Ochii care nu se văd nu se uită!

DRAGOSTE // Nu ai cum să treci prin iubire dacă nu ai trecut şi prin suferinţă

Povestea mea de dragoste a început de mult. Ne cunoaştem de când eram mici. El e cu patru ani mai mare decât mine. Când l-am văzut pentru prima oară, a fost dragoste la prima vedere. Era împreună cu o fată de doi ani, cred că o iubea. Soarta a făcut ca el să se despartă de ea şi atunci l-am făcut să fie cu mine. Nu a durat mult şi ne-am despărţit. Era de aşteptat. Nu eram decât doi copii care nu ştiau ce simt unul pentru celălalt.

Iubitul meu se droga

Timpul a trecut, însă dragostea mea pentru el nu a dispărut. Nu l-am putut uita niciodată, deşi eram o copilă şi nu ştiam ce înseamnă cu adevărat dragostea. După trei ani de zile, soarta ne-a readus din nou unul lângă celălalt. Era într-o noapte de Paşti, amândoi eram la bunici. Stând cu prietenii mei, glumind şi râzând, a apărut el. În momentul acela, ceva din mine a tresărit, inima mi-a luat-o razna, parcă vroia să-mi iasă din piept. Destinele noastre s-au unit atunci din nou.

Timpul trecea şi noi eram împreună, ne iubeam, eram fericiţi până în ziua când am aflat ceva ce mi-a schimbat radical viaţa. El, omul care era totul pentru mine şi în care credeam cum nu crezusem în nimeni până atunci, se droga. Îl vedeam cum se distrugea singur. Vroiam să-l ajut, dar nu lăs pe nimeni să facă lucrul acesta. În momentul acela, mi-am pus întrebarea dacă merită sau nu iubirea mea pentru că, în tot acest timp când eram fericiţi, m-a minţit. Am stat mult pe gânduri, dar inima îmi juca feste. Conştiinţa îmi spunea că nu mai are rost, dar iubirea mea nu putea să treacă aşa de uşor. Inima nu mă lăsa să-l părăsesc tocmai în momentul când avea cea mai mare nevoie de mine. Aşa că am rămas lângă el, ajutându-l să depăşească momentul acela distrugător din viaţa lui şi, împreună, am reuşit.

Distanţa îmi sfâşia inima

Trecusem prin multe şi credeam că, în sfârşit, putem fi fericiţi, că putem să ne iubim fără să ne stea nimeni în cale, dar m-am înşelat. Nu a trecut mult timp şi a plecat de lângă mine. Mama lui l-a convins să se ducă în armată, să facă o şcoală militară. Atunci când a plecat, niciunul dintre noi nu a ştiut ce ne aşteptă. A plecat departe. Doi ani de zile ne-am văzut o dată la două săptămâni, poate şi mai mult. Însă iubirea noastră a rezistat. În timpul acesta, am trecut prin multe certuri, gelozii, dar nimic nu ne-a făcut să ne despărţim. Distanţa parcă ne unea mai mult. Au trecut cei doi ani în care a fost departe de mine şi, în sfârşit, a venit momentul în care puteam să fim amândoi. Iubirea noastră a trecut prin multe încercări. Unii chiar ne invidiau. A sosit momentul când el a venit acasă dar, din păcate, nu pentru foarte mult timp. Urma să plece din nou şi, de data aceasta, nu ştiam pentru cât timp.Nu mai puteam, distanţa îmi sfâşia inima, viaţa mea nu însemna nimic fără el. Totuşi trecuse prea mult timp, îl iubeam  mult. Aşa am rămas în continuare alături de el. L-am sprijinit în tot ceea ce făcea, zicându-mi că fac acest lucru pentru noi, pentru viitor.

Am depăşit gelozia

Au trecut cinci ani. Suntem împreună după suferinţă, gelozie, certuri şi multe altele. Am trecut amândoi prin bune şi rele, dar iubirea noastră creşte. Am ajuns la concluzia că ochii care nu se văd NU se uită, încă îl mai aştept să vină acasă lângă mine, nu ştiu cât va mai fi până atunci. Nu ai cum să treci prin iubire dacă nu ai trecut şi prin suferinţă sau gelozie sau nopţi de lacrimi gândindu-te la el. Aşa au trecut cinci ani de zile din viaţa mea şi vor mai trece. Nu ştiu de ce am făcut toate astea. Poate că aşa e iubirea adevărată, care te face să suferi. Dar va veni şi acea zi când ştiu că vom fi fericiţi. Uneori, cred că şi distanţa asta ne-a ţinut împreună. Dacă am fi fost zi de zi amândoi, poate că, până acum, am fi fost certaţi de mult. Vrem să obţinem ceva de la viaţă, de aceea facem studii ca în viitor să formăm şi o familie bună.