Obama şi Medvedev, aşteptaţi pe 27 august la Chişinău

Pregătirile pentru celebrarea celor 20 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova au intrat pe ultima sută de metri. „În scurt timp, va fi anunţată lista oficialilor străini care vor participa la eveniment”, a spus viceprim-ministrul Mihai Moldovanu, responsabil de pregătirea manifestărilor care vor avea loc pe 27 august curent.

Iulian Berco, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, afirmă că au fost trimise invitaţii şefilor de state în care Republica Moldova are misiuni consulare, şefilor de state din CSI, Uniunea Europeană, Statelor Unite ale Americii, Canadei. „Protocolul va aduna răspunsurile venite din partea oficialilor străini până pe 20 august, iar a doua zi va face public numele tuturor preşedinţilor care vor fi prezenţi pe 27 august la Chişinău”, a declarat Berco pentru JURNAL. 

Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a anunţat că misiunile diplomatice moldoveneşti nu vor da recepţii cu ocazia Zilei Independenţei, pentru că nu au fost identificate surse financiare. „Numai ambasadele R. Moldova care vor găsi finanţe extrabugetare vor organiza aceste recepţii”, au comunicat reprezentanţii MAEIE, în cadrul şedinţei Comisiei pentru organizarea manifestărilor de Ziua Independenţei.

Rămâne incertă şi prezenţa trupei „Zdob şi Zdub”, care sunt invitaţii speciali ai concertului dedicat împlinirii a 20 de ani de la independenţa R. Moldova. „Conform contractului, trupa urmează să primească pentru recitalul de 30 de minute cinci mii de euro, bani care îi va achita Guvernul. Problema este că Zdubii se află în turneu în Federaţia Rusă şi au cerut două mii de euro, pentru biletele la avion, bani pe care Executivul urmează să-i găsească”, a comunicat ieri Boris Focşa, ministrul Culturii. „Dacă se va întâmpla ca „Zdob şi Zdub” să nu vină, concertul va fi prelungit după focul de artificii de alţi artişti din ţară”, a precizat ministrul.

Acesta a dat asigurări că în acest an concertul va fi live, la care vor evolua doar artişti autohtoni.

Ministrul de Interne, Alexei Roibu, a anunţat că securitatea evenimentului va fi asigurată de 600 de poliţişti, unii dintre ei vor avea detectoare de metale, iar gardul de protecţie nu va mai fi instalat.

Marina LIŢA 

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)