OAMENI ŞI CĂRŢI // Viaţa sfântului prooroc Ilie este o mare minune

A fost un om aspru şi drept, care nu-i înţelegea pur şi simplu pe cei care nu aveau Decalogul ca regulă de viaţă cotidiană

Cu acest cojoc, împăturit, a despicat apele Iordanului, de a putut trece ca pe uscat, înainte de a fi ridicat la cer fără a cunoaşte moartea. Ca şi Sf. Ioan Înaintemergătorul, era considerat înger în trup. Tradiţia îl leagă mereu de Hristos, Sf. Ilie intrând în orizontul de aşteptare al creştinilor ca premergătorul celei de a doua veniri, care va muri în lupta împotriva lui Antihrist.

Ilie, unul dintre primii mari prooroci ai lui Israel, după Sf. Scriptură, III şi IV Regi, a fost un om aspru şi drept, care nu-i înţelegea pur şi simplu pe cei care nu aveau Decalogul ca regulă de viaţă cotidiană. Văzându-i cum şchiopătează de amândouă picioarele, se mira că mai pot merge. Soluţia propusă de el – trei ani de secetă pentru înţelepţirea celor care-l jignesc pe Dumnezeu – este de-a dreptul inumană, dar „niciodată n-a ascultat Dumnezeu de om mai mult ca în vremea lui Ilie”, constata părintele Ilie Cleopa. Cum va fi recunoscut şi suportat, în lumea ajunsă la apostazie generală, proorocul care cerea pedepse atât de aspre în sec. IX înainte de Hristos?

Context istoric

După moartea lui Solomon, din cauza fiului său Roboam, care era nedrept, s-a dezbinat poporul ales şi s-a rupt în două Regatul Iudeea. 10 din 12 seminţii respinse de Roboam trec sub ascultarea lui Ieroboam, un rob al lui Solomon, care formează împărăţia lui Israil cu centrul în Samaria. Această schismă trebuie înţeleasă dacă vrem să ne explicăm corect atitudinea celor din Iudeea faţă de cei din Israil. Femeia samarineancă până şi pe timpul lui Hristos simţea vechiul dispreţ al consângenilor de la Ierusalim. Motivul dispreţului era recăderea în idolatrie a celor 10 seminţii, împiedicate chiar de pe timpul lui Ieroboam să se mai ducă la templul din Ierusalim ridicat de Solomon. Zeitatea supremă din Asia Mijlocie fiind Baal, cu timpul ocrotitorul fecundităţii a atras poporul iubitor de plăceri mai mult decât cele 10 porunci. Aici, în miezul crizei spirituale şi a degradării umane se naşte Ilie (Eliyah), în localitatea Tesvi.

După uciderea mai multor prooroci, în Israil rămâne la vedere doar Ilie cel însemnat de la naştere (hrănit de îngeri cu foc şi înfăşat în scutece de foc) să înfrunte perechea regală învechită în rele – Ahab şi Izabela. Soţia împăratului era păgână şi întreţinea 450 de preoţi ai lui Baal şi 400 de „profeţi ai pădurilor” (cine or fi fost aceştia, căci după ridicarea templului erau luaţi în râs cei care mai slujeau pe sub copaci?). Ei se confruntă cu Ilie pe muntele Carmelului, după anii de secetă pedepsitoare şi înainte ca proorocul să aducă ploaia prin rugăciune. Episodul numit „masacrul profeţilor falşi” i-a făcut pe unii să se întrebe dacă Vechiul Testament îşi are locul în Biblie… Ilie pune condiţia că dacă idolul lor, Baal, nu va trimite foc din cer să mistuie animalul jertfit, cei 450 de preoţi să fie ucişi. Şi chiar asta face – le taie beregata cu propriile mâini. După care se înfricoşează brusc după ce aduce ploaia. Ştiind că Izabela în toţi aceşti ani l-a urmărit să-l ucidă, fuge în Iudeea.

Interpretarea gesturilor lui Ilie: lecturi utile

Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Roman Melodul caută, în primele secole creştine, cheia hermeneutică pentru problema legată de duritatea lui Ilie, ce alternează cu frica de persecuţie. Dumnezeu ştie că standardul de viaţă al lui Ilie este concordanţa dintre cuvânt şi faptă şi îi satisface rugăminţile pentru realizarea dreptăţii. Izabela şi-a bătut joc de vecinul Nabot (ca şi Eudoxia pe timpul lui Hrisostom) luându-i pământul prin încălcarea poruncii a noua (folosirea în justiţie a martorilor mincinoşi). Izabela a plătit pentru aceasta cu viaţa, şi încă mâncată de câini, cum a proorocit Ilie. Seceta însă a pricinuit moartea multor oameni şi Dumnezeu i-a dat lecţii proorocului, care, fiind lipsit de păcate mari, devenise nemilostiv cu păcătoşii. Ca să-i înmoaie excesul de zel, în timpul foametei, la râul Kerrith, îi trimite hrană prin corbi nemilostivi care-şi schimbaseră firea în păsări milostive (pe acel loc s-a ridicat mănăstirea Hozeva, unde în sec. XX s-a nevoit un român, sfântul Ioan Hozevitul). Apoi încrâncenatul Ilie este trimis la o păgână, o văduvă milostivă, care şi-a pierdut fiul înfometat chiar sub ochii lui Ilie. Proorocul, deşi rămâne încremenit în dreptatea lui, strigă în gura mare lui Dumnezeu rugăciunea prin care este înviat fiul văduvei. La urmă Dumnezeu îl lasă să cadă în frica de Izabela, chiar după izbânda de pe muntele Carmel, pentru ca acest mare păcat al fricii să-l facă înţelegător. Şi, ca să nu-şi închipuie cu mândrie că este singurul rezistent, îi spune că mai sunt 7 mii care nu s-au plecat lui Ahab. Procedeu de smerire întâlnit deseori în Pateric.

În spaţiul nostru, pr. Nicolae Steinhardt a scris antologic despre Sf. Prooroc Ilie şi textele lui extraordinare se pot citi online. Dintre contemporani, maica Eliane Poirot a susţinut teza de doctorat despre Sf. Prooroc Ilie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Paris şi la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg. În 1999, i-a fost tradusă în română şi editată la Anastasia lucrarea „Ilie Proorocul – arhetipul monahului”, iar în 2002, la Deisis apare cartea „Sf. Prooroc Ilie în cultul bizantin”. Am citit-o pe prima, în care sunt scoase în evidenţă elementele centrale ale idealului monahal – feciorie indiferentă (nu încrâncenată), rugăciune, sărăcie şi ascultare (doar de Dumnezeu). Găsim aici 10 explicaţii posibile pentru prezenţa lui Moise şi a lui Ilie alături de Iisus Hristos la Schimbarea la Faţă şi alte meditaţii care invită la lectură.

Nina Negru