OAMENI ŞI CĂRŢI // Formele participaţiei: de la idei la crime

Fenomenul participaţiei este bine să fie cunoscut de cât mai mulţi oameni; altfel nu vom fi conştienţi că suntem cuprinşi în fenomenul generalizat „Piteşti” şi nu vom ieşi niciodată din acest experiment care degradează omul.

Nina NEGRU

Un jurist basarabean, Xenofont Ulianovschi, şi-a susţinut la Cluj-Napoca teza de doctor în drept „Participaţia penală”, avându-l conducător ştiinţific pe prof. univ. dr. Matei Basarab. Voi atrage atenţia asupra unor capitole din această lucrare apreciată nu numai de penalişti. Participaţia nu a făcut până acum obiectul unor cercetări monografice în literatura penală din RM şi este o problemă discutată mult în diferite sisteme de drept.

Deseori ni se sugerează că toţi suntem vinovaţi pentru crimele regimului comunist, toţi am participat, toţi ne-am maculat. Juriştii nu gândesc aşa, ci disociază fin.

Condiţiile şi formele participaţiei penale

Participaţia presupune pluralitate de făptuitori la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

E un mod de săvârşire a unei singure infracţiuni de către mai multe persoane, atunci când este întrunită o condiţie: înţelegerea, acordul făptuitorilor, voinţa de a se asocia. Participaţia e posibilă numai la infracţiunile intenţionate, şi nu la cele din culpă.

X. Ulianovschi a studiat literatură românească, rusă şi franceză, dar şi sute de infracţiuni comise în participaţie, soluţionate de instanţele de judecată din RM şi România. Astfel, demonstrează în cunoştinţă de cauză că în RM art. 17 al Codului penal nu întruneşte întregul conţinut al noţiunii „participaţie”, ci doar una din formele ei – complicitatea. Formele participaţiei penale enumerate de X. Ulianovschi în lucrare sunt, în afară de complicitate, autoratul, coautoratul şi instigarea.

La p. 33 citim despre natura juridică a participaţiei: dacă nu există o activitate de autor incriminată măcar în formă de tentativă, faptele complicilor sunt străine dreptului penal, pentru că ele nu au o incriminare proprie, ci o împrumută, se ataşează la o acţiune (inacţiune) consumată sau tentată. X. Ulianovschi precizează însă că această diferenţă între actele autorului şi actele subordonate ale celorlalţi participanţi se face la noi, nu şi la alţii.

Codul penal norvegian consideră că fiecare participant este autor al actului socialmente periculos şi trebuie să fie pedepsit ca atare. Această severitate aminteşte de Pravila lui Matei Basarab, care pedepsea pe lăudătorul unei persoane vinovate de comiterea unei fapte reprobabile mai aspru decât pe autorul acelei fapte, dacă lauda anticipa fapta. Dacă lauda venea pe urmă, era pedepsit ca şi autorul faptei.

„Participanţi” în cap. III al Codului penal sunt persoanele care contribuie la săvârşirea faptei prevăzute în legea penală ca autori, coautori, instigatori sau complici. Actul de executare este considerat orice act de conduită exterioară.

Instigatorul – cel mai perfid

Instigatorul este persoana care contribuie la săvârşirea infracţiunii prin transmiterea ideii sale unei alte persoane pe care o determină să săvârşească fapta. Al. Nikolski nu a participat la săvârşirea materială a crimelor de la Piteşti; el a răsădit ideea în capetele lui Ţurcanu şi  Bogdanovici, care au reeducat prin spălarea creierului sau prin acte nemaipomenite de agresare fizică.

Din cauza conţinutului psihic al instigării, instigatorul se mai numeşte autor moral sau intelectual al infracţiunii sau autor mediat, „autor de mână lungă”.

Instigatului i se insuflă ideea că are un interes propriu în săvârşirea faptei, i se prelucrează sistematic conştiinţa. În cazul instigării publice de durată s-a ajuns la rezultate vizibile, cum este antiromânismul cultivat în Basarabia.

X. Ulianovschi precizează că în CP de la 1864 instigatorul era numit şi „agent provocator, care prin daruri, promisiuni, ameninţări, abuz de autoritate sau de putere, prin uneltiri culpabile, provoacă la o infracţiune sau dă instrucţiuni spre a o comite”.

Din 200 de dosare penale cercetate autorul cărţii a tras concluzia că deşi instigarea se manifestă sub formă de determinare a altuia, dar cel mai des instigatorul participă, acţionează ca coautor. Persoana instigatorului prezintă un pericol social mai ridicat decât complicele, care poate fi un minor, un om credul, unul şantajabil. Instigarea insidioasă, camuflată a unui om viclean este mai periculoasă decât cea explicită, întrucât cel instigat nu-şi dă seama că este determinat să săvârşească fapta.

Împărtăşim punctul de vedere al lui X. Ulianovschi, conform căruia instigatorul trebuie să răspundă pentru ceea ce face instigatul. Dar Nikolski, după ce a nimicit floarea naţiunii române, nu a răspuns pentru ideile sale criminale, implementate de cei instigaţi. Tot aşa a murit deunăzi, de bătrâneţe, şi Ivan Bodiul.

Legendă imagine:

Mănăstirea Diaconeşti: Icoana Noilor Martiri (Aiud – detaliu)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)