„Odesa în flăcări”, filmul interzis

RESTITUIRE // Pelicula care arată ororile bolşevice şi drama refugiaţilor din Basarabia a fost distinsă cu Marele Premiu al Festivalului de Film de la Veneţia în 1942

Pelicula interzisă de comunişti pentru că arăta ororile comise de trupele sovietice şi drama refugiaţilor din Basarabia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost prezentată recent în cadrul Festivalului de Film Istoric de la Râşnov, România. Coproducţia româno-italiană din 1942 în care rolul principal a fost interpretat de soprana Maria Cebotari a fost distrusă de autorităţile comuniste. Însă o copie a filmului a fost descoperită recent într-o arhivă italiană. Pelicula „Odesa în flăcări”, cunoscută şi sub numele „Cătuşe roşii”, realizată de regizorul italian Carmino Galleone, a fost distinsă cu Marele Premiu al Festivalului de Film de la Veneţia în 1942.

Pelicula care prezintă drama refugiaţilor din Basarabia o are în distribuţie în rol principal pe Maria Cebotari, marea soprană şi actriţă de la a cărei naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani. Maria Cebotari, basarabeancă, joacă rolul Mariei Teodorescu, o cântăreaţă căreia comisarii sovietici i-au luat ostatic copilul pentru a o obliga să servească interesele puterii sovietice. Deportată la Odesa, aceasta trăieşte bucuria eliberării odată cu intrarea trupelor române în oraşul de pe ţărmul Mării Negre.
„După război, filmul a fost interzis, securitatea a distrus toate copiile. Timp de decenii, producţia a fost considerată pierdută definitiv în România. În 2005, filmul a fost descoperit întâmplător în arhiva studiourilor «Cinecita» din Roma”, a declarat pentru publicaţia „Adevărul” Radu Rădescu, consultant artistic al Festivalului de Film Istoric de la Râşnov.

Maria Cebotari, în rol principal

„Scenele cele mai dramatice sunt legate de deportare şi de desprinderea de cămin. Filmul e important pentru că vorbeşte despre un subiect mai puţin discutat. E în italiană, cu mulţi actori italieni, fiind subtitrat în română. Maria Cebotari vorbeşte în italiană, dar cântă două piese populare româneşti”, precizează Radu Rădescu.

Capodopera cinematografică „Odesa în flăcări” aparţine regizorului italian Carmine Gallone, iar scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiriţescu. Filmul, care prezintă şi ororile comise de trupele NKVD, a fost interzis în 1943, la scurt timp după lansarea în cinematografele din România, şi depus în arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate. „Odesa în flăcări” a figurat doar în registrul de evidenţă a arhivelor, apoi a dispărut complet.

După decembrie 1989, cercetătorii în istoria filmului au căutat în zadar să dea de urma peliculei, aceasta fiind confiscată de „consilierii sovietici” din perioada ocupaţiei. Direcţia presei şi tipăriturilor, fosta cenzură, a urmărit distrugerea peliculei. Securitatea a emis un ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de război din perioada 1940–1944, considerate „fasciste” şi „imperialiste”, duşmănoase „orânduirii socialiste”, iar „Odesa în flăcări” intra la această categorie.
„Filmul este o pagină vibrantă de istorie, arătând lumii, în 1942, la Festivalul de la Veneţia – unde, de altfel, a câştigat Marele Premiu – ce înseamnă ocupaţia bolşevică şi teroarea stalinistă. Timp de mai bine de o jumătate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba să se dea în vileag drama Basarabiei şi a nordului Bucovinei, atâta vreme cât la Bucureşti se afla la putere un regim obedient Kremlinului”, scria istoricul Gheorghe Brătescu în revista „Clipa”.

Teroarea NKVD

Filmul „Odesa în flăcări”, preluat în copie din Italia, a fost recondiţionat pentru proiecţia de la Râşnov. După ce a fost descoperită în Italia, pelicula a fost vizionată la Cinemateca din Bucureşti în 2006, iar anul trecut la Teatrul Naţional din Bucureşti s-a ţinut o conferinţă despre acest subiect.

„La acea vreme, emoţia publicului era cu atât mai mare, cu cât fuseseră descoperite două uriaşe gropi comune în care zăceau mii de morţi, ţărani români împuşcaţi de NKVD. Peste acest îngrozitor măcel, care a făcut la vremea lui obiectul unei anchete a Crucii Roşii Internaţionale şi a stârnit un val de proteste împotriva atrocităţilor sovietice, s-a aşternut o tăcere deplină după 1944”, sublinia istoricul Gheorghe Brătescu.

„Şi în timp ce Moscova a recunoscut, prin glasul lui Gorbaciov, că NKVD-ul a fost asasinul celor 10.000 de ofiţeri polonezi în pădurea Katyn, despre oribilul genocid basarabean încă nu se pomeneşte nimic. Se descoperă pagini de istorie ascunse, groaznicul masacru suferit de basarabeni din partea trupelor sovietice, pentru singura vină că erau români”, concluziona Gheorghe Brătescu.

Maria Cebotari, muză pentru Richard Strauss

Festivalul de Film Istoric de la Râşnov a omagiat anul acesta personalitatea artistică a sopranei şi actriţei Mariei Cebotari (1910–1949). Pentru a marca un secol de la naşterea sa, pe lângă difuzarea filmului „Odesa în flăcări”, organizatorii de la Râşnov au programat un concert cu lucrări din repertoriul artistei pe marile scene ale lumii. În cadrul festivalului a fost proiectat documentarul „Aria” de Vlad Druck, după scenariul lui Dumitru Olărescu, despre viaţa şi opera Mariei Cebotari.
Soprana Maria Cebotari, care a trăit numai 39 de ani, a fost una dintre cele mai mari soliste de operă.
S-a născut pe 10 februarie 1910 la Chişinău într-o familie modestă. A studiat la Şcoala Normală de Fete „Florica Niţă” şi la Capela Metropolitană din Chişinău, condusă de Mihail Berezovschi, după care a urmat Conservatorul „Unirea” din Chişinău (1924–1929) cu Maria Zlatov, Gavriil Atanasiu şi Anastasia Dicescu (canto), Mihail Berezovschi (armonie), Clara Fainstein (pian) şi Grigore Gâdei (teorie).

După terminarea studiilor la conservatorul din oraşul său natal, a fost angajată ca actriţă la Teatrul de Artă din Moscova. În 1929 a plecat la Berlin, unde a luat lecţii de canto. A debutat în 1931 în rolul lui Mimi din opera „Boema” de Giacomo Puccini la opera din Dresda, Germania. Aici a rămas ca solistă până în 1943. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i se conferă titlul de Kammersängerin, cel mai înalt titlu onorific existent în Germania. În perioada 1935–1943 a dat reprezentaţii şi pe scena Operei de Stat din Berlin. Ulterior a fost angajată ca solistă permanentă a Operei de Stat din Viena, unde a rămas până la moartea sa, în 1949.

Foarte apreciate au fost reprezentaţiile sale în operele lui Wolfgang Amadeus Mozart şi Richard Strauss, acesta din urmă a şi scris pentru ea opera „Salomeea” pe care a interpretat-o inegalabil. A luat parte la festivalurile muzicale din Salzburg la invitaţiile lui Bruno Walter şi Herbert von Karajan, obţinând mult succes în rolul contesei din opera „Nunta lui Figaro” de Mozart.
De asemenea, Maria Cebotari a cântat sub bagheta unor mari dirijori ca Fritz Bush, Arthuro Toscanini, Clemens Krauss, Karl Böhm, Wilhelm Furtwängler. Pe lângă spectacole de teatru, actriţa a fost distribuită în opt filme turnate în Germania sau Austria, în care a jucat alături de soţul ei, Gustav Diessl. Filmul poate fi vizionat integral pe http://telecinemateca.com/odessa-in-flacari-filme-romanesti/.