Observator: Ghimpu are dreptate

În scandalul dintre Ghimpu şi unii reprezentanţi ai Asociaţiei „Parlamentul 90”, revoltaţi de faptul că deputaţii PL au respins, formulând unele obiecţii, proiectul de lege privind acordarea unor privilegii deputaţilor care au votat independenţa RM, dreptatea pare să fie mai mult de partea liderului PL. Reacţionând cu nerăbdare, agresiv, cu multă patimă la obiecţiile rezonabile ale deputaţilor liberali, Pantelei Sandulachi şi Valentin Dolganiuc s-au expus peste limita decenţei, apărând în conflict de interes cu interesul public. Chiar dacă dură, sintagma „vânători de privilegii” este cât se poate de adecvat folosită de PL în acest caz.

Da, cei 278 de deputaţi ai primului Parlament care au votat, pe 27 august 1991, independenţa RM merită recunoştinţa societăţii şi a statului pe care, de facto, l-au înfiinţat. Însă, graba, agitaţia, după 20 de ani trecuţi, oricare ar fi explicaţia, nu este justificată. Iar unele condiţii exagerate (cum ar fi rezervarea unui sediu pentru asociaţie, în incinta Parlamentului), pot genera suspiciuni şi interpretări compromiţătoare.

E adevărat că Mihai Ghimpu îşi exagerează meritele în mişcarea care se numeşte de renaştere naţională, dar nu el este primul care a urcat şi încearcă să monopolizeze „carul triumfal” al acelei perioade. Şi nici ultimul, probabil. Vor mai veni şi alţii care ne vor povesti despre „eroismul” lor. Acum însă e vorba despre altceva.

Paul BORZAC