Oameni şi cărţi // Nora Iuga și sinceritatea rentabilă

„Îmi exagerez sinceritatea, conștientă că-mi aduce profit. Da, curajul și sinceritatea pot fi foarte rentabile”. („Sexagenara și tânărul”. Iași: 2012)

Poetă, romancieră și traducătoare din germană și suedeză, recompensată cu importante premii și distincții în România și Germania, Nora Iuga afirmă într-un interviu că Berlinul a salvat-o de la moarte: în 2000, acolo s-a născut a doua oară. Mai precizează că unii berlinezi născuți în România nu au altă religie decât ura, „poate unde au trăit jumătate de viață în iad…”.

După ce unii cititori ai JURNALULUI mi-au atras atenția că popularizez mai mult cărți scrise de bărbaţi, am reexaminat rezultatele sondajului BNRM din 2008 referitor la lectură, reprezentativ pentru populaţia din R. Moldova în vârstă de peste 15 ani. Am constatat că, la întrebarea despre cărțile preferate care i-au format, cei mai mulți subiecți din eșantion, indiferent de vârstă, numesc doar autori bărbați când este vorba de literatura română (Eminescu, Creangă, Druță, Rebreanu, M. Preda, Sadoveanu, G. Călinescu) și rusă (Ostrovski, Tolstoi, Polevoi, Gaidar, Makarenko) și doar printre preferințele din literatura universală apar nume de scriitoare (Margaret Mitchell, Harriet B. Stowe, Colleen McCullough, Ethel Lilian Voynich, Charlotte Brontë).

De ce niște romane de dragoste scrise de femei despre cardinali sunt citite în R. Moldova de generații succesive, devenind longsellere formatoare de caractere, iar altele, despre pericolul totalitarismului (G. Orwell, A. Huxley), aproape că nu sunt cunoscute? Succesul dnei J.K. Rowling ce măsoară: valoarea artistică a cărților sau ignoranța oamenilor? Trebuie să ne bucurăm oare că în topul preferințelor apar tot mai des autoare ca Donțova, Polyakova, Șilova, în timp ce Dostoievski, Cehov, Soljenițîn sau Esenin aproape că nu sunt citiți? De ce nu este citită Hortensia Papadat-Bengescu sau Nora Iuga?

„Totdeauna m-au tentat relațiile imposibile”

Romanul Norei Iuga este la a treia ediție și a obținut premiul Uniunii Scriitorilor încă din 2000. Din ce motiv am selectat acest monolog pentru a vi-l prezenta? Același sondaj din 2008 arată că în orizontul de așteptare al cititorilor sunt genurile de literatură mai puțin alambicată – jurnalele și memorialistica –, iar acest roman este ca o autobiografie. Fiecare din noi, dacă nu ar găsi un interlocutor, așa îmi închipui că și-ar povesti sieși viața. Pentru Nora Iuga însă, „amintirile nu au alt scop decât să nască literatură”. Personajul narator Anna se confesează unui tânăr care o privește doar. Tânărul este un personaj insuportabil prin tăcerea lui condescendentă, personaj mut pe care Anna „îl atrage cu forța în intimitatea ei, prin confesiune”. De ce o face? „Vreau să existe un om care să mă cunoască exact așa cum sunt” – deși nu știe ce are de comunicat, întrucât „este conștientă că trece prin viață ca un tren blindat, care nu știe ce transportă”. Un alt personaj nu-și povestește viața și autoarea vede în asta un semn de noblețe.

Anna este „o scriitoare nici prea-prea, nici foarte-foarte”, un personaj care a simțit totdeauna o atracție irezistibilă pentru disidenți și pentru iubiri imposibile. Împreună cu o prietenă, se țineau după Goma și Țepeneag, doar-doar le-or băga în seamă. Nu-i place totuși să tragă foloase din relația cu un bărbat – adoră „lipsa finalității”, simte „o imensă voluptate în chinul unei relații platonice”.

Anna și-a păstrat o inocență ridicolă: nu suspectează pe nimeni că ar vrea să-i facă rău, deși i s-a luat dreptul de a publica (după ce s-a găsit romanul lui Soljenițîn în biroul ei) și a fost concediată din trei servicii pe articolul C (necorespunzător în muncă). „Mă enervează că las impresia că vreau să par disidentă. Dar astea au fost întâmplările”: era pe faimoasa listă a celor indezirabili. De aici și refuzul ei de a intra în competiții, cu recunoașterea că acest refuz ascunde mult orgoliu. Atâta cât era necesar pentru a contracara orgoliul prietenei Terry, care-i contrazicea toate afirmațiile.

Se poate contura portretul unui om după lecturile lui?

Așa credea Anna, dar a constatat apoi „cât de complexe și contradictorii sunt capriciile noastre intelectuale”. O prietenă citea anumite cărți nu din pasiune, ci doar că să-și adauge o lectură în palmares. Terry, criticeasa, citea cu stiloul în mână toate noutățile în materie de critică și teorie literară, scopul final fiind de a „înlocui termenii comuni cu neologisme rare” în textele pe care le semna. Anna asimilează lecturile până la a constata cu sinceritate că „majoritatea frazelor mele deștepte le am din cărți, dar nu mai țin minte din care”. Preocupată de a face bine în scopul de a fi iubită, Anna nu ascunde și parcursul identic al iubirilor scriitoricești: „În momentul când îți transformi iubirea în text, realitatea trăită devine derizorie. Poate de aceea iubirile artiștilor nu sunt credibile”. De aici însă ideea face un urcuș consolator: „Orice relație e un fel de iubire. Orice dependență și orice interes sunt mobiluri ale iubirii în nenumăratele ei forme (prietenie, supunere, ură, afaceri)”.

Nina Negru

 

 

 

 

The following two tabs change content below.