OAMENI ŞI CĂRŢI // Radu Gyr: un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare

Sunt cuvintele lui Ioan Ianolide despre poetul Radu Demetrescu Gyr. Voi restaura chipul lui doar din amintirile celor care au suferit în închisori. Oltean de la Câmpulung-Muscel, Gyr (2.03.1905 – 2 9.04.1975) şi-a trăit viaţa mai mult prin temniţe, după ce făcuse studii strălucite şi un început de carieră universitară. Ianolide scria că nu era frumos la chip, iar la trup era plăpând; „om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos”. Preotul Nicolae Grebenea constata că nu a cunoscut vreun om mai politicos ca dânsul, mai blând, senin şi iubitor de Dumnezeu şi de oameni. Cu ochelarii lui mari pe nasul acvilin, era de o „gingăşie naturală crispată de tragedia vieţii sale”. De câte ori am trecut pe lângă Foişorul de Foc din Bucureşti, mi-am amintit de el.

Poezia – scară către cer

Deşi izolaţi şi puşi sub supraveghere specială, Gyr şi Crainic şi-au făcut datoria, hrănindu-i pe deţinuţi cu poezii şi prelegeri teologice. Virgil Maxim mărturiseşte că poeziile lor erau cerute şi transmise prin alfabetul morse. „Lumea închisorii se hrănea cu aceste daruri cereşti care ţineau nu numai spiritul treaz; chiar şi trupul căpăta puteri de rezistenţă în aceste înfricoşătoare încercări. Poeziile, prin însuşi conţinutul lor, erau rugăciuni şi se rosteau la sfârşitul acatistelor şi paracliselor ce le făcea fiecare în gând sau cu toţii în şoaptă”. După ani de meditaţii şi decantări, foştii deţinuţi politici români au constatat că puţini întemniţaţi anticomunişti din lume au avut hrană spirituală de o calitate atât de înaltă. Ianolide considera că Gyr a constituit „factorul ideologic al rezistenţei româneşti, strigătul ei de disperare, dar şi forţa credinţei”.

Era considerat cu adevărat un mare poet, iar poezia lui „scară către cer”. Unii îi erau recunoscători pentru că l-a adus pe „Iisus în celulă”, alţii pentru „Cântec de luptă”: Că-nvins nu eşti atunci când sângeri,/ nici dacă ochii-n lacrimi ţi-s./ Cele mai crâncene înfrângeri/ Sunt renunţările la vis.

Frica de luptă este cea care-i face pe oameni să evite mesajul Evangheliei.

Au învăţat pe viu cât de greu e să fii creştin

Octavian Voinea îl numea pe Radu Gyr luptătorul creştin, „o lumină a neamului românesc, eroul poporului român”. Dar cei care-l iubeau atât de mult au trăit şi momentul când, în sala de club (fosta biserică a penitenciarului de la Aiud), li s-a citit o scrisoare dictată de securişti şi semnată de Radu Gyr, prin care poetul îşi renega trecutul şi opera. Câţiva au rezistat dârz la această provocare, plătind cu viaţa pentru replici curajoase. Soţia şi fiica lui Gyr oricum au fost date afară de peste tot – a avut grijă de asta soţia lui Silviu Brucan, acuzatoare publică.

Opera lui renegată consta din cărţile editate – Linişti de schituri, Cerbul de lumină, Cununi uscate, Poeme de război, Balade – şi din sutele de poezii memorate de puşcăriaşi. Acolo unde nu se permite să ţii creion sau petec de hârtie, trebuie să compui totul în versuri ca să poată fi memorat. Aşa a salvat Soljeniţîn imensa cantitate de informaţie cuprinsă în Arhipelagul Gulag: versificând-o, memorând-o şi apoi transformând-o în roman politic ce pare a fi înmagazinat tone de documente de arhivă.

Gyr i-a povestit lui Ianolide despre drama cumplită ce-l sfâşia. I s-a spus: „Ai o mare înrâurire asupra tuturor. Poţi să-i salvezi ori poţi să-i ucizi. Nu avem nevoie de bandiţi, vă vom trimite urgent în cer dacă nu renegi”. Gyr a recunoscut ca la spovedanie: „Am simţit că sunt totuşi slab, că am atins limitele rezistenţei, că nu pot face altfel”. El credea că a contribuit prin acest compromis la salvarea multor vieţi de oameni, care după ce au fost puşi în libertate n-au putut fi îngenuncheaţi. Poate că sunt cei care ne-au lăsat memorialistica lor ca mărturie despre martiriul unei generaţii. Când vom studia memoriile vreunuia dintre ei la „Chişinăul citeşte o carte”? Aş propune să cercetăm cea mai periculoasă armă folosită în Reeducare, definită astfel de poetul mărturisitor D. Andronescu: duritatea alterna cu o parşivă, demobilizatoare „cumsecădenie”.

Nina Negru