OAMENI ŞI CĂRŢI // Sophrosine (feciorie) în greacă înseamnă „integritate”

maria egipt„Dacă nu este neprihănire, cele trei părţi ale sufletului sunt duse fie în sus, fie în jos, adică sau spre învârtoşare sau spre neînfrânare” (din „Învăţăturile duhovniceşti” ale lui Petru Damaschin).

Capitolul 34, „Dina şi Sichem”, din Cartea Facerii, Vechiul Testament, ne uimeşte prin reacţia aparent disproporționată a unor oameni în legătură cu un viol. După arhicunoscutul şi comentatul capitol 32, al luptei lui Iacov cu „îngerul”, care era Dumnezeu, episodul cu Dina rămâne nu ştiu cum neobservat.

Împăcându-se cu fratele său Isav din ţara Edomului, Iacov şi cele două soţii ale sale, Lia şi Rahila, şi copiii lor, întorşi din Mesopotamia, se stabilesc în ţinutul Sichem din pământul Canaan, după ce „şi-au cumpărat de la fiii lui Hemor partea de câmp pe care era cortul său”. Unul din fiii lui Hemor, „cel mai cu trecere în casa tatălui său”, se numea Sichem şi „s-a lipit sufletul lui de Dina” şi, „culcându-se cu ea, a necinstit-o”. Acest lucru nu trebuia să se întâmple, „căci era faptă de ocară în Israel”, scrie Biblia.

Răzbunarea fraţilor Dinei

Ce putea face un tolerat, cu puţinii lui oameni adăpostiţi în cort? Mai ales după ce Hemor, la rugămintea fiului său, i-o cere de noră pe Dina: „şi să vă încuscriţi cu noi”; „şedeţi la un loc cu noi; acest pământ larg vă este la îndemână, ca să vă aşezaţi într-însul, să faceţi negoţ şi să vă agonisiţi din el moşie”.

Simeon şi Levi, feciorii lui Iacov şi ai Liei, „au răspuns cu vicleşug” că n-o pot da pe sora lor „după un om netăiat împrejur”. Aceasta este condiţia sine qua non: „Numai atunci vom locui la un loc cu voi şi vom alcătui un popor, când veţi face ca noi toţi cei de parte bărbătească”. Condiţia este acceptată, fiul şi tatăl grăiesc locuitorilor cetăţii: „Oamenii aceştia sînt paşnici; să se aşeze dar în ţara noastră şi să facă negoţ în ea… Dar ei numai aşa se învoiesc să fie un popor cu noi… Să le plinim voia lor. Şi au fost tăiaţi împrejur toţi bărbaţii care ieşeau pe poarta cetăţii”.

Nu ştiu ce spun Glafirele Sfinţilor Părinţi referitor la ceea ce spune Biblia în v. 25, cap. 34: „Iar a treia zi, când erau ei încă în dureri, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia şi au intrat fără teamă în cetate şi au ucis pe toţi cei de parte bărbătească. Au trecut prin ascuţişul sabiei şi pe Hemor şi pe fiul său Sichem şi au luat pe Dina din casa lui Sichem şi au plecat”. Explicaţia lor e simplă şi neînţeleasă astăzi: „Dar se putea oare ca ei să se poarte cu sora noastră ca şi cu o femeie pierdută?”.

Povestea cuvioasei Maria Egipteanca este încurajatoare. Timp de 17 ani ea a făcut „desfrânare în popor, nu pentru daruri sau plăţi, că nu lua nimic, ci pentru că „aceea mi se părea că este viaţa – să fac totdeauna firea necinstită”. Iar la Înălţarea Sfintei Cruci, împinsă înapoi din biserică de o putere dumnezeiască, a înţeles. Şi atâta s-a curăţit, fără lecturi şi duhovnici, de a putut trece Iordanul mergând pe apă.

„Castitatea: o problemă de securitate naţională”

Aşa se intitulează un articol de Tatiana Şişova şi Irina Medvedeva, publicat în revista „Familia ortodoxă” din februarie 2014. Autoarele comentează starea de lucruri din Rusia, dar este foarte actual şi pentru alţii. Un jurnalist rus, Serghei Ignatov, a pus în discuţie în cadrul unei emisiuni „imaginea femeii, pe care şi-o formează copiii în urma vizionării filmelor cu desene animate occidentale”. O afirmaţie a lui este reţinută şi comentată: „În comportamentul eroinelor din desene nu există pudoare”. În discuţie se ajunge la concluzia că, pentru unii, pudoarea este cu certitudine ridicolă. Constatarea că aproape nimeni în ziua de astăzi nu mai pomeneşte acest cuvânt, că în societatea contemporană valoarea pudorii se reduce la zero sau chiar e percepută ca valoare negativă, trebuie tălmăcită ca o victorie a unui nou obicei?

Eu mă mir că ruşii dau vina pe Occident. Soljeniţîn constata minimalizarea valorilor creştine la ruşi încă în romanul „Rakovîi korpus”, 1968, iar în „Deti Arbata” Anatoli Rîbakov atrage atenţia că în Rusia nu de ieri-de azi fecioria este considerată un semn că fata n-a fost luată în seamă.

Cele două autoare îl citează pe sociologul Pitirim Sorokin. În cartea sa „Revoluţia sexuală americană”, publicată în 1956, acesta analiza un mare volum de date din diferite domenii şi constata că, „studiind 200 000 de tablouri şi sculpturi, nu am găsit reprezentări erotice ale corpului realizate între secolele al X-lea şi al XIII-lea. Dar de atunci până în zilele noastre ponderea lor a crescut mereu: 0,4% în secolele XIV-XV, 10,8% în sec. al XVI-lea, 21,3% în sec. al XVII-lea, 36,4% în sec. al XVIII-lea, 25,1% în sec. al XIX-lea şi 38,1% în primii 20 de ani ai sec. XX”.

T. Şişova şi I. Medvedeva consideră că sintagma „revoluţie sexuală” apărută în 1968 nu constată o deviere culturală obişnuită, ci o schimbare paradigmatică. „Căsătoria de probă” nu mai este considerată convieţuire desfrânată nici de creştini, căci este percepută ca o normă. Este o problemă vitală: „Dacă nu tăiem nodul gordian, ne aşteaptă vremuri triste, chiar tragice, căci efectele se vor resimţi şi în sfere care par să nu aibă nicio legătură cu subiectul în cauză.”

O remarcă foarte bună: „Cu toate că odinioară vârstnicii nu se prea grăbeau să gândească la fel cu tinerii”, acum au devenit îngăduitori. Acum nu mai e ca pe timpul lui D. Cantemir, când de fecioria miresei depindea onoarea familiei. Sau ca pe timpul când oamenii se duelau pentru onoarea lezată.

 

The following two tabs change content below.