OAMENI ŞI CĂRŢI // „De s-ar întuneca soarele, Crucea totuşi străluceşte” (Sf. Ioan Gură de Aur)

„Din cer, ca și Pavel, ai fost vânat de Hristos Domnul, Sfinte Constantin, învățându-te ca să-L cinstești ca pe împăratul cel Unul, aducând lumea toată la credința Lui” (din acatistul Sfinților Împărați cei întocmai cu apostolii, Constantin și Elena).

Să deschidem „Viețile Sfinților” pentru luna septembrie și să citim „Cuvânt la Înălțarea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului”. Împăratul Constantin este nevoit să-l înfrunte pe împăratul Maxențiu (307-312), care persecuta creștinii și „făcea multă chinuire popoarelor”.

Sf. Împărat Constantin cel Mare n-a subestimat puterea răului

Constantin știe de farmecele cele rele ale tiranului, de puterea lui diavolească, și se roagă cu osârdie, până i se arată pe cer Crucea Domnului „strălucind la amiază mai mult decât soarele”. La 28 octombrie 312, în timpul confruntării armate (la Podul Vulturului, lângă Roma) cu trupele uzurpatorului Maxențiu, oștirea lui Constantin poartă semnul crucii pe toate armele, pe coifuri și pe zale. După biruință, el pune în centrul Romei o cruce pe un stâlp de piatră, pe care scria: „Cu acest mântuitor semn cetatea aceasta a fost scăpată de sub jugul tiranului”.

Se discuta, după canonizarea lui Ștefan cel Mare, despre faptele de arme care ar contrazice programul de viață creștin. Foarte mulți cred că creștinismul înseamnă neutralitate și pace dată răului. Cum încearcă cineva să se opună unui tiran, este sfătuit să caute pacea și să renunțe la luptă. Nu cumva să fie atacat răul. Puțini sunt îngrijorați când răul atacă și suprimă valorile supreme ale binelui.

Monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului avea în schițele inițiale ale lui Al. Plămădeală un aer cu totul pașnic: voievodul era înfățișat ca un moșneag care se sprijină în toiag (din cauza rănii de la gleznă?). În faza finală a proiectului, Ștefan leapădă toiagul, înalță crucea și înfige sabia, încruntând sprâncenele. Gestul lui poate fi interpretat ca o înălțare iar și iar a Sfintei Cruci. Ca și ultimul gest al lui Constantin Brâncoveanu, care îl egalează ca putere de influențare peste veacuri.

În 2011, OSCE declara că la fiecare cinci minute un creștin este ucis în lume din cauza credinței sale. În acest context, nu este greu să observi (la Dan Brown și la alți autori de romane) atacurile asupra politicii religioase a lui Constantin cel Mare care, prin edictul de la Milan din 313, punea capăt persecuțiilor creștinilor.

Cine a înălțat întâi Crucea Domnului?

Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos este căutată la Ierusalim de mama împăratului Constantin, Elena, după cele trei victorii repurtate de fiul ei sub semnul crucii. O găsește sub o capiște idolească a zeiței Venera și i-o dă patriarhului Macarie al Ierusalimului, care a înălțat-o pe un loc mai ridicat ca să fie văzută de mulțime. Dar altfel de înălțare ar trebui să ne preocupe de fapt. Crucea este prima Înălțare a lui Hristos, este viața înălțătoare în general. Hristos nu moare culcat, ci înălțat în sus. Crucea a fost țintuirea verticalității, cum observă exegeții, „pedepsirea omului prin însăși poziția sa specifică luată în derâdere”, pedepsirea ortostatismului: ai rămas vertical, dar lipsit de libertate și batjocorit. În ce constă victoria lui Iisus pe cruce, după D. Stăniloae? A suportat fizic moartea, „cu simțurile ținute în maximă trezvie și capacitate de suferință, până la sleirea și expirarea ei”.

Sfânta Împărăteasă Elena, ca și mironosița Maria Magdalena, este cinstită „întocmai ca apostolii”. După ce s-a întors la Constantinopol cu o parte din cinstitul lemn și piroanele, împăratul Constantin ridică alte trei cruci, din materii scumpe, pe care scrie cu aur: „Is.Hs.Ni.Ka”.

Ce înseamnă „Is. Hs. Ni. Ka”, scris astăzi pe toate crucile numite „răstigniri” din cimitirele noastre și de la răscrucile drumurilor?”, m-a întrebat cineva. Dacă cimitirele noastre ar fi pline de astfel de inscripții (și nu de monumente fără cruci), asta ar fi cea mai temută armă împotriva diavolilor. Pentru că „Nike” în limba greacă înseamnă „victorie”. Grecii și romanii și-o imaginau pe NIKE, personificarea victoriei, ca pe o tânără purtând aripi larg deschise. Poetul Paul Claudel vedea brațele crucii ca pe niște aripi: „Ca să ajung la ea cum să fac oare?/ Nu știu cum să fac să potrivesc pe umerii mei/ aripile astea de lemn.”

La 15 septembrie, după Înălțarea Sfintei Cruci, este sărbătoarea Sf. Mucenic Nichita Romanul (+372) care „a stat sub cruce ca sub un steag” în pământul goților. „Nichita” înseamnă „biruitor”.

„Imn pentru crucea purtată” sub regimul comunist

Este titlul unei cărți scrise de Virgil Maxim, mărturisitor în temnițele comuniste. Reținem din imnul recitat în 1994, cu ocazia sfințirii monumentului de la Aiud: „O, Crucea Domnului Hristos crescută-n noi,/ să te purtăm ca pe-un Stindard Biruitor/”.

Persecuțiile de pe timpul lui Stalin și Hrușciov au demonstrat voința PCUS de suprimare a creștinismului. În 1972, în RSSM funcționau 193 de biserici din 1100 și o mănăstire din 24. Cine a ridicat atunci iar și iar Crucea? Creștinii din 59 de sate basarabene, care au trimis la Moscova pe cei mai curajoși, numiți de comuniști „ходоки”: ei au depus 500 de cereri de redeschidere a bisericilor, semnate de zeci de mii de oameni. Niciunul dintre aceștia n-a fost canonizat de Patriarhia Rusă.

Nina Negru

 

The following two tabs change content below.