Obama sau Romney?

În Statele Unite pasiunea egalitară este ţinută în frâu de instinctul libertăţii, convertit în instituţii politice care dau prioritate şi putere societăţii asupra statului. Alexis de Tocqueville „Despre democraţie în America”

Există o mulţime de români afirmaţi în SUA. Printre ei se numără şi destui basarabeni care marţi vor participa la alegerile prezidenţiale.

Pariul planetar al alegerilor americane

Cunosc personal trei foşti profesori de la Chişinău care predau astăzi în universităţile de peste ocean. Dar şi alte câteva persoane care au emigrat din Republica Moldova în Statele Unite mai mulţi ani în urmă şi au obţinut deja cetăţenie americană. Aceştia vor vota săptămâna viitoare noul preşedinte al SUA.

Nu pentru ei însă este acest articol, ci pentru conaţionalii de acasă. Lor ţin să le amintesc că, oricât de departe ar părea, America este mai aproape decât ne imaginăm.

Iată de ce alegerile de marţi contează pentru noi nu mai puţin decât pentru yankéi. Scrutinul lor este, de fapt, şi pariul nostru.

Atâta doar că cel mai puternic om al planetei va fi ales de cetăţenii SUA, iar noi aici, pe ambele maluri ale Prutului, vom fi chibiţii din tribună. Unii vor ţine cu un candidat sau altul, alţii însă, din contră, vor trece cu vederea evenimentul.

Oricum, alegerile de marţi vor avea un impact şi asupra celor dintâi, şi asupra celor din urmă. SUA la ora actuală nu numai că rămân singura supraputere mondială, dar şi sunt cea mai tânără dintre marile naţiuni ale lumii care, sub aspect istoric, abia a atins vârsta majoratului şi de aceea are înainte o viaţă lungă.

Dacă nu erau americanii, nu eram nici noi

Nu a existat an de la Dumnezeu ca deciziile Washingtonului pe plan internaţional să nu se răsfrângă într-o măsură mai mare sau mai mică asupra României, în speţă asupra Republicii Moldova. Dacă în 2003 nu intervenea SUA, Voronin ar fi semnat cu Putin memorandumul Kozak. Dacă în aprilie 2009 nu-şi spunea cuvântul Casa Albă, comuniştii aveau să instaureze o dictatură rusească sângeroasă la Chişinău.

În general vorbind, dacă nu era America, Rusia demult făcea harcea-parcea ambele state româneşti. Fără însă să ne adâncim prea mult în istorie, vom preciza că noi astăzi suntem marii beneficiari ai politicii externe a preşedintelui Obama.

Actualul stăpân al Casei Albe a renunţat în 2009, precum se ştie, la amplasarea scutului antirachetă în Cehia şi Polonia. A fost o hotărâre controversată pe care mulţi au criticat-o. Totuşi, în tot răul este şi un bine. În urma revizuirii poziţiei americane, a avut de câştigat Bucureştiul şi, nu în ultimul rând, Chişinăul.

În noua sa variantă, sistemul antirachetă include România. Elementele de apărare împotriva rachetelor balistice sunt amplasate la baza militară de la Deveselu. Acest fapt contribuie substanţial şi la întărirea securităţii Republicii Moldova, la creşterea semnificaţiei geostrategice a acesteia. Interesul accentuat din ultimii ani al Occidentului faţă de noi se datorează în mare parte tocmai prezenţei militare americane în România.

Asistenţă sau libertate?

Este adevărat că în multe privinţe diferenţa dintre poziţiile lui Obama şi Romney este minoră. În ceea ce priveşte combaterea terorismului sau retragerea trupelor din Afganistan, de exemplu, viziunile lor în linii mari coincid.

Tot atât de adevărat este şi faptul că divergenţele dintre candidatul democrat şi cel republican în chestiuni de politică internă îi privesc preponderent pe cetăţenii americani. Impozite mici pentru care optează Romney, bunăoară, sau programe generoase de ajutorare a păturilor vulnerabile, sprijinite de Obama? Asta trebuie să aleagă votanţii marţi.

Pe de altă parte, de politica internă americană depinde în mare parte pe ce idei va marşa lumea liberă de acum încolo. Pe asistenţă socială şi pe redistribuirea profiturilor, promovate de democraţi? Sau, dimpotrivă, pe capitalismul clasic cu un rol restrâns al statului în economie, pe iniţiativa privată, pe tradiţie şi moralitate, pentru care pledează republicanii?

Dar există şi aspecte ale politicii externe ale Casei Albe care vizează direct românii, oriunde ar fi ei. Ce vrem noi, de fapt? Mai multă flexibilitate în relaţiile Washingtonului cu Moscova pe care o promite Barack Obama sau o atitudine fermă, fără compromisuri inadmisibile faţă de Rusia pe care Romney o consideră inamicul geostrategic al Statelor Unite?

Adevăratul nostru aliat strategic

Indiferent însă cum veţi răspunde la aceste întrebări vitale, un lucru este cert: Washingtonul este aliatul şi adevăratul nostru partener strategic, oricine ar fi preşedintele SUA. Barack Obama sau Mitt Romney. Eu unul am o preferinţă, fireşte, dar aceasta contează mai puţin.

Vicepreşedintele democrat Joe Biden, cu ocazia vizitei sale la Chişinău, afirma că SUA sunt alături de Republica Moldova în drumul ei european. În acelaşi timp, senatorul republican John McCain declara că „românii, cu siguranţă, sunt prietenii noştri dragi şi apropiaţi”. Şi această atitudine ne uneşte şi cu democraţii, şi cu republicanii.

Veţi spune că-s doar vorbe. Desigur. Iar intervenţiile discrete, dar ferme de deunăzi ale americanilor care i-au determinat pe ruşi să oprească dislocarea armamentului greu rusesc în Transnistria sunt fapte. Acţiuni concrete.

Aşa a fost cu vechiul preşedinte, aşa va fi şi cu cel nou, oricum s-ar numi el. Prietenul la nevoie se cunoaşte.

Petru Bogatu

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu