregătea foarte serios de concerte. În vacanţe, reînnoia programul. Lucra zi şi noapte. Parcă îl văd şi acum în ultima lui vacanţă, pregătind un nou program. Mă duceam şi stăteam câte puţin lângă el. ‘De ce atâta muncă, dacă ai un program deja închegat?’, îl întrebam. Îmi răspundea: ‘Nu vreau să-i plictisesc pe cei 900 de angajaţi de pe vas cu acelaşi program. Turiştii se schimbă, iar angajaţii rămân aceiaşi’. Ieşeam afară ca să nu-l stingheresc. De la geamul deschis, o muzică dulce şi lină umplea curtea. Cânta cu inima…

Se împrietenea foarte repede, avea prieteni pe vas şi în ţările în care călătorea. În ultima lui vacanţă, a plecat la fratele său la Moscova. A ajuns în zilele în care se desfăşura concursul ‘Ceaikovski’, unul dintre cele mai prestigioase concursuri din lume. S-a împrietenit repede cu o doamnă care i-a oferit un bilet. A urmărit cu sufletul la gură prima parte a concursului. La Sankt Petersburg, unde se desfăşura partea a doua a festivalului, s-a împrietenit cu un italian pasionat de pian. Comunicau pe internet. Noul său prieten, Francisco, i-a scris: ‘Când vei încheia contractul pe croazieră, te aştept la Veneţia’. N-a mai ajuns să vadă Veneţia… Pe 1 iulie, italianul l-a sunat să-l felicite cu prilejul zilei de naştere. Telefonul tăcea… De pe Facebook a aflat despre nenorocire. Nu-i venea să creadă. A venit la mormântul lui Andrei. A plâns ca un frate…”

Svetlana Bivol, directorul general al Filarmonicii Naţionale:

„Andrei a rămas pentru mine un copil minunat care călătoreşte în continuare prin lume. Admiră locurile de pe mapamond şi îşi lasă o părticică din sufletul său curat pe unde trece. Fire sensibilă, cu o educaţie aleasă, studii profunde şi cu gust rafinat în toate: muzică, comunicare, prietenie, apreciere, dăruire.

Toate aceste calităţi şi sensibilitatea caracteristică doar lui îl ajutau să-şi exprime emoţiile într-o manieră aparte în toate apariţiile sale scenice. Vorbim despre participări scurte la concerte, de recitaluri superbe de pian, de concerte cu solişti instrumentişti şi vocali, dar şi despre prezenţele sale de neuitat în concertele cu orchestra simfonică”.

Tatiana Ţâra, profesoară de pian la Colegiul „Ştefan Neaga”:

„Mi s-a lipit de inimă de cum l-am cunoscut. Un copil minunat, o raritate, foarte educat. Venise la admitere cu o listă mare de lucrări pe care le-a interpretat atât de reuşit cum nu mai auzisem de vreo 15 ani în colegiul nostru. (Făcuse pianul la Soroca, la Tatiana Kurocikina.) Era talentat, dar şi muncea foarte mult. N-am mai avut, timp de 39 ani de muncă, un asemenea copil talentat. M-am simţit întotdeauna mândră de el la concursuri, atât în ţară, cât şi în străinătate, căci se plasa întotdeauna pe primele două locuri. Era mereu plin de viaţă, atent cu cei din jur. Nu-mi vine să cred că nu mai este, că n-o să mai vină pe la mine cu mici atenţii la întoarcere dintr-o ţară sau alta. Prea devreme l-a luat Dumnezeu să le cânte de iubire îngerilor. Ciudat şi inexplicabil…”

Zdrobirea

Andrei fusese de multe ori în Norvegia, care mai e numită şi Ţara Cascadelor. Mai trecuse pe drumul cela. Admira din depărtare cascadele. O cădere spectaculoasă de apă îl ademenea ori de câte ori trecea prin preajmă. În ziua aceea, când vasul s-a oprit pentru două ore nu departe de acel loc, Andrei şi-a îndemnat colegele să meargă să surprindă curgerea spectaculoasă a apei.

„Dar poate nu ne ducem. S-ar putea să nu reuşim”, a spus una dintre ele. Dar Andrei era foarte hotărât: „Mergem, filmez câteva minute şi ne întoarcem”. Peste trei zile trebuia să fie ziua lui de naştere. În timp ce se apropiau de locul ce îl ademenea de atâta vreme, fetele l-au întrebat: „În ce ţară vom sărbători ziua ta?” „Vorbim pe urmă”, le-a zis şi s-a întors să filmeze.

Voia să surprindă frumosul de aproape. Fetele se uitau în altă direcţie, stăteau cu spatele la el. Când s-au întors, nu l-au văzut. „Andrei! Andrei!” Andrei însă nu răspundea. S-au uitat în jos, zăcea cu capul pe pietre şi cu mâinile întinse ca nişte aripi… Peste zece minute medicii au constatat decesul. Se lovise mortal la tâmpla dreaptă…

O lume aleasă de profesori şi colegi de la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” şi de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, prieteni, rude, cunoscuţi, vecini – toţi uniţi în durere – au venit să-l petreacă în ultima călătorie.

O durere sfâşietoare a cuprins mulţimea când au văzut cum plângea cu lacrimi câinele, când sicriul de culoare albă a fost scos din casă. Andrei avea o relaţie specială cu patrupedul. Ori de câte ori se întorcea din lungile sale călătorii, mai întâi mergea şi se saluta cu el, apoi intra în casă. Bietul animal presimţise primejdia cu o săptămână înainte de tragicul sfârşit, gemea şi nu se atingea de mâncare. A plâns şi nu s-a atins de mâncare trei săptămâni după moartea lui. De-ar fi ştiut şi Andrei ce îl aştepta…

P.S. Am scris aceste rânduri în dorinţa de a-l omagia pe Andrei aşa cum se cuvine. Dar să ştiţi că n-am putut cuprinde necuprinsul. Multe rămân de spus despre acest tânăr ales de Dumnezeu, care a făcut cinste Sorocii şi Republicii Moldova.

Pe unde a trecut a zidit armonie, a legat prietenii, a generat optimism şi a cântat atât de profund iubirea. Un gând frumos la jumătate de an după plecarea lui din această lume transmit părinţilor pe care îi rog să nu mai plângă, ci să fie mândri şi să se bucure că au crescut un fiu care, la 30 de ani, ne-a lăsat cea mai frumoasă lecţie de iubire. Andrei rămâne viu în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut.

The following two tabs change content below.