Obligaţi de șefă să-și schimbe viza de reședință pentru a vota la 24 februarie un anumit partid

Foto: Olga Arseni mărșăluind alături de democratul Nae Simion Pleșca, cel care candidează pe Circumscripția nr. 30 (Ciocana)

Mai mulți lucrători ai Centrului republican de recuperare a invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” din comuna Bălăbănești, raionul Criuleni, se plâng că, la insistența directorului centrului, li s-a schimbat viza de reședință în sectorul Ciocana pentru a vota în capitală. Administrația sanatoriului infirmă acuzațiile, iar surse din cadrul Primăriei Bălăbănești confirmă că zece persoane și-au schimbat viza de reședință în sectorul Ciocana la sfârșitul lunii ianuarie.

Mai multe persoane din satele Bălăbănești, Mălăiești și Mălăieștii Noi, raionul Criuleni, au fost aduse organizat, la sfârșitul lunii ianuarie, la Agenția Servicii Publice din sectorul Ciocana, unde le-a fost schimbată viza de reședință. „Ni s-a spus că mergem să facem acte noi, să votăm în Chișinău în februarie, și după votare o să ne schimbe viza de reședință din nou în sat”, ne spune sursa noastră, care se teme să-și dea numele pentru a nu rămâne fără locul de muncă.

Un alt bărbat din satul Mălăieștii Noi, ale cărui rude lucrează la acest sanatoriu, de asemenea, ne-a spus că lucrătorii au fost duși în mod organizat la Agenția Servicii Publice din sectorul Ciocana, unde li s-au schimbat actele de identitate și viza de reședință. „În ziua aceea erau mai mulți oameni din diferite sate de lângă Vadul lui Vodă și la toți li s-a schimbat viza de reședință în Chișinău. Toți înțeleg pentru ce, dar se tem să vorbească, o să rămână fără loc de muncă, și așa muncesc pentru bănuți. O să le dea câte o sută de lei ca să voteze PD, căci directoarea sanatoriului face parte din acest partid”, ne spune bărbatul.

Administrația sanatoriului neagă acuzațiile

Marți, 5 februarie, am încercat să aflăm dacă sunt adevărate acuzațiile aduse administrației sanatoriului „Speranța”. Directoarea Olga Arseni nu era la serviciu, ci era plecată la o ședință a Ministerului Sănătății și Protecției Sociale, după cum ne-a spus adjuncta sa, Nadejda. De asemenea, angajata centrului a afirmat că aude pentru prima dată aceste acuzații.

„Cine s-a plâns? La mine nu a venit niciun lucrător să-mi spună acest lucru, prima oară aud. Eu am să cercetez la resurse umane, după care vă sun și vă spun dacă există la noi asemenea cazuri”, a menționat directoarea adjunctă. Însă, timp de două zile, nu am primit niciun apel din partea acesteia. Mai mult, am telefonat repetat la sanatoriu, dar nu am găsit-o nici pe directoarea Olga Arseni, nici pe adjuncta sa.

Pe pagina de facebook a Olgăi Arseni, actuala directoare a sanatoriului, am găsit o poză de la adunarea Partidului Democrat din 21 octombrie 2018. Olga Arseni este surprinsă în poză mărșăluind pe bulevardul Ștefan cel Mare către Piața Marii Adunări Naționale, alături de democratul Nae Simion Pleșca, cel care candidează pe circumscripția nr. 30 (Ciocana).

Din primăria Bălăbănești zece persoane și-au schimbat viza de reședință în sectorul Ciocana

Surse din cadrul Primăriei comunei Bălăbănești ne-au confirmat că circa zece persoane din sat care activează la sanatoriul „Speranța” au trecut cu viza de reședință în sectorul Ciocana, Chișinău. „Da, este adevărat, persoanele au fost scoase din listele pentru votare la sfârșitul lunii ianuarie. O doamnă s-a plâns că a fost obligată să-și schimbe viza de reședință la Chișinău și să voteze un anumit partid.”

„Suntem și noi nedumeriți de cele întâmplate. Și din satele Mălăiești și Mălăieștii Noi la fel au mai fost scoși oameni din listă și vor vota la Chișinău. Pot să vă spun că aceștia sunt înregistrați în două apartamente din sectorul Ciocana. Lumea este revoltată, dar se teme să vorbească, înțelegeți de ce. Am ajuns niște vremuri că nu poți să deschizi gura de atâta dictatură”, ne spune sursa noastră.

La Centrul republican de recuperare a invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” activează în prezent 159 de persoane din diferite localități ale raionului Criuleni.