OAMENI ŞI CĂRŢI // Profesorul Anatol Ciobanu la vârsta bilanţurilor

O nouă întâlnire cu Eugen Coşeriu (200)

La Academia de Ştiinţe este în curs de apariţie biobibliografia „Academician Anatol Ciobanu”. Ceea ce poate cuprinde ea în aproximativ 200 de pagini nu e doar o listă de lucrări, ci şi un fragment din istoria luptei pentru limbă. „Numai cine este luptător este om”, considera Goethe. Studenţii de la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat „V.I.Lenin” din Chişinău (pe care a absolvit-o A. Ciobanu) primeau zilnic o doză atât de mare de minciună încât era aproape inevitabil să facă o reacţie inversă, de împotrivire. Prin 1988, fostul decan Ion Mocreac le spunea, jubilând, foştilor săi studenţi: cât v-am păzit noi să nu apucaţi pe drumul cel bun, iar voi tot încolo v-aţi dus! Este adevărat: mulţi au plătit cu exmatricularea. Filologii şi istoricii noştri, în ultimele decenii, nu s-au sfiit să se lupte chiar între ei pentru a-i vădi pe falsificatori. Dar ce este de făcut dacă făcătorii de pace sacrifică lucrurile noastre vitale, esenţiale? Ne-ar bucura să ştim că şi alte categorii de intelectuali s-ar certa pentru adevăr şi pentru binele omului: medicii, juriştii, arhiviştii şi mulţi alţii.

Lupta filologilor romanişti

Când am trecut prima dată Prutul şi mă întorceam cu cărţi de la Iaşi, vameşul (securist?) îmi cotrobăia prin bagaje comentând cu ură victoria noastră din 31 august 1989. Mi-am dat seama cât de tare i-a durut colaborarea filologilor romanişti de la Petersburg şi Moscova cu cei de la noi şi scoaterea la lumină a adevărului. „Limba română şi cea moldovenească – spune cu haz un lingvist rus – este acelaşi vin, pus în două sticle cu diferite etichete”.

Domnul Anatol Ciobanu şi-a susţinut teza de doctor habilitat la Universitatea de Stat „Lomonosov”, catedra de Lingvistică Romanică, condusă de R. Budagov. Reîntors la Chişinău, în 1976, obţine prin concurs postul de şef al catedrei de Lingvistică Generală şi Romanică. A fost o perioadă grea, când la Facultatea de Filologie Moldovenească trebuia să susţii unele examene în limba rusă; când un bun profesor de limba latină, Goldenberg, ne cerea să citim „Amikus kertus in res inkerta kernitur” (după ce am pronunţat „Amicus certus in re incerta cernitur” m-a arătat cu degetul: „Negro, eşti obraznică!”)

Din 1994, după ce i s-a conferit titlul de membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din R. Moldova, profesorul A. Ciobanu începe să restructureze catedra cu profil lingvistic şi să înfiinţeze catedre noi: „Catedra de Limba Română aplicată”, „ Catedra de Filologie Clasică”, „Catedra de Lingvistică Română, Generală şi Romanică”.

Schimbarea lingvistică şi corectitudinea lingvistică

Cele mai multe lucrări ale profesorului A.Ciobanu (nu ne permite spaţiul acestei rubrici să enumerăm) ţin de direcţia sa principală de cercetare – sintaxa funcţională. Publicul larg îl cunoaşte însă datorită monografiilor şi articolelor de cultivare a corectitudinii limbii. Câţi dintre noi cunosc procedurile care fac posibilă alcătuirea propoziţiilor corecte într-o limbă?

Schimbarea lingvistică, „limba în procesul devenirii”, este una din direcţiile de cercetare ale lui Eugen Coşeriu şi ea priveşte „nu numai noile proceduri materiale, ci şi funcţii de conţinut”. „Paradoxul lui Benedetto Croce” trebuie citat pentru a înlesni înţelegerea problemei: „Dacă am pune toate generaţiile de oameni, din sec. I până în sec. XX, una lângă alta, am vedea că totdeauna avem impresia că două generaţii succesive vorbesc aceeaşi limbă. Însă deja de la distanţa de 4-5 generaţii se pare că e altă limbă, iar la 10 sau 20 de generaţii avem impresia că e cu totul altă limbă. Membrii fiecărei generaţii credeau totuşi că vorbesc aceeaşi limbă. Înseamnă că ei au schimbat, au refăcut limba, fără să aibă această intuiţie şi considerând că ei realizau limba, nu că o schimbau”.

Vreau să atrag atenţia asupra studiilor în care prof. A. Ciobanu urmăreşte evoluţia limbii în viziunea lui Eugen Coşeriu şi caută soluţii pentru condiţiile de bilingvism asimetric şi diglosie.A. Ciobanu analizează bilingvismul asimetric român-rus din R. Moldova, unde „ procesul de schimbare lingvistică este activ atât în vorbirea generală, cât şi în cea cultă, pătrunzând chiar în aspectul scris al limbii”.

Aflăm că din anul 1993 UNESCO editează „Cartea roşie a limbilor mici” şi că există o carte roşie a limbilor popoarelor din Rusia. Dar, în timp ce vorbitorii limbii franceze au simţit nevoia de a organiza comitete pentru apărarea limbii lor, la noi domneşte resemnarea generală. Prof. A. Ciobanu este printre cei care ne avertizează că în R. Moldova cei care introduc involuntar schimbări de suprafaţă la nivel sintactic şi lexical au o conştiinţă deformată de-a dreptul periculoasă, şi ea se cere direcţionată spre corectitudine şi tradiţie. Şi E. Coşeriu repetă că „problema exprimării corecte nu este o problemă minoră, care n-ar putea interesa pe lingviştii serioşi. Dimpotrivă, aceasta este o problemă de teorie lingvistică foarte serioasă şi deci lingvistul are datoria să o ia în studiu”.

The following two tabs change content below.