OAMENI ŞI CĂRŢI // Lansarea de carte şi conferinţa pr. Constantin Necula

20101210_constantin_neculaLansarea de carte şi conferinţa pr. Constantin Necula

„Crezul e rodul suferinţei Bisericii, în urma ereziei care a marcat-o şi

care a rupt uneori bucăţi din ea”. (Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.

„Porţile cerului. Cateheze radio-difuzate. Convorbiri realizate de Romeo

Petraşciuc”. Sibiu. 2013)

La 11 decembrie, în sala de festivităţi a Preturii Buiucani, a avut loc lansarea cărţii „Duminici în dar” a pr. Constantin Necula, conferenţiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, editată la Chişinău, la Editura „Cu drag”. Cu acest prilej o sală arhiplină a ascultat conferinţa părintelui C. Necula. Ne-am bucurat că a început să se practice şi la noi, ca în România, acest tip de conferinţe în posturile mai lungi. Cu această ocazie s-au vândut cărţile părintelui, precum şi „Cărarea Împărăţiei”, lucrare importantă a părintelui Arsenie Boca.

Misiologia… mai puţin încruntată

Din sală au curs mereu bileţele cu întrebări spre conferenţiar, care a demonstrat că nu întâmplător a fost ales pentru catehizarea radiodifuzată la Sibiu. Ceea ce surprinde la păr. C. Necula este capacitatea de a populariza dogma într-un limbaj accesibil, presărat cu regionalisme, ardeleneşti sau basarabene (inclusiv rusisme). S-a scris despre „tonul oarecum muşcător şi neacademic” al părintelui Necula, acesta făcând parte din strategia sa de misionar. Totuşi accesibilul nu se confundă în cazul sfinţiei sale cu plafonarea în false tradiţionalisme.

Reţin unele subiecte de discuţie din cartea „Porţile Cerului”, întrucât ele au fost prezente şi la conferinţă. Cel mai interesant este felul cum înţelege părintele Constantin misiologia: „nu cred că misiologia înseamnă sectologie, adică nu atât a şti diferenţele, cât a decoda asemănările de la care să începi reconstruirea ortodoxiei celuilalt, uneori duşman neîmpăcat al propriei tale confesionalizări duhovniceşti”. Citează deseori din cartea lui Alexander Schmemann, „Biografia unui destin misionar”, pe care o consideră „un jurnal teribil, o bibliografie de misionar cum rar s-a văzut”.

Primii creştini se botezau în ajunul Naşterii Domnului şi de Bobotează

„Molitfelnicul” este cartea cel mai des citată în „Porţile cerului”, în legătură cu cele şapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Euharistia (Împărtăşania), Cununia, Hirotonia şi Sfântul Maslu.

Cartea începe cu capitolul despre prima Sfântă Taină prin care trece creştinul şi corecturile autorului la practicile greşite, intrate în tradiţie din cauza dispariţiei perioadei de catehizare dinainte de Botez. Astfel, până la 1990, ne botezam pe ascuns, ca nişte ilegalişti, în timp ce „Botezul este un act de cult public”. O altă greşeală, răspândită mai ales în nordul RM, este prezenţa mai multor naşi la un singur copil; „cohorte de naşi” care deseori duhnesc a vin şi a tutun şi se hlizesc în biserică tocmai când trebuie să spună Crezul.

Botezul este „principala poartă de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu”. Deseori colajul de citate din Sfinţii Părinţi te introduce direct în starea preotului care botează. Cum în prima zi a Facerii „Duhul lui Dumnezeu clocea deasupra apelor” (citat din „Hexaemeronul” Sf. Vasile cel Mare), aşa preotul se vede părtaş la prima zi a Facerii, când plimbă cădelniţa peste apa din cristelniţă (care este în sens mistic pântecele Bisericii). „Este o plutire care naşte, o plutire fertilă. Preotul moşeşte copilul pentru Împărăţia cea nouă. Cu el firea omenească este adusă iar şi iar înaintea sfântului şi cerescului altar”.

Se explică de ce copilul trebuie scufundat de trei ori şi nu stropit. Înconjurarea de trei ori a cristelniţei este pusă în context cu înconjurarea bisericii în Vinerea Patimilor. Această înconjurare, ca şi la cununie, la hirotonie şi la înmormântare, „arătă că drumul nostru niciodată nu se sfârşeşte. Niciodată omul nu-i pe ultimul drum”, niciodată creştinul nu se duce în nefiinţă. Calea lui este Hristos.

Multe rânduri inspirate despre gesturile liturgice: „dansul liturgic” din timpul Botezului şi al Cununiei, căditul ca dans liturgic. „Strana cântă şi preotul „zurgălăieşte”, bucură cu sunetul clopoţeilor inimile credincioşilor”. Găsim în carte şi explicaţia cuvântului „crijmă”, de la chrisma, christus. Este acea bucată de pânză, în care învelim copilul după Botez şi în timpul Mirungerii, când unsul lui Dumnezeu devine creştin, christus.

Cel mai frecvent greşesc oamenii când spun că au fost miruiţi după Liturghie cu Sfântul Mir. Sfântul Mir de la Botez, cel păstrat în chivotul bisericii, „dă identitate celui botezat în raport cu comunitatea din care face parte” şi nu trebuie confundat cu Taina Sfântului Maslu sau cu uleiul cu care ne miruieşte preotul după Liturghie.

Despre lipsa de respect pe care o arătăm faţă de numele pus copilului la botez: „Ştergeţi din limbaj cuvinte ca „bebeluş” sau diminutivele care-l fac pe copil în toate felurile, numai după numele lui, ba”.

Mai afli că verigheta nu este simbolul căsătoriei, ci al logodnei. Şi că se poartă pe mâna stângă,„mâna maximei intimităţi”. Iar simbolul căsătoriei este cununa, care trebuie să încununeze fecioria.

Cartea părintelui C. Necula are ca scop catehizarea creştinilor şi atragerea lor la cele sfinte, în stilul în care Gogol povestea pe înţeles întreaga Sfântă Liturghie. Povestind pe înţeles toate cele şapte Sfinte Taine, pe care le găseşte „sacre şi poetice deopotrivă”, părintele te convinge că fiecare are „epicleza ei”, adică momentul când Duhul Sfânt aduce harul cel ceresc peste robii săi.

The following two tabs change content below.