OAMENI ŞI CĂRŢI // Odiseea imposibilei întoarceri

??????????.„Vreme de 20 de ani Ulise se gândise doar la întoarcere. Iar odată întors, a înţeles uimit că viaţa, esenţa vieţii sale, centrul ei, se afla în afara Ithacăi, în cei 20 de ani de rătăcire”.

(Din romanul lui M. Kundera „Ignoranţa”)

Unele romane ale lui Kundera, de regulă cele din „ciclul francez”, încep ca un eseu, cu precizări ale sensului noţiunilor-cheie utilizate în scrierea cu titlul omonim: „Lentoarea”, „Identitatea”, „Ignoranţa”, „Uşurătatea” etc. Romanul kunderian despre nostalgie, „Ignoranţa”, completează teoria mai veche a autorului despre sufletul uman, numită intraductibil litost în „Cartea râsului şi a uitării” din „ciclul ceh”, ambele fiind romane despre emigrare şi reîntoarcere, cu accent plasat pe momentul istoric 1968.

Nostalgia, cuvânt de origine greacă (nostos – reîntoarcere; algia – suferinţă), este folosit de Kundera pentru a construi un roman despre patrie, despre dorul de casă şi imposibilitatea de a reveni. În spaniolă pentru noţiunea de nostalgie se foloseşte cuvântul anoranza, derivat de la cuvântul latin ignorare, iar în cehă – cuvântul stesk, însemnând suferinţa provocată de absenţa cuiva. Cu aceste precizări etimologice, în romanul „Ignoranţa”, nostalgia apare ca suferinţă a celui care este departe şi nu ştie (ignoranţă explicabilă) ce se întâmplă acasă. Noi avem cuvântul dor, care este, după C. Noica, şi căutare şi negăsire, şi plăcere şi durere.

„Cu cât creşte, nostalgia se goleşte de amintiri”

Aşa începe romanul, cu reflecţii despre „Odiseea”, considerată de Kundera „epopeea fondatoare a nostalgiei”, şi despre Ulise, cel mai mare nostalgic. Eseul din roman continuă, în stilul inconfundabil al lui Kundera de a interpreta capodopere ale literaturii: după şapte ani de iubire pe insula nimfei Calypso, nu-i este uşor lui Ulise să aleagă primejdiile întoarcerii acasă. El suferă însă de dor, deşi nu-şi mai aminteşte aproape nimic. „Cu cât tânjea, cu atâta uita, căci nostalgia nu sporeşte activitatea memoriei, nu trezeşte amintiri, ea îşi este suficientă sieşi, fiind preocupată doar de suferinţa sa”.

Marinarii l-au lăsat, în timp ce dormea, pe ţărmul din Ithaca, sub un măslin, şi când s-a trezit „a trăit extazul Marii Reîntoarceri, extazul cunoscutului: măslinul era acelaşi!”.

Şi Iosef, personajul din romanul „Ignoranţa”, după 1989 găseşte acasă, în Boemia, aceleaşi afişe cu muncitorul ceh strângând mâna soldatului rus. Recunoaşte (fără extaz) cunoscutul: „Comunismul ca un tunel fără capăt”. În rest, „Ulise modern nu mai recunoaşte nimic în jurul lui”. Necunoscută îi este limba cehă, care a devenit monotonă, blazată, cu accent străin. Dezamăgirile se ţin lanţ după revederea fratelui şi a cumnatei; Iosef se înţelege doar cu Irene, emigrantă care-şi vizita rudele, fără să fie aşteptată şi înţeleasă nici măcar de mama ei.

Kundera nu mai încununează nostalgia lui Ulise şi fidelitatea Penelopei cu o cunună de lauri. Cartea lui Homer se află pe noptiera lui Iosef, dar atât el, cât şi Irene, reîntorşi pentru a evada cât mai repede, recunosc în vorbe fără perdea din ceha natală că alta este problema lor. Nostalgia nu are justificare: emigrantul nu mai există pentru cei rămaşi acasă. Exilul, ţara de adopţie, a devenit pentru ei adevărata Ithacă. Patriotismul, 20 de ani după 1968, a devenit „o nesfârşită milă pentru ţara lor”.

Şi literatura exilului românesc abordează fenomenul numit de Herta Muller „cealaltă ţară”.

Irene din romanul „Călătorie într-un picior” întreabă pe cineva: „unde porţi patria aia a ta?” În scrierile lui Cristian Bădiliţă din ultimii ani Ulise este deseori personajul cu care se identifică.

Iar Paul Goma… de când este pornit spre Ithaca şi încă nu a ajuns, spre norocul lui.

„20 – cifră de o rară frumuseţe matematică”

Această cifră, termenul de aşteptare al Penelopei, este comentată de Kundera datorită triplei repetări a ei în istoria Cehiei. Reflectând asupra numărului de ani de viaţă ce intră în formula omului, prozatorul ajunge la concluzia că dacă cineva ar trăi de două ori mai mult, nimic nu ar mai fi la fel în viaţa lui: nici iubirea, nici ambiţiile, nici nostalgia. Dacă un emigrant, după 20 de ani trăiţi în străinătate, s-ar întoarce în ţara natală având în faţă încă 100 de ani, revenirea ar fi doar un ocol pe lungul parcurs al existenţei. „Însăşi noţiunea de patrie, în sensul nobil şi sentimental al cuvântului, e legată de relativa scurtime a vieţii noastre, care ne oferă prea puţin timp ca să ne ataşăm de alte ţări şi limbi”.

În aceiaşi termeni scrie şi despre marii poeţi naţionali ai ţărilor mici (dă şi liste cu mari poeţi).

Şi mai interesante sunt meditaţiile despre noţiunea de „mare iubire”, de „iubire unică”, născută şi ea „din limitele strâmte ale timpului care ne este dat”. În condiţiile când omul ar dura mai mult, „faza sexuală a vieţii ar fi considerată de om o preistorie barbară a adevăratei iubiri”.

De Paşti se întorc emigranţii noştri acasă. Oare unde este pentru ei Ithaca adevărată?

The following two tabs change content below.