OAMENI ŞI CĂRŢI // Cărţi româneşti călătoare în Basarabia

20140306_092509_Richtone(HDR)În 1987 apărea la Bucureşti o exemplară lucrare, „Vechi cărţi româneşti călătoare” de Florian Dudaş, care trata problema circulaţiei cărţii în legătură cu trăirea spirituală comunitară. Mărturiile scrise pe filele Cazaniei lui Varlaam, care a circulat în toate cele trei ţări române, se înscriu, după Dudaş, „printre documentele de referinţă ale istoriei naţionale”.

După ce în 1989 am ieşit la mitinguri de protest cu pancarte prin care îl citam pe Nicolae Dabija: „Târfă tu, manual de istorie, te citesc şi mi se face RĂU”, am fost martorii unei adevărate hemoragii de carte, trimisă de către fraţii de peste Prut. S-ar putea scrie un studiu despre circulaţia cărţii româneşti în acea epocă, pentru că autorii textelor de „danie” de regulă şi-au lăsat şi adresele. Mihai Atanasiu din Bucureşti trimitea un număr de cărţi din colecţia „Idei contemporane”, Constantin Marandici trimitea Patericul românesc, mulţi elevi trimiteau manuale ş.a.m.d. Cea mai căutată era cartea de istorie; profesorii de istorie nu aveau decât articole de prin gazete în loc de manuale.

Caracterul popular al difuzării cărţii româneşti după 1990 a generat un tip de relaţii interumane care nu ar fi fost posibile în urma difuzării ei pe cale oficială de către instituţiile specializate.

După ce fiul meu, elev la Liceul „Mircea Eliade”, a adus de la bibliotecă o asemenea carte, l-am căutat şi l-am găsit, la Craiova, pe elevul Bogdan şi pe părinţii lui, care au făcut un gest atât de frumos.

Podul de cărţi, mai bun decât cel de flori

Ce s-a întâmplat în aceste două decenii cu manualul de istorie ştim cu toţii, dar am rămas uimită de atitudinea duşmănoasă faţă de acele cărţi călătoare ajunse în biblioteca Liceului „Mircea Eliade”. Nu în zadar se plângeau profesorii că în 15 ani de directorat ai dnei Elvira Grâu ele au dispărut. După venirea noului director, Grigore Vasilache, o parte din ele s-a găsit recent, dosite de ochii elevilor şi ai profesorilor, cu foaia de titlu ruptă neglijent, probabil pentru a lichida dedicaţiile făcute basarabenilor. Elevii povestesc despre grija bibliotecarei A.Mămăligă ca nu cumva ei să solicite cartea de istorie scoasă de pe raft.

Am scris altă dată despre problemele din acest liceu legate de carenţele în educaţia spiritual-religioasă, dar nu m-am aşteptat să se ajungă la mutilarea şi interzicerea cărţii româneşti chiar şi după 2009. Această recentă descoperire îmi aminteşte de cartea lui Paul Goma, „Astra”, în care apar acele fişiere goale, rămase doar cu vergeaua care ţinuse fişele, după ce analfabeţii funcţionali ai regimului comunist au „încis pt iventr” vestita bibliotecă de la Sibiu.

Să precizăm: la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” nu este vorba despre cărți în ultimul grad de uzură, ci despre unele editate după 1990 la Bucureşti, Iaşi, Craiova, Oradea, Cluj, Piteşti, Galaţi, Timişoara şi Chişinău. Istoricii de profesie vor înţelege imediat despre ce este vorba, citind un şir de nume ale autorilor interzişi: Gh. Brătianu, Gh. Platon, Gh. Spinei, I. Scurtu, G.D. Iscru, D. Giurescu, V. Moisuc, Apostol Stan, M. Bărbulescu, D. Deletant, P. Teodor, Ş. Papacostea, K. Hitchins, Şt. Gorovei, I. Constantin, Dan Berindei, C. Olteanu, Şt. Ciobanu, I. Nistor, P. Panaitescu, P. Cernovodeanu, I. Negrei, A. Goşu, I. Sârbu, N. Baciu ş.a. O bună parte din titluri vorbesc despre istoria Basarabiei, avându-i ca autori pe I. Pop, P. Milza, S. Bernştein, M. Bruhis, A. Crihan, O. Ghibu, V. Harea, W.P. von Meurs, A. Moraru, N. Chetraru, I. Şişcanu, I.

Vechile blesteme

Alexandrescu, A.D. Rachieru, Al. Bobeica ş.a. Multe cărţi popularizează figurile marilor voievozi români Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Petru Rareş, Ion Vodă cel Viteaz, Mihai Viteazul ş.a. Sunt şi culegeri de documente privitor la tezaurul României la Moscova, Marea Unire, procesul lui Ion Antonescu etc. Te întrebi, cine a făcut tabu memorialistica despre deportarea în Siberia sau rezistenţa românească în munţii Carpaţi şi în puşcării? „Jurnalul fericirii” lui N. Steinhardt, în două exemplare, zace nou, necitit de nimeni, ca şi cărţile lui V. Bucovski, I.G. Ogoranu sau V. Pirogan. Nichifor Crainic a deranjat prin versurile inedite create în temniţele Aiudului, Ileana Mălăncioiu prin cartea „Crimă şi moralitate”, A. Deac prin „Ucraina, ţara de margine”, iar Geo Bogza prin „Basarabia, ţară de pământ”.

Este incredibilă indiferenţa cu care părinţii au trecut pe lângă acest episod de mancurtizare a copiilor lor într-un liceu din centrul Chişinăului. De 25 de ani ne ruşinăm să le spunem comuniştilor – cu sau fără carnet de partid – că n-ar trebui tot ei să conducă instituţiile şi după 1990.

Însemnările de danie precizau întotdeauna condiţia neînstrăinării cărţii de către contemporani şi urmaşi. Se interzicea sub grea anatemă însuşirea, distrugerea, batjocorirea cărţii sau citirea ei de către „cei de o altă lege”. Însemnările păstrate pe filele exemplarelor dăruite după 1990, care mi-au trecut prin mâini, nu conţineau blesteme. Destinaţia cărţii apărea clară: oameni din toate păturile sociale scriau pentru unirea în cuget şi-n simţiri, pentru iertarea de păcate, pentru sănătate şi ocolirea primejdiei de moarte, pentru pomenirea numelui, a neamului, a viilor şi a morţilor. Oare ce fel de oameni sunt cei cărora nu unirea şi dragostea, ci dezbinarea şi ura le este pe plac?

The following two tabs change content below.