Observator: Plahotniuc trebuie să arate ce are în buzunare

Dacă dl Plahotniuc vine în politică pentru a fi de folos, cum spune, trebuie să arate ce are în buzunare. Declaraţia lui de avere, prezentată la CEC, este o bătaie de joc, o sfidare a bunului-simţ. Unde sunt afacerile din domeniul petrolier, financiar-bancar, hotelier, mass-media cu care se lăuda el însuşi într-un interviu acordat propriului canal, Prime?

Unde este, la urma urmei, avionul privat pe care a recunoscut că îl deţine în acelaşi interviu?

După ce se da drept mare om de afaceri, un fel de Berezovski al Republicii Moldova, vine în campania electorală să ne spună că nu posedă nicio acţiune, nicio proprietate, că este doar un simplu „manager”. Cum putem crede că vine în Parlament cu intenţii bune, dacă nu varsă lumină asupra faptului cum a ajuns să controleze Victoriabanc, Prime, 2Plus, hotelul Naţional, Hotelul Codru etc.?

„Groznica sinucidere” din Partidul Democrat despre care scria Petru Bogatu în numărul trecut al JURNALULUI este mult mai groaznică în realitate, căci includerea unui om de afaceri controversat în lista electorală a unui partid nu este o chestiune strict partinică, ci una de interes general, naţional dacă vreţi. Priveşte societatea în întregime faptul că o persoană despre care, pe parcursul a cinci ani de zile, s-a scris în legătură cu diferite cazuri de preluări dubioase ale unor afaceri, privatizări obscure, scheme monopoliste, frauduloase poate intra în parlament ca la piaţă sau supermarket. Dreptul de a fi ales nu se extinde asupra criminalilor, persoanelor cu trecut scandalos sau afaceri tenebre ale căror bune intenţii pot fi puse la îndoială.

Fiindcă Parlamentul este una din instituţiile de bază ale democraţiei, societatea trebuie să aplice măsuri cât mai riguroase pentru a închide uşa în faţa celor care îşi pot folosi statutul de deputat în interes personal sau de grup. Aşa se procedează în democraţiile occidentale. Criminalizarea politicii sau politizarea criminalilor este apanajul subdezvoltării, al unor etape incipiente ale capitalismului.

Intrarea lui Plahotniuc în politică va dăuna nu numai PD, dar şi reputaţiei RM. E treaba lui Lupu să se sinucidă în public, dacă doreşte, dar nu are dreptul să tragă după sine AIE, RM.  Occidentul nu va privi cu ochi buni posibilitatea ca un partid ce face parte din coaliţia de guvernare să fie controlat de un om de afaceri despre care se spune că este mafiot. Crearea unei guvernări stabile este în pericol, deoarece partidele liberale vor fi puse în situaţia de a alege între comunişti şi mafioţi. O guvernare controlată de mafie nu e tocmai ceea ce ar saluta Europa.

Dacă e un adevărat patriot, aşa cum se declară, dl Plahotniuc are două opţiuni: fie să verse lumină asupra afacerilor şi proprietăţilor sale, fie să renunţe la intrarea în politică. (N.N.)