„Oglinzile” Olesei Burduja

Luna trecută, pictorița a vernisat o expoziţie personală în or. Parma, Italia

În perioada 14-24 februarie, în oraşul italian Parma, a avut loc expoziţia personală a Olesei Burduja (36 de ani), pictoriţă originară din orăşelul Şoldăneşti. Cele 19 lucrări expuse în cadrul acesteia redau sentimentele şi stările sufleteşti ale omului, de aici şi genericul expoziţiei: „Oglinzile”. Basarabeanca ne-a vorbit, într-un interviu pentru JURNAL de Chişinău, despre când şi cum a luat naştere pasiunea sa pentru pictură, despre sacrificiile pe care le-a făcut în numele artei şi despre succesul vernisajului ei la Parma.

Nina TOFAN

A îndrăgit încă de mică mirosul de acuarelă şi liniştea ce domnea în clasa de pictură, iar pentru ca să poată frecventa şi ea acele ore chiar a recurs la o şmecherie: cu banii pe care părinţii i-i dădeau ca să achite orele de acordeon la şcoala de muzică, ea îşi plătea cursul de pictură.

La pictură… cu acordeonul în spate

Olesea Burduja desenează de când se ţine minte, iar când era mică mergea cu drag la grădiniță numai pentru că acolo putea desena cât îi poftea inima. Nu ştie de la cine a moştenit această pasiune căci părinţii ei nu sunt pasionaţi de arta plastică şi nici nu a auzit ca vreunul dintre bunicii sau străbunicii săi să fi pictat. Ce-i drept, ei aveau alte înclinaţii artistice. De exemplu, mama ei, în tinereţe, mai cânta pe la petrecerile de familie. Femeia a vrut să-şi realizeze visele prin fetele sale: Olesea a făcut aproape trei ani de acordeon, iar sora acesteia a studiat vioara.

„Aveam zece ani când am trecut pentru prima dată pragul şcolii de pictură, care se afla chiar în drumul meu spre şcoala de muzică. Treceam adesea pe acolo ca să-i salut pe amicii mei, înainte de a merge la orele de acordeon. Eram fascinată de ambianţa liniştită, de mirosul de acuarelă şi vopsele din atelier – acolo mă simţeam în lumea mea. Cu toate astea, am continuat să merg la şcoala de muzică. Până într-o zi, când profesorul de acordeon, ca să mă pedepsească pentru că nu reușeam să cânt corect o partitură, m-a lovit cu arătătorul peste degete. Cu ochii în lacrimi, am fugit în parc… Şi din acea zi, vreme de câteva luni, în loc să merg la şcoala de muzică, eu, cu acordeonul în spate, mergeam la cea de pictură, fără ca părinţii mei să bănuiască ceva”, îşi aminteşte tânăra.

După absolvirea cursului de pictură la Şoldăneşti, Olesea Burduja şi-a urmat studiile la Colegiul de Artă şi Creație Populară din or. Soroca, iar apoi – la Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Facultatea Arte Plastice şi Design.

București, orașul ei de suflet

„Dar îmi doream mai mult decât îmi putea oferi Moldova! Visam la o diplomă de studii superioare care să fie recunoscută şi în Vest, de aceea, la 22 de ani, am ales să-mi continui studiile în România, la Facultatea de Design universal şi interior a Universității Naţionale de Arte din Bucureşti”, afirmă ea.

Spune că Bucureştiul, unde a locuit vreme de 13 ani, este oraşul ei de suflet, căci acolo a crescut ca personalitate şi ca om de artă. Totuşi, pentru că-şi dorea o schimbare, la sfârșit de 2015 Olesea şi-a făcut bagajele şi s-a mutat în Italia.

Mai vizitase şi până atunci „Cizma” Europei căci a participat la diverse expoziţii de grup desfăşurate acolo. Totuşi, în noua ţară i-a fost destul de greu să se acomodeze. Partea bună e că Olesea cunoştea deja italiana şi avea acolo un om drag – pe mama ei, care muncea de ani buni în Italia. Pe de altă parte însă, nu avea prieteni acolo şi nu cunoştea colegi de breaslă. A fost nevoie de ceva timp ca să facă cunoştinţă cu oameni noi, iar ca să-şi construiască un nou drum în viaţă și ca să-şi câştige existenţa, ea a trebuit să lucreze din greu, căci nu voia să ceară bani de la mama ei.

„Când mergi într-o ţară străină nu se uită nimeni la tine, poți să fii și doctor în ştiinţe! Aşa că la început am făcut munci grele, de bărbat, munci pe care nu le mai făcusem în viaţa mea. Când lucram la o fabrică de prosciuto (jambon), mă trezeam la 3.30 dimineaţa ca să merg la serviciu. Nu aveam încotro, trebuia să acționez ca un robot, altfel nu rezistam. Am făcut şi muncă de jos, dar nu mi-e ruşine, căci mi-am câştigat banul onest. Eu am lucrat din greu ca să-mi realizez visele pe care le aveam de mică: să organizez o expoziţie personală peste hotare şi să mă afirm pe plan profesional”, ne spune Olesea, adăugând că în Italia, în prima perioadă, nu prea-i mai rămâneau puteri să picteze.

Dar într-o zi şi-a zis: „Ajunge! Trebuie să fac ceea ce ştiu eu mai bine şi ce mă face fericită – artă”. Aşa că a renunţat la joburile pe care le avea, iar acum îşi petrece tot timpul liber în faţa şevaletului.

„Cred în mine!”

„Am renunţat la ultimul serviciu pentru că începusem să mă îmbolnăvesc. Acum încerc să trăiesc din artă. Deocamdată, aceasta nu-mi aduce prea multe satisfacţii materiale: azi pot să vând lucrări de mii de euro, apoi să nu mai vând nimic un an întreg. Dar nu mă plâng – sunt optimistă şi cred în mine”, zâmbeşte ea.

Până acum, pictoriţa a realizat peste 200 de lucrări, unele dintre care se află în colecţii particulare din România, Franța, Belgia, Grecia, Marea Britanie, Italia, Turcia, SUA, Arabia Saudită şi Dubai. O pictură de a sa costă între 250 şi 15 000 de euro, în funcţie de dimensiuni şi de complexitatea lucrării.

Ca să-şi găsească propriul stil şi să ajungă la nivelul pe care l-a atins în prezent, basarabeanca a muncit mult, a încercat diferite tehnici de pictură şi a lucrat cu diverse materiale, utilizând în lucrările ei chiar foiţă de aur şi de argint. Eforturile sale nu au fost zadarnice, a avut ocazia să se convingă de acest fapt cu ani în urmă, când şi-a expus lucrările în cadrul unor expoziţii colective desfăşurate în România, Franța, Italia sau Belgia, dar mai ales luna trecută, când şi-a văzut visul cu ochii: o expoziţie personală cu genericul „Oglinzile”, vernisată în orașul italian Parma.

Un risc asumat

„Anul trecut, în septembrie, am participat la o expoziţie colectivă aici, în Italia, într-o localitate din vecinătatea Parmei. Atunci mi-a venit ideea organizării unei expoziţii personale. Și din acel moment am început să lucrez non-stop, de parcă mi s-au iluminat toate străzile. Am ales să redau în lucrările mele sentimentele şi stările sufleteşti ale omului, ca şi cum acestea s-ar reflecta într-o oglindă. De aici şi genericul vernisajului. A urmat o perioadă în care nu doar am creat, ci am şi organizat evenimentul, am ales locaţia etc. O astfel de expoziție cere și eforturi financiare. În cazul meu, eu am suportat toate cheltuielile. Dar cine nu riscă, nu câştigă! Nu? Eu, cu susţinerea morală a familiei mele şi a prietenilor apropiaţi, am riscat. Şi nu regret deloc”, ne spune Olesea Burduja.

Printre cei care au susţinut-o și au încurajat-o se numără pictori celebri din Italia, printre care Emanuele Modica şi Fabrizio Cattabriga, pe care a avut norocul să-i cunoască.

„Oglinzile” basarabencei au avut un impact neaşteptat de bun, iar o dovadă în acest sens o constituie atât faptul că mass-media regională a reflectat evenimentul, cât şi prezenţa la eveniment a doamnei Manuela Bartoloti, celebru critic de artă din Peninsulă, care a încurajat-o pe tânără să continue să picteze în același stil.

Olesea Burduja a ținut să specifice că succesul ei se datorează în mare parte mamei sale, fără susţinerea materială a căreia nu s-ar fi descurcat în anii de studii.

„Dacă nu era ea, nu cred că ajungeam aici, căci e nevoie de investiţii serioase ca să ţii un student la Arte. Tocmai de aceea am simţit o bucurie imensă când oamenii, în ziua inaugurării expoziţiei, se apropiau de mama şi îi adresau felicitări. Ea mi-a mărturisit că abia atunci a înţeles ce am făcut eu vreme de atâţia ani”, ne spune pictorița, vădit emoţionată.

Nu-şi vede viitorul în R. Moldova

Acum, că a făcut un pas important în cariera sa de artist plastic, Olesea Burduja e gata să cucerească noi culmi. Tot departe de locurile natale.

„Vă spun cu mâna pe inimă că nici în Italia nu e uşor. Dar în Moldova… Of, mă doare când vorbesc despre asta… Din păcate, nu-mi văd viitorul acolo. De fapt, adevărul e că nici nu mi l-am văzut vreodată. Probabil că văd lucrurile astfel pentru că părinţii mei au făcut eforturi disperate ca să se descurce acasă, dar până la urmă tot străinătatea a fost unica soluţie”, îşi amintește ea.

Olesea vine în Republica Moldova destul de rar, ca să-şi revadă tatăl şi sora, dar nu stă niciodată mai mult de două săptămâni. Spune că de fiecare dată e fericită să-şi revadă familia şi locurile unde a copilărit, însă e dezamăgită când vede atâţia oameni săraci care se plâng că nu mai au nici bani, nici forţe să meargă înainte.

„Îmi pasă de ceea ce se întâmplă în R. Moldova! Acolo m-am născut şi acolo au rămas să locuiască oameni dragi mie. Eu nu sunt în măsură să-i judec pe cei ce conduc tara, dar cred că viitorul acesteia e în mâinile celor tineri. Și mai consider că ar trebui să se pună accent mai mult pe educație şi pe cultură – de aici porneşte tot!”, consideră basarabeanca.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)