ObservaTOR: Sunt un rebut uman

Vasile Ernu are nostalgii după copilăria şi adolescenţa din URSS, pe care le vinde cu succes. Spre deosebire de nostalgia după copilăria din Hitlerland, cea din Stalinland se vinde foarte bine, mai cu seamă în Rusia. Numai rebuturile umane nu au nostalgii (după URSS), declară Vasile Ernu într-un interviu pentru revista „Clipa”.

Probabil, sunt şi eu un rebut sau aproape rebut, căci mi-e ruşine de nostalgiile după copilăria nevinovată, vorba lui Creangă, din URSS. Mi se pare o nesimţire să spui că ţi-e dor de URSS, după ce afli despre sutele de basarabeni nimiciţi de NKVD şi aruncaţi în gropile cu var din Valea Morilor, unde a fost construit apoi un Lac Comsomolist, despre Katyn, unde au fost împuşcaţi în ceafă mii de ofiţeri polonezi, despre deportări în vagoanele de vite, despre Gulagul clădit pe oasele a zeci de milioane de „oameni sovietici”… Aşa cum, după Auschwitz şi Birkenau sau Oswencim, e o nesimţire să spui că ai nostalgii după copilăria şi adolescenţa din Germania hitleristă.

Când Vasile Ernu se odihnea în „lagărul pionieresc” de la Artek, Gheorghe David era declarat nebun şi închis în spitalul psihiatric din Dnepropetrovsk, pentru că i-a scris lui Gorbaciov o scrisoare în care spunea că URSS a invadat Afganistanul din ambiţii imperiale şi că e timpul ca românilor din RSSM să li se recunoască dreptul de a scrie cu litere latine. Cam tot în acea perioadă „speţnazul” sovietic ucidea cu hârleţele din dotare protestatarii din Alma-Atî, Tbilisi, iar tancurile sovietice îi călcau pe azerii ieşiţi în stradă la Bacu…

Sunt cu siguranţă un rebut, căci, recunosc, după Soljeniţin, Şalamov, Kersnovskaia, după „Basarabia în Gulag” de Serafim Saka, „Cartea foamei” de Larisa Turea, „Arcaşii lui Ştefan” de Ştefan Melnic…, mi-a fost imposibil să citesc „Născut în URSS” până la capăt. Mă oprea un cumplit sentiment de jenă. Era ca şi cum l-aş fi surprins pe autor hlizindu-se lângă viitorul memorial dedicat victimelor regimului comunist ocupant, era ca şi cum l-aş fi auzit chicotind în trecere pe lângă Golgota…

Paul Borzac

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)