OAMENI ŞI CĂRŢI // Un cărturar tratat cu dispreţ la Chișinău

DSC_7122  Foto de NADEJDA ROSCOVANU„În nişa jertfelnicului (vechii catedrale din Chişinău) încă din 1939 s-au însemnat pe pietre de către un zugrav nume mari din istoria românilor. Alte nume, ale marilor ierarhi, ale preoţilor ce au slujit, precum şi numele ctitorilor vechi şi noi au împodobit altarul. Spun localnicii că, atunci când tractorul trăgea turnurile şi zidurile bisericii, s-a auzit un vaiet adânc, ca plânsetul vântului, care s-a risipit în aer şi s-a stins în depărtări” (din „Jurnalul” preotului paroh al Bisericii „Sfinţii Arhangheli”, Paul Mihail, editat la Bucureşti în 1998)

Putem fi siguri că a fost scris în altar şi numele Mitropolitului Grigore Dascălul, care la două decenii după anexarea Basarabiei a slujit în vechea catedrală alături de Dimitrie, arhiereul locului, chiar dacă mitropolitul cărturar de la Bucureşti fusese surghiunit în Chişinău din cauza că nu s-a supus ordinelor unui general rus. Noi am ajuns să ne resemnăm până şi în faţa realităţii crunte că avem preoţi care se supun nu numai ruşilor, ci şi comuniştilor.

Arhiereul surghiunit de ţar era cinstit la Chişinău chiar de ruşi

Grigore Dascălul (Miculescu) ajungea la Chişinău, în „ţara nouă”, la 29 martie 1829, iar la 11 ianuarie 1832 era trimis de Kiselev în episcopia Buzăului, unde era izolat în al doilea surghiun. Mitropolitul Grigore îşi reia totuşi scaunul odată cu sfârşitul ocupaţiei ruseşti, dar moartea l-a găsit în acelaşi an 1834, la 22 iunie, zi în care este prăznuit de biserică. La mănăstirea Căldăruşani, moaştele sfântului ierarh par a fi străjuite de mormintele preoţilor basarabeni Paul Mihail şi Sofian Boghiu.

Chiar dacă nu s-a găsit încă documentul de arhivă care să ne arate în ce casă din Chişinău a stat, s-au găsit alte documente care confirmă că paşii l-au purtat deseori la catedrala românească din oraşul vechi, la o aruncătură de băţ de noua catedrală în construcţie, finisată în 1836. De aceea am propus ca numele Sf. Ierarh Grigore Dascălul să fie dat actualei străzi „Al. Diordiţa”. Numai pe aici putea trece, nu pe străzile din noul centru, unde pe atunci încă păşteau oile şi vacile chişinăuenilor.

Nu mă miră faptul că sub regimul comunist stradă „Irinopolskaia” era numită aşa în amintirea unui alt arhiereu care s-a aflat un timp la Chişinău. Mă miră că, în ciuda argumentelor pe care le aduc de două decenii ca muzeograf, nicidecum nu se acceptă ca numele unui arhiereu român cu viaţă sfântă să fie cinstit în acest oraş. Un articol al meu despre marele cărturar, bazat pe surse de arhivă, a fost respins de revista Magazin Bibliologic în 2012, nu pe timpuri.

Din istoria Filocaliei creştine

Toată opera de traducător a Sf. Grigore Dascălul a contribuit la acea lucrare imensă de aducere în limba română a Filocaliei, numită de Ioan Ică jr. „Mare enciclopedie de literatură spirituală răsăriteană”.

Teologul Dumitru Stăniloae considera că „isihasmul şi spiritualitatea filocalică în general s-a introdus la români în sec. al XIV-lea şi a rămas o realitate neîntreruptăîn secolele următoare, ca şi în Sf. Munte Athos”. Monahii au menţinut neîncetat spiritualitatea Sfinţilor Părinţi şi pentru a plasa în context istoric şi spiritual eforturile unuia dintre ei, Grigore Dascălul, ucenic al lui Paisie Velicicovschi împreună cu prietenul său Gherontie, să amintim câteva momente din istoria Filocaliei.

Tradiţia se bazează pe începuturile puse de Sfinţii Trei Ierarhi în sec. IV. Prima colecţie de scrieri Filocalia este alcătuită de Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Grigore de Nazianz pe baza operelor lui Origen.

1782. La Veneţia este publicată pentru prima dată Filocalia în limba greacă, întocmită în opt volume de Nicodim Aghioritul de la Muntele Athos şi Macarie de Corint (1206 pagini cuprinzând opera a peste 30 de autori creştini). Este Filocalia retipărită şi tradusă în foarte multe limbi.

1793. Ediţia princepsa Filocaliei lui Paisie Velicicovschi, intitulată „Dobrotoliubie”, în două volume, apare la St. Petersburg, iar a doua ediţie, în şase volume, apare în 1856. În 1857 (după unii 1867), apare şi Filocalia editată de arhiereul Teofan Zăvorâtul în limba rusă, în cinci volume.

1946-1991. Filocalia în 12 volume, editată de Dumitru Stăniloae în limba română, apare la Bucureşti. Dumitru Stăniloae epuiza în opt volume conţinutul Filocaliei greceşti a lui Nicodim Aghioritul şi propunea un canon lărgit al Filocaliei.

2006-2012. Apar primele cinci volume din Filocalia tradusă în japoneză.

Cristian Bădiliţă, istoric al creştinismului timpuriu, aduce în cartea sa „Glafire. Nouă studii biblice şi patristice” importante clarificări privitoare la numărul „canonic” de volume care formează Filocalia şi în legătură cu criteriile după care sunt consideraţi sau nu „Sfinţi Părinţi” unii scriitori bisericeşti din alte secole decât primele opt după Hristos: „Filocalia este, prin chiar spiritul ei, un parcurs fără sfârşit, o cercetare a absolutului, care nu prevede sau impune limite, o opera aperta prin excelenţă”. Din aceeaşi carte aflăm că părintele Stăniloae realiza propriile investigaţii asupra tradiţiei manuscrise a traducerilor româneşti anterioare, pentru a da la lumină varianta românească a Filocaliei. Într-o notă din cartea sa despre Palamas (1938) Stăniloae scria că „ar fi văzut cu ochii lui un manuscris conţinând traducerea integrală a Filocaliei în româneşte pe biroul lui Nichifor Crainic la Bucureşti. În opinia sa era vorba de o traducere făcută de grupul lui Paisie Velicicovschi de la sfârşitul secolului al XVIII-lea”.                                                                                                                                                                                                                                                         Părintele Stăniloae cita elogios cursul de teologie mistică al lui Crainic, a cărui versiune iniţială a fost prezentată la Facultatea de Teologie din Chişinău. Cu o sută de ani înainte, tot aici, Grigore Dascălul contribuise prin traducerile sale la marea operă culturală numită Filocalia. De ce nu cinstim noi aceste două nume de cărturari legaţi de oraşul nostru: Sf. Grigore Dascălul şi Nichifor Crainic? Oare Chişinăul e încă al lui Henri Barbusse?

The following two tabs change content below.