OAMENI ŞI CĂRŢI // Mitropolia de aur

banulescu-bodoni-foto„În Basarabia nu mai sunt preoţi, ci numai protoierei şi stavrofori” (din revista Luminătorul, nr. 1, 1923)

N-am vorbit destul despre obiceiul original al sărbătorilor duble şi iată încă un obicei despre care spune însuşi Mitropolitul Vladimir în circulara popularizată de televiziune: se acordă ilegal zeci de distincţii bisericeşti. Am observat şi noi că avem mitroforie generalizată, stavroforie generalizată şi mitropoliţi cu camilafce de patriarhi. Este o problemă chiar mai veche decât cea cu stilul vechi sau nou.

Cum ne-a găsit anul 1918?

Un eveniment important în procesul de unificare bisericească după Marea Unire a fost hotărârea Sf. Sinod de a se distinge clerul Bisericii Ortodoxe Române în mod unitar. La 3 iulie 1924, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, Nectarie Cotlarciuc, originar din jud. Covasna, a prezentat în Sf. Sinod un amplu referat relativ la rangurile şi demnităţile care urmau să se dea clerului de mir şi celui monahal. Tabloul descris de episcop, după examinarea prealabilă a tradiţiilor din toate provinciile româneşti, era foarte pestriţ şi obiceiurile nu se potriveau cu caracterul tagmei, care ar fi cerut smerenie şi seriozitate.

Într-un studiu despre Mitropolia Basarabiei în perioada interbelică selectam din materialul arhivistic şi din presa vremii unele exemple, în funcţie de actualitatea lor. La hirotonire, preotul basarabean primea, fără să aibă vreun merit, crucea de argint. Toţi preoţii o purtau (o poartă) pe piept, la vedere, chipurile spre a se deosebi de diaconi (care erau foarte puţini în eparhiile basarabene).

Din perioada ţaristă clerul nostru era deprins şi cu mulţimea de distincţii acordate de Sf. Sinod Rus cu ocazia unor evenimente politice. Fotografiile de epocă îi arată pe unii împodobiţi de-a binelea cu decoraţii. La venirea sa în scaunul arhieresc de la Chişinău, episcopul Nicodim Munteanu de la Huşi (viitorul patriarh al României) a avut prilejul să vadă cât de mult au stricat ruşii clerul cu puzderia lor de distincţii. După ce în 1919-1920 Nicodim a conferit câtorva dintre preoţi rangurile de iconom stavrofor şi protoiereu onorific, biroul administrativ al Consiliului Eparhial a fost invadat de solicitări pentru gradarea preoţilor merituoşi care împliniseră trei ani de la ultima gratificare. Protopopul judeţului Soroca, Gh. Cernăuţeanu, îşi lua cel mai des îndrăzneala să solicite ridicări în treaptă pentru clerul său. La rândul lor, preoţii îl răsplăteau. Chiar şi cântăreţii nu se zgârceau să dea din salariul lor mizer pentru a-i dărui protopopului la ziua de naştere o cruce împodobită cu pietre, „arhimandritskaia”.

La Căpriana, blagocinul şi duhovnicul mănăstirii erau propuşi pentru gratificare, unul pentru că „a zidit o cişme”, altul pentru că „îngrijeşte de monahi cu învăţături duhovniceşti”. Arhiereul va scrie în rezoluţie: „Pentru ce isprăvi?”, respingând recomandarea ca neîntemeiată.

Sf. Sinod Român a hotărât atunci ca în toate eparhiile să se acorde aceleaşi distincţii. Titlul de protopop să rămână în administraţie ca nume pentru şeful de protopopiat (în Basarabia, cum se ştie, protoiereul nu era obligatoriu şi protopop, funcţia din Regat fiind la Chişinău rang onorific). După 1920 dispar din Basarabia titlurile de „arhipresviter”, „cinovnic”, „blagocin”, iar crucea nu se va mai conferi la hirotonire. Doar protoiereul stavrofor va avea dreptul să poarte cruce aurită pe piept la vedere, însă ea să nu aibă coroana mai mare decât engolpionul arhiereului. Purtarea mitrei se va permite preoţilor de mir doar cu aprobarea Sf. Sinod.

Câţi gândesc astăzi ca pr. Ioan Doliscinschi?

Ca şi Alexe Mateevici, Ion Doliscinschi (1878-1929) a fost preot militar în timpul Primului Război Mondial. Timp de patru ani participă în peste 20 de lupte, este rănit, este martor al Marii Uniri. Deşi era decorat cu cruce aurită, ordinul Sf. Gheorghe şi ordinul Sf. Vladimir, cu greu şi-a găsit o parohie, la Tartaul de Salcie, Cahul. Publică în revista eparhială „Luminătorul” articole incitante, este apreciat pentru curajul şi competenţa sa şi în 1923 este transferat la Biserica Sf. Dumitru din Chişinău. Desfăşoară o activitate publicistică scurtă, dar remarcabilă, până în 1929, când moare la Căpriana în urma unui infarct.

Părintele Ioan a scris un articol memorabil despre vizitele pastorale şi unul despre rangurile onorifice, care sminteau clerul de la vlădică până la cântăreţ (că şi acela se socotea în cler): „Ele sunt în contrazicere cu spiritul curat al preoţiei. Oare n-am crescut noi până la atât ca să ne rostim împotriva rangurilor onorifice?”, scrie preotul Ioan. Zvonurile despre preţurile acestor distincţii în diferite episcopii îl fac să pună întrebarea retorică: „Oare iconomii stavrofori de 1000 de lei de la Nord vor fi de 5 ori mai iconomi decât cei din Sud, vor fi extraiconomi?”

Pleacă ierarhul Nicodim de la Chişinău şi vine în scaun basarabeanul nostru, Gurie Grosu, patriot, cu un trecut de deportat pe timpul ruşilor. Totuşi, oare Gurie era mai merituos decât ceilalţi patru mitropoliţi din Patriarhia Română, de purta camilafcă albă în stil rusesc? Citim din presa vremii despre instalarea sa la Chişinău la 28 aprilie 1928: „La intrarea trenului în gară (…) o delegaţie a Societăţii ortodoxe a femeilor române a prezentat Mitropolitului Gurie o camilafcă albă, ca s-o poarte, cum a purtat-o pe vremuri Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni”. Bine, a primit cu bucurie cadoul camilafcă (femeile îl puteau împodobi cu cine ştie ce). Dar trebuie să fii lipsit de smerenie ca s-o aşezi pe cap şi să rămâi cu ea în vremea solemnităţii; să accepţi apologia camilafcei albe făcută de un consilier cu argumente puerile de genul: „ca să nu se întoarcă viaţa Basarabiei la zilele negre din trecut”; „culoarea albă fiind mai corespunzătoare cu chemarea noastră de a propovădui viaţa veşnică şi nu moartea”; cu urarea de a fi purtată de către mitropoliţii Basarabiei „din neam în neam”.

Cum să nu râdă lumea de basarabeni, de deşertăciunea lor de oameni străini de spiritul creştin, de la vlădică până la opincă? Episodul de azi îmi aminteşte de prosoapele cu care-i legau femeile, ca la nuntă, pe vanitoşii noştri bărbaţi politici de la tribunele anilor 1989-1990.

The following two tabs change content below.