ObservaTOR: Oul Alianţei şi cotcodăceala comuniştilor

În sfârşit, găina AIE a făcut un ou. Unul mic de tot. Însă cotcodăceşte nu ea, ci găina comunistă, atât de tare încât răsună Europa.

Nu este încă clar spre ce fel de formă de guvernământ se va îndrepta Alianţa, parlamentară sau prezidenţială, şi, respectiv, cum va fi ales preşedintele RM – în Parlament sau prin vot direct. Liderii AIE continuă să se întâlnească, asta însemnând că nu au pus la punct toate detaliile, că ei s-au aruncat în apa referendumului fără siguranţa că pot înota şi vor ajunge la mal. Vremea îi presa. Această decizie trebuia luată imediat după eşecul alegerii preşedintelui RM la 7 decembrie 2009.

Problema e că în cadrul AIE nu există stabilite nişte căi de comunicare permanentă, liderii Alianţei întâlnindu-se accidental, la întâmplare. Nu există un organ comun, care să coordoneze acţiunile AIE, să reacţioneze la provocările generale de ordin politic.

Oricum, chiar dacă târziu, decizia a fost luată şi aceasta este un fapt pozitiv în sine. Evitarea alegerilor e de asemenea o veste bună, în interesul RM. Acum urmează partea cea mai dificilă: să se asigure desfăşurarea referendumului. Însă aceasta va depinde şi de modalitatea alegerii preşedintelui RM, prevăzută în viitoarea constituţie. Alegătorii vor participa mai activ la referendum, dacă li se va promite alegerea preşedintelui prin vot direct.

În general, în republicile parlamentare, cum este şi cum ar trebui, din punctul nostru de vedere, să rămână RM, preşedintele se alege în Parlament. Există republici semi-prezidenţiale, cu preşedinte ales prin vot direct, care însă operează în sistem parlamentar. Este, de exemplu, cazul Finlandei, unde preşedintele deţine puterea executivă, pe care însă nu o foloseşte, conform tradiţiei care vine de pe timpul monarhiei constituţionale. Implicarea lui se face doar în sprijinul deciziilor guvernului sau la recomandarea parlamentului. Or, „tradiţia” noastră e de cu totul altă natură. E greu de imaginat că un preşedinte ales de popor va suporta rolul de regină Elisabeta a moldovenilor. După un blocaj similar, Turcia a decis în 2007, prin referendum, trecerea de la alegerea preşedintelui în Parlament, la alegerea preşedintelui prin vot direct, fără a schimba însă prerogativele prezidenţiale. Această schimbare însă urmează să fie pusă în aplicare în 2012.

Comuniştii au decis să boicoteze lucrările Parlamentului şi să organizeze un referendum privind încrederea în preşedintele şi guvernul RM. Lipsa lor din Parlament e un băţ cu două capete, fiindcă ochii care nu se văd se uită. Multor moldoveni ar putea să nu le placă insistenţa PCRM de a organiza alegeri anticipate.
Iar referendumul le va cere un efort care ar putea să-i depăşească.

Paul Borzac

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău