Octavian Țîcu: „Partidele de stânga au făcut un mare deserviciu acestei statalități” // Interviu

Despre moldovenism se vorbește în R. Moldova pretutindeni, la conferințe științifice și la petreceri, dar nu s-a apucat până acum nici un istoric să realizeze o radiografie a acestui fenomen. Este un fel de afacere Dreyfus. O dezbatere organizată despre acest subiect în 2008 la Biblioteca municipală „Onisifor Ghibu” din Chișinău s-a transformat într-o discuție violentă, iar organizatorilor le-a fost aplicată eticheta „moldovenist”. După zece ani, la aceeași bibliotecă, istoricul Octavian Țîcu a lansat marți, 5 iunie, volumul „Homo Moldovanus Sovietic”, o radiografie a noastră, a celor care suferă de moldovenism.      

Stimate Domnule Octavian Țîcu, termenul „moldovenism” desemnează în DEX particularitate lingvistică specifică moldovenilor, fără a include elementele pe care le-a cultivat statul sovietic. Ați putea să definiți termenul din această perspectivă?

Moldovenismul sovietic este doar unul dintre moldovenisme. Am pornit să explic noțiunea „Homo Moldovanus Sovietic” de la moldovenismul istoric, acesta însemnând tot ceea ce ține de istoria Țării Moldovei până în momentul anexării Basarabiei de către Imperiul Rus (1812).

După acest eveniment, vorbesc despre un moldovenism din inerție – felul în care s-au identificat moldovenii din Imperiul Rus. Unii dintre ei se defineau drept români, iar alții se considerau, din inerție, moldoveni, descendenți din Țara Moldovei.

Construcția românilor ca identitate politică a demarat începând în 1859, perioadă în care moldovenii din Basarabia s-au aflat în cadrul Imperiului Rus. Prin urmare, a existat între Prut și Nistru o inerție de identificare ca moldovean descendent din Țara Moldovei. Trebuie să precizez că această categorie nu a fost o diferență față de cei din dreapta Prutului, ci o asumare pornind de la ceea ce a fost până la 1812.

Pentru perioada 1918–1940, vorbesc despre un moldovenism de comparație. În cei 22 de ani de administrație românească, basarabenii și românii din dreapta Prutului s-au comparat, constatând mai multe diferențe. În plus, se știe că administrația românească în Basarabia nu a fost cea mai fericită.

Moldovenismul sovietic a fost o politică de stat în RASSM, RSSM. Uniunea Sovietică a avut o idee fixă – să stabilească diferențe lingvistice, istorice, culturale, etnice între românii din stânga și cei din dreapta Prutului. Și aici nu mă refer doar la cei din Basarabia, ci și la cei de peste Nistru. Anume aceștia au fost instrumentalizați primii pentru a crea această diferență. Moldovenismul sovietic a fost o politică de stat care trece ca un fir roșu prin toată perioada sovietică.

În cele din urmă, asistăm acum la cea de-a cincea categorie, moldovenismul postsovietic statalist. După 1991, în special după 1994, s-a înregistrat o articulare a unui moldovenism pliat pe statalitatea moldovenească, care nu este altceva decât o continuare a moldovenismului sovietic. Promotorii acestei idei au preluat anumite lucruri din moldovenismul istoric, cel țarist, dar care, în mare, este același moldovenism de tip sovietic.

După cum afirmați în lucrare, procesul de constituire a identității naționale în Republica Moldova nu s-a încheiat. Putem să recunoaștem că școala moldovenească nu a reușit să recupereze memoria istorică?

Cred că școala și-a făcut datoria în mare parte, am în vedere aici felul în care a fost predată istoria în școală și la facultăți. În același timp, în afară de școală, există alte elemente formatoare ale culturii istorice, care, din păcate, nu sunt corecte și coerente.

În primul rând, este vorba de memoria istorică din familie. Așa cum ne-am păstrat noi identitatea românească în perioada sovietică datorită memoriei istorice alternative, acum vin din familie multe cunoștințe ale tinerilor legate de trecutul nostru. Este vorba în special de părinții care au inhalat moldovenismul sovietic și l-au transmis într-un discurs alternativ.

În plus, ingerința politicului este absolut devastatoare, pentru că partidele politice de stânga – agrarienii, comuniștii, socialiștii și alte variațiuni, cum ar fi Partidul lui Garbuz – au încercat / încearcă să instrumentalizeze trecutul sovietic, prin polarizarea moldovean–român, limbă moldovenească–limbă română. Până la urmă, partidele politice de stânga au făcut un mare deserviciu acestei statalități.

Trebuie să nu uităm că suntem într-o epocă a globalizării în care profesorul și școala nu mai dețin monopolul asupra informației, a cunoștințelor, a constrângerii, cum a fost de exemplu chiar și instrucțiunea publică în perioada românească, ca să nu mai vorbim de totalitarismul sovietic.

Internetul, televiziunea oferă celor care vor să afle istoria alte oportunități de cunoaștere și mai multe posibilități de a-și forma un punct de vedere, care atunci când nu este bine ancorat într-un sistem de cunoștințe, generează mituri și deformări ale cunoașterii istoriei.

Nu am reușit încă să îi facem pe semenii noștri să conștientizeze că sunt români. Acest fapt ne face vulnerabili în fața Kremlinului, care colportează în continuare tezele kominterniste. GONGO-urile rusești (gen „Mir bez fașizma”) solicită în fiecare zi scoaterea cuvântului „românilor” din denumirea cursului „Istoria Românilor și Universală”. Ce trebuie să facem pentru a contracara aceste provocări?

Această problemă are în opinia mea două aspecte – intern și extern. Din punct de vedere extern, ideea identificării românismului cu fascismul este o derivată din cel de-Al Doilea Război Mondial. Atunci s-a pus semn de egalitate între românitate și fascism. URSS a exploatat ideologic mult faptul că România a luptat de partea Germaniei Naziste. Și această acțiune a Kremlinului a persistat chiar dacă România a devenit țară socialistă.

Acum lucrurile s-au schimbat profund, România este stat-membru al Uniunii Europene de altfel ca Germania. Ambele țări au condamnat fascismul. Raportarea fascismului la românism este o strategie kominternistă.

Din punct de vedere intern, cei care promovează această strategie în R. Moldova continuă politica noastră de scindare. Este curios faptul că acțiunea este promovată de cei care nu sunt români.

În opinia mea, pentru a face față acestei provocări, nu trebuie să facem decât să urmăm cele prevăzute de Declarația de Independență, care stipulează clar cine suntem – parte a spațiului românesc și că majoritatea populației din Republica Moldova vorbește limba română.

Într-un parlament european, condus de forțe europene autentice, aceste lucruri pot fi tranșate. Până în acest moment, asta este realitatea în care trăim. Eu înclin să văd partea plină a acestui pahar, după 50 de ani de sovietizare, am reușit totuși să impunem o agendă românească în școli, în universități, în spațiul public. Aceasta este în fine o victorie.

Interviu realizat de Ilie Gulca
The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)