OAMENI ŞI CĂRŢI // Citind „Jurnalele” lui Paul Goma

Articolul lui Mircea Eliade „Împotriva Moldovei”, publicat prin anii 30, m-a impresionat şi nu-l pot uita. Este o sinteză despre efectele în timp ale citirii operelor literare scrise de moldoveni. Constat că putem vorbi deja despre efecte de pre-lectură. Chiar fără să-l citească pe Sadoveanu, Creangă, Teodoreanu, noile generaţii simt o stare ce le-o induc acele scrieri. Criticul Iulian Ciocan a analizat din acest punct de vedere impactul prozei lui Druţă asupra mentalităţii basarabenilor.

Paul Goma contrazice evident paradigma de manifestare tipic moldovenească. Mutat cu traiul prin părţile Sibiului, el pare să fi luat felul de a fi al neobosiţilor memorandişti, chiar dacă resentimente faţă de unii ardeleni răbufnesc în paginile despre copilăria sa de refugiat hăituit.

Goma este neobosit în Jurnalele sale internetizate, gen de scriere care se situează în orizontul de aşteptare al cititorilor din RM. Ar fi bine să se ştie că pot fi citite pe adresa http. paulgoma.net .

Deşi scrie despre jurnalele sale că sunt „doar un vehicul, nu un periodic”, efectul lor este comparabil cu cel al publicisticii eminesciene, datorită lucidităţii şi curajului cu care scriitorul semnalează nedreptăţi şi pericole mari. Citind, veţi face involuntar o paralelă între rolul lui T. Maiorescu şi cel al lui N. Manolescu în demolarea unor mari figuri de „disidenţi-rezistenţi” (cum îl numeşte criticul Theodor Codreanu). Goma rezistă, conştient că puţini români îşi vor asuma riscul de a spune lucrurilor pe nume aşa cum o face el în aceste jurnale.

Holocaust versus Gulag

Este revoltătoare indiferenţa basarabenilor faţă de conţinutul disidenţei rezistente a lui Goma, care, alături de Soljeniţîn, Kundera, Havel, îşi asociază numele cu lupta pentru Adevăr, cu punerea în paralel şi echilibrarea antifascismului cu anticomunismul, a Holocaustului cu Gulagul. La o întâlnire cu cititorii din Chişinău, Tony Judt afirma că niciodată crimele stângii nu vor fi pedepsite ca cele ale dreptei (de judecătorii pământeşti). Dar această realitate tristă nu-l duce pe Goma la defetism; dimpotrivă, îl mobilizează.

Cine să pornească procesul comunismului? Goma face plângere penală împotriva a 13 securişti care l-au arestat şi torturat, dar şi împotriva lui Iliescu (Jurnal 2005). Dar, timp de două decenii după 1989, în România s-a tot amânat condamnarea comunismului, înlocuită cu simulacre diversioniste numite de Goma astfel: „Tăriceniada dirijată de consilierul de taină R. Ioanid; Tismaniada lui Băsescu, cea care studia doar 2-3 felii din salamul Istoriei României; Dosariada la stradă de V. Roncea, care lucra cu ‘Mâini curate’, mânuit din umbră de controlorii ziarului ‘Ziua’: ambasada Israelului şi cea a SUA”.

Goma observă că lustraţia făcută de „sucursala securităţii” – CNSAS – începe de la coadă, cu plevuşca”, în loc să dea lovitura de tun în Iliescu, Pleşiţă, Brucan, Roman, Măgureanu, Sergiu Nicolaescu.

Durerea lui Goma

Pentru solidarizarea cu revolta din Ungaria, statul ungar l-a decorat pe Goma. Românii îi reproşează însă că, de la Paris, stă cu ochiul pe ei de parcă n-ar fi plecat din apartamentul său din Bucureşti. Şi mai de mirare este că, plecat din Basarabia de copil, a păstrat pentru această provincie o dragoste şi un dor nestins.

În Jurnalele sale Goma îţi spune cum s-a comportat în situaţii concrete un mare număr de intelectuali români. După ce scrisesem despre Florin Pavlovici şi Ion Vianu, lăudându-i, am aflat din Jurnalele Goma şi alte lucruri despre ei. Dacă nu citeam Jurnalul 2006, n-aş fi înţeles de ce ziarul „Ziua” îi defăima pe preoţii-memorandişti, care i-au cerut lui I. Roşca să şi-l ia „cu mâinile curate” pe Cubreacov de pe capul Mitropoliei Basarabiei.

Grija lui Paul Goma este punerea şi repunerea pe tapet a martiriului Basarabiei împreună, şi nu separat, de cel al întregii Românii. Parcă ar presimţi că „Noi vom pieri şi odată cu noi va fi îngropată şi memoria acestui pământ nefericit”, peste care vin iarăşi cei care plecaseră.

Durerea lui Goma este prietenul Ivasiuc şi oameni de tipul „SALEX, băiat bun” (Sorin Alexandrescu). Ultimul apare pe aceeaşi pagină de jurnal cu Brucan, „banditul, criminalul” care a murit în 2006, lăsându-i orfani pe „plăvanii” care-i ascultau la Pro TV „Profeţiile despre trecut”. Cum oare să-mi explic bucuria lecturii din orice ar scrie Goma, deşi conţinutul „scrisurilor” lui este durere?

Nina Negru

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău