OAMENI ŞI CĂRŢI // Comitetul de tortură

Propun pentru „Chişinăul citeşte o carte” „Mărturisiri din mlaştina disperării” de Dumitru Bordeianu, despre fenomenul „Piteşti”, metodă de dezumanizare după criterii „ştiinţifice”. Generaţia tânără trebuie să ia act de memorialistica victimelor, care scriu acum o pagină nouă în analele alienării umane.

La vreo 6 km de oraşul Piteşti se afla închisoarea în forma literei T, unde în decembrie 1949 a început groaznicul experiment „Demascarea”, care a durat până în septembrie 1951.

Administraţia nu ştie nimic

La 10 decembrie 1949, din închisoarea Piteşti a dispărut administraţia: directorul Dumitrescu nu şi-a mai exercitat rolul, gardienii apăreau sporadic. Singurul actor care a jucat piesa a fost torţionarul-şef Eugen Ţurcanu şi stăpânul lui din umbră, generalul Nikolski. La 1 ianuarie 1950, Ţurcanu forma Comitetul de Tortură (sau de Demascări) din şase persoane racolate după bătăi crâncene şi şase persoane care au acceptat de bunăvoie.

S-a început prin infiltrarea turnătorilor, care îşi bârfeau educatorii pentru a-i trage de limbă pe cei din cameră. Informaţiile colectate conturau imaginea clară a viitoarelor victime, pentru ca Nikolski să ştie cum să acţioneze împotriva fiecăruia. Ţurcanu şi comitetul aveau dublura cheilor de la toate camerele şi celulele închisorii: intrau şi-i băteau pe studenţi până nu mai mişcau. Cele mai cumplite şi sălbatice torturi se aplicau în camera 4 „spital” şi în „celulele morţii” de pe capul T-ului. La început, unii din cei schingiuiţi mai întrebau: „Cine ţi-a dat dumitale dreptul să faci ceea ce ne-ai făcut?”. Pe urmă şi-au dat seama…

Aceşti puşcăriaşi aveau putere fizică să-şi bată colegii pentru că beneficiau de un regim alimentar special. Cel din Comitetul de Tortură ieşea din cameră la o anumită oră şi se întorcea peste un timp cu faţa rumenă a omului care s-a ospătat bine. Ceilalţi arătau ca nişte cadavre ambulante.

Toţi erau posedaţi

Autorul memoriilor afirmă că la Piteşti şi Gherla, în puşcăriile Antihristului, toţi erau posedaţi: cei care au executat ordinele – în mod ireversibil, iar victimele – numai cât a durat teroarea. Un tânăr ofiţer de securitate de la Iaşi, trimis la Piteşti să-l ancheteze pe D. Bordeianu, a citit ceva pe faţa studentului. „Ce se întâmplă, domnule, cu deţinuţii de aici?”, l-a întrebat după ce s-a asigurat că nu era nimeni pe coridor. „Nu se întâmplă nimic!”. „Dta nu vezi cum arăţi?”, şi i-a adus o oglinjoară. Spre mirarea lui nu şi-a recunoscut chipul. „Cel pe care-l vedeam nu era decât un nebun care nu semăna cu nimeni”.

Cum să arate un om când excrementele sunt elementul cu care este asociat? Oamenii erau obligaţi să mănânce fecale, să se „împărtăşească” de sărbători religioase cu conţinutul tinetei, care era ţinută în cameră, deşi existau WC-uri. Dar secretul nu era cunoscut nici de securitatea română.

Nina NEGRU