Ochii care nu se văd nu se uită

RELAŢIE // Nu ai cum să cunoşti iubirea dacă nu ai trecut prin suferinţă sau gelozie, sau nopţi de lacrimi gândindu-te la el

Ne cunoaştem de când eram mici. El e cu patru ani mai mare decât mine. Când l-am văzut prima oară a fost dragoste la prima vedere. Avea o relaţie de doi ani cu o fată. S-a despărţit de ea şi astfel am devenit o pereche. Nu a durat mult şi ne-am despărţit, era de aşteptat.

Dragostea mea pentru el creştea cu fiecare zi, nu-l puteam uita. După trei ani, soarta ne-a adus din nou unul lângă celălalt. Era într-o noapte de Paşti, amândoi eram la bunici. Stând cu prietenii mei şi glumind, a apărut şi el. În momentul acela, ceva din mine a tresărit, inima mi-o luase razna, parcă vroia să-mi iasă din piept. În noaptea aceea, destinele noastre s-au unit din nou. Ne-am iubit până într-o zi când am aflat ceva ce mi-a schimbat radical viaţa. El, omul în care credeam ca în nimeni, se droga. Îl vedeam cum se distruge singur, vroiam să îl ajut, dar nu lăsa pe nimeni să facă lucrul acesta. În momentul acela, mi-am pus multe întrebări dacă merită sau nu iubirea mea.

Omul în care credeam cel mai mult se droga

Am stat mult pe gânduri, dar inima îmi juca feste. Conştiinţa îmi spunea că nu mai are rost, dar iubirea mea nu putea să treacă aşa de uşor. Inima nu mă lăsa să-l părăsesc tocmai în momentul când avea cea mai mare nevoie de mine. Aşa că am rămas lângă el, sprijinindu-l şi ajutându-l să depăşească momentul acela distrugător din viaţa lui şi, împreună, am reuşit.
Trecusem prin multe şi am crezut că, în sfârşit, putem fi fericiţi, că putem să ne iubim fără să ne stea cineva în cale, dar m-am înşelat. Nu a trecut mult timp şi a plecat de lângă mine.

Mama lui l-a convins să facă o şcoală militară. Atunci când a plecat, niciunul dintre noi nu a ştiut ce ne va aştepta. Doi ani de zile ne-am văzut o dată la două săptămâni, poate şi mai mult, însă iubirea noastră a rezistat. În timpul acesta, am trecut prin multe certuri, gelozii, dar nimic nu ne-a făcut să ne despărţim, distanţa parcă ne unea mai mult. Au trecut cei doi ani în care a fost departe de mine şi, în sfârşit, venise momentul în care puteam să fim amândoi.

Distanţa îmi sfâşia inima

Iubirea noastră trecuse deja prin multe încercări, mult prea multe ca să mai poată să ne despartă ceva. Multă lume era invidioasă pe dragostea care era între noi. A sosit momentul când el a venit acasă, dar din păcate nu pentru foarte mult timp. Urma să plece din nou şi, de data aceasta, nu ştiam pentru cât timp. Nu mai puteam. Distanţa îmi sfâşia inima, viaţa mea nu însemna nimic fără el. Şi totuşi trecuse prea mult timp, îl iubeam prea mult ca să ne despartă distanţa. Aşa că am rămas în continuare alături de el, l-am sprijinit în tot ce făcea. El îmi spunea că face acest lucru pentru noi, ca să ne fie mai bine în viitor.

Au trecut anii, acum suntem împreună. Au trecut cinci ani de iubire, suferinţă, gelozie, certuri şi multe altele. Am trecut amândoi prin bune şi prin rele, iubirea noastră creşte şi azi. Sunt de părerea că ochii care nu se văd nu se uită, încă îl mai aştept să vină acasă lângă mine. Nu ştiu cât va mai fi până atunci. Nu ai cum să cunoşti iubirea dacă nu ai trecut prin suferinţă sau gelozie, sau nopţi de lacrimi gândindu-te la el. Aşa au trecut cinci ani din viaţa mea şi vor mai trece. Nu ştiu de ce am făcut toate astea, poate că aşa-i iubirea, trebuie să suferi. Dar va veni şi acea zi când vom fi fericiţi împreună şi nu va mai exista niciun impediment în relaţia noastră. Uneori, cred că şi distanţa ne-a ţinut împreună.

Veronica din Chişinău