Oameni şi cărţi // Semănați cântece și flori

Se îmbrăca doar de la Paris, iar, după ce au venit comuniştii, în pufoaice

Primele amintiri din copilăria mea au fixat starea de spirit a comunităţii după moartea Mariei Tănase (1913-1963). Nici un eveniment nu a fost comentat mai pătimaş în satul meu până la 1989. La toate petrecerile se auzeau cântece din repertoriul ei: „Trenule, maşină mică”, „Lume, soro lume”, „Mărie și Mărioară”, „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, „Dodă, dodă”, „Aseară vântul bătea”, „Mă dusei să trec la Olt”, „Astă-iarnă era iarnă”, „Cât îi Maramureșu”, „Lung îi drumul Gorjului”, „Aseară ţi-am luat basma” ș.a.

Datorită acestor cântece foarte populare între cele două războaie, chiar și după două decenii de ocupaţie sovietică, basarabenii mai rosteau nume de orașe (Craiova, Pitești, București) și de provincii românești ca pe ceva familiar. Popularitatea Mariei Tănase a avut și repercusiuni mai depărtate: ea, deși a înțeles că orice creație folclorică își însușește un aspect regional, a asimilat diferite zone folclorice imprimându-le un stil al ei de interpretare, încât par a fi creații personale.

Având tată oltean și mamă din Făgăraș, a valorificat nu numai cântecele orășenești din București, ci și folclorul din Muntenia și Ardealul de sud, dar și pe cel adus din alte provincii de lucrătorii care munceau la ei în grădină. Mai mult, folcloristul Harry Brauner a ghidat-o din tinerețe spre Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români și spre Institutul Social Român și constata că artista, „cu o intuiție genială, dublată de un talent neîntrecut, a valorificat pentru întâia oară tezaurul muzical de pe toate meleagurile româneşti, neprelucrat, cât mai autentic”.

În 1939, cânta la New York acompaniată de orchestra lui Grigoraș Dinicu și o ascultau Enescu, Gusti și Brâncuși, prezenți la eveniment. Un scurt roman de dragoste cu Brâncuși se termina cu un reproş: lui i-a părut că ea mai mult bocește decât cântă. Maria Tănase, supranumită de Iorga „pasărea măiastră”, ieșise din perioada pur folclorică și își crease un stil personal, original de interpretare.

„Ea a creat din nou folclorul” (Tudor Arghezi)

După Anton Pann, „Maria cântecelor” se adresează genurilor de largă circulaţie, în primul rând folclorului orăşenesc, impregnat de elementele orientale rămase din epoca domniilor fanariote. Cele două cântece ale Bucureștiului, „Până când nu te iubeam” și „Când toca la Radu Vodă”, sunt piese de rezistență și în repertoriul Mariei. În 1928, prof. Ioan Chirescu alegea din culegerea lui Anton Pann „Spitalul amorului” un buchet de cântece și le transcria din notația psaltică în cea modernă. Constantin Brăiloiu le publică, iar Maria Tănase le interpretează fără a elimina izul oriental. Ele sunt cântate și azi de un ansamblu care poartă numele lui Anton Pann și ne întrebăm, care este cheia succesului unor cântece din epoca fanariotă?

Explicația o găsim la Dimitrie Cantemir. El scria în „Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman” despre muzica turcească: „Lectorilor europeni poate să le pară curios că eu laud pentru deprinderea într-o artă atât de nobilă pe un popor pe care toată creștinătatea îl ține de barbar. Pe temeiul adevărului pot să afirm că muzica turcească pentru ritme și proporțiunea cuvintelor este cu mult mai perfectă decât multe din cele europene, deși e foarte grea de înțeles. În Constantinopol abia vreo doi-trei cunosc perfect fundamentele acestei arte”. Ovidiu Bârlea, cu toată competența sa de folclorist, confirma că makam-ul oriental stă la baza melodiilor noastre doinite.

Maria Tănase în Transnistria

Unul dintre bărbații care „și-au frânt inima umblând după ea”, Ben Smith, regele aluminiului, a încercat în 1940 s-o ducă în SUA, dar n-a reuşit. Ajunşi în Italia, Maria se răzgândeşte, renunţă la cinci contracte şi se întoarce acasă. În 1941, aflându-se în turneu artistic în Turcia, iarăşi este tentată să plece din România. Guvernatorul Istanbulului este atât de impresionat de felul în care interpreta ea folclorul local, încât îi propune să rămână acolo cu un angajament permanent la Radio Ankara. Ea refuză, deşi devenise cetăţean de onoare al Turciei. Urma să plece peste Nistru.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Tiraspolul și Odesa, care au fost pe rând centre de guvernământ, deveniseră adevărate centre culturale. La 19 mai 1942, Teatrul Naţional din Bucureşti, sub conducerea lui George Vraca, pleca în turneu la Odesa cu piesele „Faust” și „Hamlet”. La 26 mai 1942, guvernatorul G. Alexianu aviza favorabil turneul Mariei Tănase în Transnistria şi se elibera autorizaţie de trecere pe la Tighina a celor 12 persoane care o însoţeau.

Era în turneu la Hunedoara (unii spun că se retrăsese la Târgu Jiu) când i s-a făcut rău și a aflat în scurt timp că e bolnavă de cancer. Își scrie testamentul, rugând ca pentru pomenirea ei să se sape o fântână pe un drum secetos. Nimeni nu a împlinit rugămintea ei. Mai mult: comuniștii i-au confiscat și cele două hectare de teren pe care le avea în proprietate personală. Când știi cât de generoasă a fost, cum să nu-ți amintești de cântecul ei: „Iar noi, oameni botezați, de cuvânt suntem lăsați”?

Nina Negru 

 

The following two tabs change content below.