Obsesia mâinilor curate în jurnalism // BOGATU

Evenimentul care a făcut săptămâna curentă deliciul presei a fost, neîndoios, împlinirea a 200 de ani de la anexarea rusească a Moldovei de Est. Mai multe episoade legate de comemorarea raptului de la 1812, subsemnatul, ca tot omul, le-a urmărit în oglinda mijloacelor de informare în masă. Ceea ce a sărit în ochi a fost nu atât evenimentul în sine, cât reflectarea lui în mass-media.

Obiectivismul, boala copilăriei în presa autohtonă

Iată intro-ul prin care prezentatoarea de la postul public de televiziune a anunţat în seara zilei de 16 mai reportajul despre marcarea a două secole de la Pacea de la Bucureşti: „Dacă pentru unii istorici perioada de la 1812 încoace a însemnat ocupaţie rusească, pentru alţii a fost un timp al progresului şi înflorii…”. Curioasă dihotomie, nu? „Unii” s-au dovedit a fi majoritatea covârşitoare a istoricilor autohtoni care exprimă şi poziţia oficială a Academiei de Ştiinţe. „Alţii” au fost reprezentaţi de un anonim solitar care făcea parte dintr-o fundaţie de promovare a culturii ruse în Republica Moldova.

Asta e ca şi cum, de exemplu, la 27 ianuarie, de Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, prezentatoarea de la Canalul 10 al televiziunii israeliene sau de la postul german Pro 7 ar spune: „pentru unii istorici această dată marchează genocidul naziştilor împotriva evreilor, pentru alţii însă este un fals care nu are nimic în comun cu realitatea”. Ar fi scandalos, nu? Nici nu ne putem închipui acest soi de echidistanţă. De ce dar la Chişinău este posibil ceea ce în altă parte a lumii civilizate pare inimaginabil? De ce la noi ca la nimenea, vorba lui Mihai Eminescu?

Răspunsul e la suprafaţă. Mass-media de la Chişinău este bolnavă. Avem de a face cu o manifestare clinică determinată de condiţiile de creştere a tânărului jurnalism din Republica Moldova. Aş numi această dereglare: „Obiectivismul, boala copilăriei în presa autohtonă”. După decenii de partizanat mizerabil, ziarele, agenţiile de ştiri, posturile noastre de radio şi televiziune cad în altă extremă. Multe dintre ele sunt obsedate acum de cea de a doua sursă. De imparţialitate. De obiectivitate.

Într-un regim liberal de presă, ştirea, de bună seamă, e un enunţ echidistant. Asta îi învăţăm noi, lectorii universitari, pe studenţii de la Facultatea de Jurnalism. Şi aici n-ar fi nimic de obiectat.

Nebunia din capul mass-media

Numai că mass-media, pe lângă misiunea de a informa şi a distra, mai are şi funcţia de a educa. Ştirile nu exclud unghiul de abordare. Din contra. Acesta este indispensabil. Şi pe urmă, sunt cele Zece Porunci, există paradigme morale, istorice şi culturale pe care nicio presă nu le poate da peste cap dacă nu doreşte să împingă lumea-n prăpastie.

Rezoluţia ONU din 2005, bunăoară, respinge orice negare a Holocaustului şi încurajează statele membre să transmită viitoarelor generaţii lecţia genocidului, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete. Asta la nivel internaţional. La nivel naţional sau local însă există holocausturi, tragedii sau suferinţe ale popoarelor pe care oamenii le comemorează pentru a preveni viitoarele nenorociri.

Holodomor-ul, Gulag-ul sau deportările nu pot fi uitate sau contestate dacă nu vrei să-ţi tai craca de sub picioare. Ca să nu mai spun că în viaţa fiecărei naţiuni există lucruri sfinte şi adevăruri istorice fără de care conştiinţa de sine a unui neam ar fi imposibilă. Ele nu pot fi profanate de dragul celei de-a doua surse.

Colegul Constantin Tănase se arată şi el deranjat de jurnalismul „flioşcăit, neangajat, fără idei şi principii” care a pus pe picior de egalitate „cele 5-6-7 mii de manifestanţi proromâni cu cei 15-20 de ţipălăi ruşi, deghizaţi în „patrioţi moldoveni”. Arătând că unii jurnaliştii au văzut în Piaţa Marii Adunări Naţionale doar „drapele ale României” şi… „avioane de hârtie”, toate împreună formând… o „nebunie”, el citează şi un fragment dintr-un reportaj televizat. „Nebunie în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, zice reporterul, ca apoi să continue:. „Manifestanţii, printre care reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, au fluturat drapele ale României în faţa clădirii Guvernului. De cealaltă parte, lângă Arcul de Triumf, au manifestat câteva zeci de simpatizanţi ai partidului Patrioţii Moldovei. Aceştia au aruncat avioane de hârtie în direcţia unioniştilor şi au scandat: „Noi suntem acasă!”.

Curată nebunie, de bună seamă. Numai că nu în piaţă, ci în capul unor confraţi de condei. Nebunia începe acolo unde normalitatea devine obsesie. Când „echidistanţa” şi „nepărtinirea” ajung să fie un scop în sine.

Principiul ca idee fixă

Orice principiu bun devine nociv în momentul în care degenerează într-o idee fixă. Asta e ca obsesia legată de igienă. E bine când faci baie cu regularitate şi ai grijă ca lenjeria şi hainele să-ţi fie curate. În cazul în care, pe lângă asta, te speli pe mâini de 40 de ori pe zi şi-ţi rearanjezi în fiecare seară, înainte de culcare, cămăşile şi pantalonii în dulap, este cazul să te adresezi unui medic psihiatru.

Presa nu reflectă, ci reconstruieşte simbolic realitatea dintr-un unghi de abordare ales de jurnalist. De aceea, ca să poată identifica un punct de ochire optim, mass-media, pe lângă obiectivitate, trebuie să dovedească responsabilitate, moralitate, respect pentru adevăr şi valori naţionale. Din toate aceste ingrediente, de altfel, se constituie profesionismul jurnalistului.

În caz contrar, falsa imparţialitate a presei riscă să degradeze într-un obiectivism neghiob, imoral şi antinaţional. Şi, până la urmă, să năruiască înseşi fundamentele democraţiei. Adică singurul mediu social în care presa liberă poate să existe.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu