Oameni şi cărţi // Vasile Voiculescu, geniul de la Întorsura Buzăului

Forţa lui Voiculescu se manifestă în mesajul spiritual rafinat, în armonizarea contrariilor

La Salonul internaţional de carte pentru copii şi tineret (18-21 aprilie) s-au vândut volumele 82 şi 131 de poezii ale lui Vasile Voiculescu, apărute în 2010 şi 2011 în colecţia „Biblioteca pentru toţi”. Din „cronologie” şi prefeţe de Roxana Sorescu afli surprins cum se pot pierde manuscrise autograf în secolul XX, după ce Securitatea le restituise. Mai constaţi că aceiaşi Perpessicius şi Negoiţescu au descifrat texte şi au deschis perspective noi de înţelegere a celor doi mari poeţi ai iubirii: Eminescu şi Voiculescu.

L-am recitit special pentru a urmări vulturii din poezia lui Voiculescu, aşa cum altădată căutam dacă plouă în lirica lui Eminescu. „Egali în frumuseţe şi-n genii de o seamă”, amândoi se afirmă cu un orgoliu aproape luciferic, „în creştetul tăriei”, deasupra elementului feminin al apei. Deşi era milos şi cu înfăţişare cristică, privirea lui Voiculescu înainte de arestare este a poetului-demiurg: „De acum puteţi să faceţi ce vreţi cu mine – pare a le spune comuniştilor – am creat cele 90 de sonete”. Erau scrieri nepublicate din anii 1947-58, perioada cea mai fecundă din viaţa medicului-scriitor, deşi plină de suferinţă cauzată de ocupaţia sovietică, de pierderea soţiei, de boli şi sărăcie şi de tot ce i-a adus frecventarea „Rugului aprins”.

Inspiratorii Ultimelor sonete

După eliberarea din închisoarea Aiud şi moartea lui Voiculescu la 27 aprilie 1963, au dezgropat „cu spaimă, dintre hârţoage roase/ un alb colos de versuri mai tari ca nişte oase:/ scheletul uriaşei, tristei noastre iubiri.”

Când a izbucnit „vulturul iubirii”? Cei curioşi vor descifra cu greu identitatea „muzei”, obiectul pasiunii fiind în sonete când o iubită, când un iubit. I. Negoiţescu desluşea, în apariţia dublă a elementului feminin şi masculin, androginul din mitul platonic al desăvârşirii. Voiculescu, fiind mistic şi platonician, consideră că „geniul iubirii”este actul mistic ce restaurează omul ca înainte de a fi divizat în femeie şi bărbat.

Inspiratorul declarat al Ultimelor sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginară de V. Voiculescu este chiar Shakespeare cu cele 154 de sonete cunoscute, pe care poetul român le continuă cu sonetele sale, numerotându-l pe primul cu cifra romană CLV (155).

Trei niveluri de lectură

Roxana Sorescu, autoarea unor profunde exegeze voiculesciene, demonstrează că Ultimele sonete au fost concepute şi pot fi descifrate la trei niveluri: „Peste drama trupului se aşază o dramă a sufletului, transgresată de o dramă a spiritului”. Când citeşti la primul nivel, al biograficului, receptezi patimile răscolite cu o „sacră cruzime genială” de el sau de ea. La o recitire a întregii opere, însă, cei care au admirat la Voiculescu poezia trupului feminin observă că în Ultimele sonete nu este numai atât. Deşi scrie: „Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale”, „Cu ideală forţă mi-apropii ce mi-e drag”, în sonete se instaurează un alt fel de forţă decât cea a „fericitului gâde”. R. Sorescu vede aici o „dictatură a creatorului conştient de superioritatea sa asupra oricărei forme de realitate sentimentală şi senzorială”.

A doua cheie de lectură descifrează tocmai această relaţie a creatorului cu creaţia sa. Voiculescu a „căzut în recidivă” cu acea dragoste târzie, dar adevărata pasiune în sonete e chiar poezia ca instrument de eternizare a iubirii. Singuraticul poet septuagenar scria în pat, pe o planşetă ţinută pe genunchi, poeme de iubire mai adânci decât cele din tinereţe.

Forţa lui Voiculescu se manifestă acum în mesajul spiritual rafinat, în armonizarea contrariilor, în tehnica versului. Ş. A. Doinaş scria că, „de la Eminescu, poezia românească nu a mai înregistrat o asemenea consonanţă fericită între autenticitatea unei simţiri omeneşti şi cadrele formale ale versului tradiţional”. Ca să-i apreciezi valoarea însă, trebuie să citeşti urcând ca vulturul până la distihul aforistic ce încheie sonetul.

Cei care au afirmat că gândiristul Voiculescu n-a fost integral creştin, odată ce a continuat nişte sonete shakespeariene în spirit platonician, au fost contrazişi de alţii, care consideră că platonismul întregeşte gândirea ortodoxă. R. Sorescu, cunoscând şi poemele pentru care a fost arestat Voiculescu, insistă asupra nivelului al treilea de descifrare: „Toată inspiraţia mistică a poetului trebuie repusă în discuţie în lumina Ultimelor sonete”. Să le recitim cum ne-a sfătuit Perpessicius: „Nu trebuie spicuite, nu frunzărite, ci trebuie peregrinat ca un arhipelag de ostrovuri ce este, cu lungi popasuri într-unul sau altul, şi prelung meditat”.

Nina Negru