OAMENI ŞI CĂRŢI // În eminescologie totul trebuie recitit

dsc09371

…susţine eminescologul Nicolae Georgescu. Ultima lui operă, „Boala şi moartea lui Eminescu. Documente, mărturii, ipoteze – prezentate şi comentate de Nicolae Georgescu”, apărută la Bucureşti în 2014, a fost una dintre cele mai căutate la ultima ediţie a Târgului de carte Gaudeamus. Este o completare a cercetărilor sale, cunoscute şi la Chişinău, unde în 2004 a apărut a doua ediţie a cărţii „Moartea antumă a lui Eminescu. 1883-1889”.

N.Georgescu alege momente cruciale din ultimii şase ani de viaţă ai poetului şi face din ele obiectul unor cercetări de specialitate: descifrează texte cu cheie, ajutat de prof. Ilie Torsan, despre care se spune că a deschis o nouă fereastră către ştiinţa criptologiei.

Scopul acestor descifrări este elucidara crimei comise împotriva lui Eminescu. Multe documente de importanţă excepţională în înţelegerea destinului lui Eminescu sunt arhicunoscute, dar fiind publicate fragmentar, cititorul nu a observat lanţul nesfârşit de coincidenţe, asupra cărora atrage atenţia N.Georgescu. „De foarte multe ori adevărul se află în partea necitată a documentelor”. Sistemul cifrelor cu cifru – 48 si 64 – se observă doar în textele netrunchiate. Parolele şi semnele ciudate apar în presă în 1883 şi înainte de moartea poetului.

N.Georgescu face analiza articolelor lui Grigore Ventura, cel care la 28 iunie 1883 l-a dus pe Eminescu la baia Mitraşewschi şi a anunţat poliţia că are de ridicat un nebun din acel loc. Acest Ventura încă din martie-aprilie a anului 1883 scria că articolele publicate de Eminescu în „Timpul” ar fi „incoerente, lipsite de logică”. Textele incriminate pot fi recitite de oricine astăzi. Este de domeniul evidenţei că autorul lor nu era incoerent, ci polemiza cu redactorii din presa „roşilor” pe „un ton cam dur”.

POZA TEXT NINA NEGRU

G. Ventura

N.Georgescu arată cum perfidul G.Ventura, utilizând „gura lui Macedonski”, realizează dizlocarea marelui ziarist Eminescu: „actorii şi-au făcut datoria, rolul lor a fost acela de crainici ai bolii”. Ventura publică prima oară în presă cuvântul „nebun” sub pretextul polemicii cu Macedonski despre boala lui Eminescu. În al treilea şi al patrulea vers al epigramei lui Macedonski apar literele care pot compune cuvântul „nebun” în 64 de variante. Cu textul format din al cincilea şi al şaselea vers cuvântul „nebun” se poate scrie în 48 de variante. Fiecare a şaptea literă a epigramei este o consoană – „rezultatul acţiunii de disimulare a unei informaţii confidenţiale”. În simbolistica cifrică a masoneriei „şapte este cifra morţii ca ameninţare, ca iminenţă”. Replicile pe care şi le aruncă în presă cei doi „actori” anunţă fără sfială moartea civilă şi fizică a lui Eminescu.

Un alt subiect la fel de incitant este cel despre etapa „încarcerarea în mit” a poetului de geniu. „Eminescu, viu şi dornic să reintre în presă, îşi va asculta prohodul în această paranteză a anilor interzişi, 1884-1888”. Deşi a continuat să elaboreze creaţii artistice de excepţie, manuscrisele geniului, maldăre, erau luate în mătura femeii de serviciu sau furate şi ascunse, ca cel din buzunarul hainei în care a murit.

Muzeografii ruşi expun în vitrinele caselor memoriale nu doar manuscisele scriitorilor, ci şi fire de păr din mustaţă, scobitori de dinţi sau piese de lenjerie intimă. La noi lui Eminescu i-au batjocorit până şi creierul, aruncându-l într-o ladă cu gunoi, după o autopsie publică. Imaginea cumplită a lui Eminescu pe catafalc, cu o bandă neagră ce-i leagă capul, îţi aminteşte despre adevărul care umblă cu capul spart.

N.Georgescu conchide că oricâte informaţii noi ar ieşi la iveală, ele se integrează greu modelului biografic depăşit propus de linia călinesciană, care a ţinut pe loc evoluţia exegezei eminesciene timp de 50 de ani. Schimbări paradigmatice se impun urgent şi datorită lucrării monumentale a medicului neuropatolog Ovidiu Vuia, „Spre adevăratul Eminescu”.

The following two tabs change content below.