OAMENI ŞI CĂRŢI // „Încuiaţii” nu înţeleg cine lucrează în culisele lumii

Rowling_Teleread

J.K. Rowling

Regimul comunist ne-a deprins cu denaturarea semantică, jonglând cu sensul cuvintelor, mai ales atunci când i-a definit pe „duşmanii poporului”. Ieromonahul Savatie Baştovoi observa recent că genocidul din URSS a fost precedat şi de caricaturizarea celor dăngăluiţi prin cuvânt. Ar mai fi multe de spus în contextul discuţiei despre caricaturile pornografice din revista „Charlie Hebdo”, pe care unii „le venerează ca pe icoane” și le înmulţesc atunci când autorii lor „nu pot ucide”. Nu înţeleg, însă, de ce părintele Savatie consideră că tragedia din Franţa ar „enunţa eşecul reeducării de tip Piteşti”. Înţeleg când preotul Serafim Rose scrie că mişcarea totalitară de tip leninist şi nazist a fost înaintemergătorul dictaturii corectitudinii politice.

Căutaţi în internet, citiţi-i pe supravieţuitorii I. Ianolide, R.Ciuceanu, D. Bordeianu sau, mai recent, pe Tache Rodaş, ca să aflaţi despre blasfemiile aduse de comunişti Maicii Domnului şi lui Iisus Hristos la închisoarea din Piteşti. Comparaţi-le cu caricaturile din revista franceză ca sa vă convingeți că experimentul comunist continuă. În 1949, de Crăciun, deţinuţii politici din închisoarea Piteşti au fost puşi să joace roluri în scenariile diabolice ale comuniștilor. Unul era pus în rolul „Născătoarei de Dumnezeu” şi trebuia să nască, altul a fost crucificat cu adevărat, până la deces, iar ceilalţi au fost obligaţi la „împărtăşanie” cu excrementele umane din tineta plină: „avem destul – vă ajunge!”. În final, una dintre victime, Şerbu, singurul care a putut ieşi pe scări, s-a sinucis aruncându-se în gol.

În 1951 programul special din Săptămâna Patimilor a început astfel: deţinuţii dezbrăcaţi, loviţi cu ciomagul, au mers în patru labe în cerc şi fiecare trebuia să lingă fundul celui care se afla înaintea sa. Miron Oancea a fost pus în poziţie de crucificat, iar ceilalţi – obligaţi să-l pupe în dos şi pe organele genitale. Reeducații erau scutiți de asemenea umilințe și strigau de pe margine: hop-hop-hop! Cum putem să spunem că experimentul Piteşti nu a reuşit? Ba da, s-a ajuns la crearea conştiinţei comuniste la scară de masă. Câți creştini reacționează astăzi când este caricaturizat ce ar trebui să aibă ei mai sfânt? Cel mai des sunt caricaturizate pelerinajele creştinilor la moaştele unor sfinţi (Da, și cuviosul Paisie Aghioritul critica turismul religios, dar o făcea cu durere și dragoste). De Bobotează, televiziunea și radioul ne-au obişnuit cu ironii de tipul: „cei care cred în puterea miraculoasă a apei sfinţite s-au înghesuit, s-au îmbrâncit, au strivit o femeie, femeia salvată a mulţumit televiziunii etc.”.

Dar în Evanghelii, câtă înghesuială!? După tămăduirea minunată a unei femei de către Hristos, ucenicii Îi spun: toată lumea se înghesuie în jurul Tău şi mai întrebi „cine s-a atins de mine?”. Am citit mai demult un articol extraordinar intitulat „Liturghia indisciplinată”. Era un răspuns la pretenţiile celor care cer religiei încolonare şi demonstraţie ca la 7 noiembrie. Frecvenţa cuvintelor „fanatici”, „talibani”, „superstiţioşi”, „bigoţi”, „fundamentalişti”, „habotnici” în presă este – fie că recunoaștem, fie că nu – o moștenire a clişeelor diabolizate de comunism, când erau considerați periculoşi „misticii, obscurantiştii, tradiţionaliştii, extremiştii naționaliști”, şi nu fenomenele evident satanice cum este comunismul. Urmărind discuţiile unor comentatori la TVM, observ în ultimul timp că tot mai dulce sună în gura lor chiar numele „partidului comuniştilor”.

După URSS, cine oare deţine monopolul în ce priveşte definirea cuvintelor? Poate noii comisari ai noii ideologii? Autori ca J.K. Rowling, a cărei operă beneficiază de o publicitate enormă, le vin în ajutor introducând în mintea copiilor nouvorbe ca „ÎNCUIAŢII”, pentru dăngăluirea credincioșilor, care nu înţeleg sau îi condamnă pe vrăjitorii moderni. Noi suntem obligați să înțelegem urgent că Religia Unică vrea să se substituie religiilor, mai întâi compromiţându-le ca „fanatice” și „teroriste”, apoi considerându-se corectorul lor. Unificarea religioasă este foarte necesară pentru o bună manevrare a maselor și impunerea forţată a unei gândiri unice.

Dar trebuie să fii Umberto Eco pentru a avea curajul să susții că „corectitudinea politică devine un nou fundamentalism”.

The following two tabs change content below.